Av. Elena Radu: Nu vrem nici o lege care sa impună obligativitatea Vaccinului sau Certificatului! Iată o listă de 16 nemulțumiri majore pe care să le exprimăm public pe 21 Decembrie 2021, la Parlament

De Av. Elena Radu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


1. Ne-am saturat ca Guvernul sa facă ce vrea cu cetățenii si sa nu avem nicio posibilitate reală sa ne plangem.

Suntem captivi in propria  tara si obligați sa suportam abuzul la care suntem supuși. 

Ni s-au impus certificate si s-a făcut presiune pentru Vac. Au fost numeroase acțiuni impotriva HG urilor prin care s-au implementat aceste masuri, 10 HG uri au fost anulate de instantele de judecata.

Nu sunt definitive pentru ca ICCJ nu a vrut sa judece in termen scurt.

Cu toate ca CCR a zis din 8 iunie 2021 ca Parlamentul trebuie sa dea o lege prin care sa se prevada o procedura urgenta de soluționare, Parlamentul nu a adoptat nici pana acum o asemenea lege.

2. Nu vrem nicio lege care sa impună obligativitatea Vaccinului sau certificatului

 In toate sondajele, peste 70% din cetățeni si-au exprimat voința de a nu se impune obligativitatea Vac sau vreunui certificat.

Cu toate acestea, partidele politice si parlamentarii nu asculta voința poporului si insista sa impună prin lege asemenea obligativități.

Ne tin in stres de multe luni cu proiectele lor de lege.

3. Nu vrem modificarea Constitutiei

Vor sa modifice Constitutia ca să poată sa dispună Uniunea Europeană ce vrea romanilor, contrar voinței lor.

Vor sa distrugă valorile si tradițiile poporului roman. 

Vor sa desfiinteze statul roman, sa rămânem fără suveranitate, fără independenta si fără teritoriu.
Ajuta la implementarea unor sisteme de monitorizare in masa si control absolut din partea statului.

4. Nu mai vrem politici care ne sărăcesc.

Au pus in cap economia cu toate masurile aberante care nu au folosit la nimic tarii si poporului.
Au indatorat tara in 2 ani cât in 10.

Acum vor sa introduca impozite mai mari tot pentru cei săraci.

Au permis creșterea exponențiala a preturilor la energie. Acum spun ca ne fac un bine, ca subvenționează statul.

Nu ne fac niciun bine. Bine fac companiilor furnizoare care incaseaza sume exorbitante, noi plătindu-le direct odată cu facturile sau indirect prin "subvențiile" date de stat.

Ne-am saturat sa ne indatorati tara si sa plateasca copii nostri pentru ineptiile Guvernului.

Ne-am saturat sa nu ne putem permite un trai decent.

Ne-am saturat de suspusi care nu vor bine tarii.

Ne-am saturat sa platim la sanatate si sa nu fie niciodata bani de analize sau investigatii si sa platim si la privat.

Ne-am saturat de guvernul care nu-si apara cetatenii si tara.

Ne-am saturat de mincinosi !

5. Guvernul sa nu isi mai depășească atributiile constituționale. Nu este legiuitor in România.

Ne-am saturat ca Guvernul sa dea sute de OUG uri prin care restrange drepturi si libertăți fundamentale, fara sa aibă asemenea competente potrivit Constitutiei.

6. Ne-am saturat ca Parlamentul sa dea legi neconstituționale care sunt in contra interesului poporului roman

In Parlament nu mai exista nicio dezbatere reala pe proiectele de lege.

Ele vin servite de unii sau alții, iar majoritatea parlamentara le votează, fara sa ii pese de impactul asupra poporului român

7. Ne-am saturat sa ni se spună cum si ce trebuie sa gândim

Ne-am saturat de cenzurarea persoanelor care nu au opinii conform politicii impuse de Guvern.
Putem sa gândim si singuri si sa triem ce e bun si ce e rau.

Dacă o măsură sau o regula e rea pentru noi, nu puteți voi sa ne - o băgați pe gat ca e buna, pentru simplul motiv ca asa spune Guvernul.

Ne-am săturat de încercările penibile de manipulare prin mass-media "liberă". Liberă să spună ce dictează guvernul.

Ne-am săturat să se plătească presa din banii noștri pentru a ne manipula, pentru propagandă de partid, pentru susținerea intereselor private.

8. Ne-am saturat sa ne impartiti in cetățeni buni si cetățeni răi si sa ne instigati sa ne urâm unii pe alții.

9. Ne-am saturat sa ni se spuna ca avem masini vechi de 15 ani si trebuie sa renuntam la ele, dar ei arunca banii pe avioane F16 vechi de 40 de ani!

10. Ne-am saturat de JUDECATORI CORUPTI vrem LEGEA RASPUNDERII MAGISTRATILOR și a FUNCȚIONARILOR PUBLICI!

11. Vrem eliberarea justiției de orice influenta politicî

12. Nu mai vrem spitale care ard și tratamente preferențiale pentru diferite categorii ( în funcție de influență).
 
Nu mai vrem sa fim trimisi să ne cumpăram singuri tratamentele și consumabilele, internati fiind.
Vrem să știm pe ce anume se duc contribuțiile noastre la CNASS. 

Ne-am săturat să se plătească spitalele private de la Casă și spitalele publice să nu fie aprovizionate cu medicamente.

13. Ne-am săturat de directivele UE care depășesc limitele Tratatului, de amestecul ambasadelor străine în treburile interne.

14. Vrem verificarea tuturor imprumuturilor contractate in ultimii 2 ani si a tuturor cheltuielilor efectuate.

Vrem prezentarea publica a unui raport in acest sens, sa nu se spună unde s-au dus banii pentru care ne-am supraindatorat si pe care noi cetățenii trebuie sa ii restituim in următorii ani.

Vrem tragerea la răspundere civila si penala a celor care au furat banii publici!

15. Ne-am saturat sa ne vanda pamanturile la straini.

Ne-am saturat sa dea strainilor administrarea resurselor strategice.

Ne-am saturat sa ni se ia ce este al nostru,Tara!

16. Vrem schimbarea legii electorale si vot uninominal.

Ne-am saturat sa nu ne putem alege reprezentanții pe care ii vrem, fiind obligați sa votam listele făcute de partide in funcție de cat de ascultători sunt cei puși cap de lista. 

Continuați....
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Veridicitatea Datei Paștelui Ortodox - Minunea Mâinii Sfântului Damaschin:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Ciprian Andor 20.12.2021 11:35
    Doamne ajută dar la câte oi avem drumul va fi greu!
  • Sweeping 20.12.2021 16:09
    Cu lista aceasta trebuie intrat maine peste ei, la Camera Pradatorilor deputati!!!
  1. Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII

  2. Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor

  3. La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

  4. Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia

  5. REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

  6. Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

  7. FDA semnalează că vaccinurile ARNm Covid pot provoca convulsii la copiii mici

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Ingrid Ileana Bauer, doctor în teologie ortodoxă, și Prof. Florin Popescu, despre calculul datei Paștilor, semnificația Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, Săptămânii Patimilor și a Învierii – VIDEO LIVE

  9. Canada: Un oficial din Alberta dezvăluie că “aproape toate” incendiile din provincie din acest an au fost provocate de om, nu de “schimbările climatice” - VIDEO

  10. Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

Ultima oră

22:35

FDA semnalează că vaccinurile ARNm Covid pot provoca convulsii la copiii mici

22:13

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Ingrid Ileana Bauer, doctor în teologie ortodoxă, și Prof. Florin Popescu, despre calculul datei Paștilor, semnificația Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, Săptămânii Patimilor și a Învierii – VIDEO LIVE

21:50

Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor

19:47

Canada: Un oficial din Alberta dezvăluie că “aproape toate” incendiile din provincie din acest an au fost provocate de om, nu de “schimbările climatice” - VIDEO

19:26

Moldova va implementa votul prin corespondență. Alte țări care pot introduce acest tip de vot

18:16

Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII

17:25

Un fotbalist de primă ligă, de 29 de ani, a anunțat că se retrage: A dat în judecată Pfizer și consideră că vaccinul Covid are legătură cu vătămările sale - “se află într-un calvar medical”

16:45

Procuratura a clasat dosarul penal deschis împotriva lui Mihai Tîrnoveanu. Revista Profesionistă a Presei

15:16

S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu, publicist la Ziarul Național

14:31

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

13:35

Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

12:44

Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL

12:02

La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

12:00

Zece noi studii detaliază riscurile pentru sănătate ale tehnologiei 5G. Radiațiile telefoanelor mobile. Analiză realizată de Dr. Joseph Mercola (ENG/VIDEO/PDF)

11:56

Pr. Viorel Cojocaru: Patriarhia Română si Patriarhia Moscovei: dialoguri diplomatice nefinalizate referitor la teritoriul canonic dintre Prut și Nistru. Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat a Republicii Moldova