Fără Adevăr și dorința de a-l cunoaște, libertatea devine bunul plac al individului nevolnic într-o lume a relativității morale.
Citindu-l pe Fr. Schiller, Herbert Marcusse trasa coordonatele noii filozofii: „Într-o civilizație cu adevărat liberă, indivizii își fixează ei înșiși toate legile. Schiller: A da libertate pentru libertate este legea de bază a statului estetic. Într-o civilizație cu adevărat liberă, voința generală se relizează numai prin natura individului (...) (1)
„Moralitatea civilizată este moralitatea reprimării instinctelor. Eliberarea instinctelor implică o degradare a acestei moralități”(2) , avertizează Herbert Marcuse. Revoluția marxistă se desfășoară la un nivel mult mai subtil, chiar în mintea și sufletul omului, creații ale culturii clasice, așa cum se exprimă psihologii sociali. Distrugând clasicismul, abia atunci omul se va elibera cu adevărat de civilizația iudeo-creștină (3) .
Consecințele pot fi înspământătoare la început. „Apariția unui principiu non-represiv al realității ce implică eliberrarea instinctuală ar antrena o regresie dincolo de nivelul de raționalitate civilizată atins. Această regresie ar fi atât psihică cât și socială: ea ar rectiva stadiile anterioare ale libidoului ce au fost depășite în cursul Eului-realitate și ar dizolva instituțiile societății în care Eul-realitate există. Din perspectiva acestor instituții, eliberarea instinctuală înseamnă recăderea în barbarie. Însă, survenind la nivelul cel mai înalt al civilizației ca o consecință nu a înfrângerii ci a victoriei în lupta pt existență, și susținută de o societate liberă, o astfel de eliberrare ar putea avea rezultate foarte diferite”(4) .
Herbert Marcuse știe și afirmă răspicat că noile principii pe care se va construi școala ar fi o răsturnare a culturii. Posibilitatea unei civilizații non represive este afirmată prin eliberarea progresului. Omul se va întreba din nou ce este bine și ce este rău. Trebuie să gustăm din nou din pomul cunoașterii pentru a cădea în starea de inocență. Păcatul originar trebuie comis din nou.
Ideea unei ordini instinctuale nonrepresive trebuie mai întâi testate asupra celui mai dezordonat dintre toate instinctele, sexualitatea, propunea Herbert Marcuse în 1955.(5)
Bernardo Bertolucci, în filmul The dreamers (2003), demonstrează extrem de convingător că adevărata revoluție de la 1968 nu se petrecea în stradă, cu studenți marxiști defilând cu steaguri roșii alături de portretul lui Mao Zedong. Revoluția reală era cea sexuală, dezlănțuirea instinctuală împotriva culturii clasice care reprimă, împotriva școlii și a familiei(6) .
Există o amplă campanie în societatea românească de azi cu privire la introducerea în școli a așa-zisei educații sexuale. Argumentele celor care militează în acest sens se referă la o inadecvare a școlii la mediu. Astfel, se spune, copiii sunt la vârsta adolescenței și au nevoie de educație sexuală pentru a se păzi de sarcini nedorite, din motive de igienă și așa mai departe.
Ceea ce ignoră să ne spună toți acești militanți este sursa ideologică a educației sexuale. Agenda aparține filozofiei marxiste și a fost elaborată încă de acum 70-80 de ani de aceeași Școală de la Frankfurt! Nu are nimic de-a face cu utilitatea vânturată azi. Cabinetul medical sau psihologic din școală puteau foarte bine să rezolve eventualele nevoi ale adolescenților de cunoaștere a intimității.
Educația sexuală are drept scop implementarea noii ordini instinctuale. Numai așa se explică de ce în articole grave din presă, precum cele din Adevărul, care înfierează prestația slabă a profesorului la catedră, lipsa reformelor și așa mai departe, pe coloana din dreapta îți fac nerușinat cu ochiul articolașe pornografice despre profa posedată pe catedră.
Teoria gender - este ultima descoperire științifică a psihologilor. Își are și această teorie profeții ei. De exemplu existențialismul: omul se construiește pe sine, trebuie să depășim biologicul.
Toate eforturile Școlii de la Frankfurt au fost în direcția demonstrării tezei potrivit căreia omul este o ființă socială, creație a culturii, a mediului, iar nu a biologiei (contrazicându-l pe Freud). Este logic, din această perspectivă, că și genul (bărbat, femeie, neutru) se constituie într-un proces cultural, prin educație.
Apoi, libertatea absolută față de Dumnezeu, impune să negăm sexul și să alegem noi, oamenii, genul. Toate aceste filozofii sunt mult mai ușor impuse masei când sunt îmbrăcate sub aripa aurită a științei atotputernice. Cu știința nu te poți măsura. Adevărul ei vine din obiectivitate și experiment, nu?
Întreaga operă a Școlii de la Frankfurt și întregul corpus de lucrări teoretice și practice ale școlilor psihologice contemporane fac o pledoarie remarcabilă în favoarea senzualismului și hedonismului.
Principiul plăcerii, dezinhibarea, renunțarea la convenții și tabuuri, renunțarea la prejudecăți, Tatăl ca personalitate autoritară ce depozitează în ascunzișurile minții porniri fasciste, constituie toate leit-motivul științei psihologiei sociale(7) .
Il est interdit d’interdire!, lozinca de la 1968 lansată de un învățător pedofil (Daniel Cohn-Bendit), a devenit azi principiul școlii românești.
În procesul educativ totul se îndulcește. Proiectele trebuie să fie atractive, să le placă elevilor, să se joace. Lucrările de control trebuie simplificate, împărțite în bareme, elevii nu trebuie să le perceapă ca pe o pedeapsă ci să se facă înainte recapitulare cu ei (nu doar la teză, ci și la testele comune) pentru a da randament. Nu pentru a ști ci pentru a depune efort minim și, firește, pentru a avea nota zece cât mai mulți. Ei trebuie să completeze texte lacunare cu termeni dați sau trebuie să aleagă între variante. Trebuie să tragă săgeți care să lege răspunsuri potrivite. Nu se mai fac sinteze, nu se mai enunță idei.
Metodele didactice folosite, o notă obligatorie la inspecțiile școlare, nu caută să faciliteze învățarea, știința. Explozia stelară, ciorchinele, arborele, cubul sau mozaicul nu au ca scop să creeze personalități profunde ci, prin fragmentarea textului, a lecției în mintea copilului se ajunge tot la descoperiri detectivistice ale acestuia. Vai, ce deștept ești... Fragmentarea Ideii este realizată cu conștinciozitate, elevul se joacă, decupează, asamblează.
Aceste metode ale școlii psihologice urmăresc destructurarea personalității tradiționale, menținerea trează a atenției alienate oricum de expunerea la televizor, prin evenimente care se derulează activ, fragmentat, alert. Elevul nu ar mai fi capabil să urmărească o expunere, el nu trebuie forțat să asimileze o idee prezentată câteva minute continuu care s-ar așeza cuminte într-un raft al minții sale. Conceptele trebuie amestecate și împănate cu elemente de politică corectă (toleranța).
Desenele animate pentru copiii preșcolari au eroi numiți după mari personalități culturale. Țestoasele Ninja, de pildă, se numesc Rafael, Michelangelo sau Leonardo. În mintea copiilor când vor ajunge la vârsta cunoașterii, aceste personalități vor avea chipul țestoasei cu măști negre și burtă galbenă.
Serbările școlare nu trebuie să fie plictisitoare. Nu trebuie să conțină elemente clasice: poezii, linii melodice line, piese de teatru dramatice. În mod obligatoriu, serbările trebuie să distreze, să fie alerte, să aibă costume colorate, să nu pună pe gânduri spectatorii. Ingredientele obligatorii sunt baloanele, danțurile ritmate, acordurile muzicale simpluțe. Spectatorii trebuie ținuți atenți, se folosesc în subsidiar metode de manipulare colectivă pentru ca în final să fie satisfăcuți, mulțumiți. Se folosesc termeni-cheie ca surpriză sau concurs. Serbările de Crăciun au, atunci când există în școli, alături de colinde timide și prescurtate, de obicei intonate în engleză, crăciunițe zglobii, reni costumați, dansuri cu fulguleți de nea, toate desacralizate.
Atunci când se contestă de pe poziția clasicismului o anumită activitate, replica primită este: elevilor le-a plăcut!!
Școala consumistă pe post de căsuță din turtă dulce făcută de Baba Cloanța cea nouă, cea cu diplomă de psiholog școlit afară, o Mary Poppins autohtonă, atrage prin plăcerea gustului sălciu al ușurătății.
Școala trebuie să placă elevilor, spune ea. Această linguriță de zahăr este un procedeu folosit de școala psihologică, ce recomandă metode de persuasiune (în fapt o cruntă manipulare a subiectului) pentru ca acesta să nu sufere. Dacă citiți publicațiile comerciale, tonele de reviste pentru femei, maculatura cu tentă de socializare și cu scop educativ, formator, veți observa această tendință.
Luați, de pildă, Scufița roșie în variantă nouă. Sau Capra cu trei iezi. Nu există personaj negativ, nimeni nu plânge, nu se zbuciumă și la sfârșit sunt cu toții fericiți.
Obiectivul psihologiei, a întregii psihologii, este ca oamenii să nu sufere mental sau fizic. Din punctul de vedere al psihologului e preferabil ca într-un caz de viață să nu ai niciun rezultat dacă există riscul de a provoca suferințe, traume. Îndepărtîndu-i pe adolescenți de viața sexuală aceștia simt frustrare. Și atunci psihologii au ajuns la concluzia că pentru a îndepărta nemulțumirea trupului în creștere trebuie ca cel mic să practice joculețe sexuale sau chiar să aibă relații plăcute dar să fie prevenit, să știe cum să se joace pentru a nu se trezi cu urmași
Una dintre virtuțile clasice este înfrânarea. Era un întreg sistem prin care un tânăr era obișnuit cu privațiunile – să se hrănească exclusiv la mese, exercițiile fizice, trezitul în zori, dușul rece, toate în scopul de a-și supune trupul unor privațiuni. Delăsarea, hrana bogată în glucide, lenea, pernele prea moi aveau efecte asupra spiritului, tânărul devenea senzual, inapt pentru efort mental și fizic. Educația regală era întotdeauna aspră, scopul său fiind să creeze caractere puternice. Îmi amintesc, de pildă, rândurile privind educația lui Ferdinand de Hohenzollern, pe care le-am citit elevilor mei stârnind valuri de curiozitate.
Figura tutelară a eroului, modelul căruia i se ridică statui în piața publică, este denunțată ca fascism incipient fiindcă înseamnă apologie a Conducătorului, se creează mecanismele mentale care vor conduce la cultul personalității. Pentru psihologi contează prea puțin virtuțile sau defectele eroului, simplul model devine suspect.
Erich Fromm (8) încă din 1941 atrăgea atenția asupra salvatorului magic (magic helper) ca mecanism al evadării. Marxiștii școlii de azi solicitau încă din 1997 (9) abordarea istoriei în sens demitificator, chiar cu riscul să afecteze poziția personajelor-simbol ale românilor. Câtă vreme profesorul nu crede că Mihai Viteazu a fost o personalitate, un model, el nu poate transmite elevului idealul unității naționale.
Renunțarea la prejudecăți nu poate fi niciodată ceva răsuflat, afirmă studenta marxistă din Demonii, capodopera lui Dostoievski publicată în 1872.
Rokeach și colaboratorii săi, în 1960, au comparat persoanele cu un scor mic pe Scala D (dogmatism) pentru a descoperi cum credințele lor le influențează comportamentul în diferite activități (10) . Concluzia este întotdeauna cea așteptată: persoanele dogmatice, care au prejudecăți, sunt mai puțin inteligente, nu pot corela date, nu pot înțelege nevoi și așa mai departe.
Theodor Adorno a explicat încă din 1950 că personalitatea autoritară este deschisă la prejudecată („The Authoritarian Personality”). Deosebirea dintre marxiștii celulelor teroriste din Demonii lui Dostoievski și psihologii Școlii de la Frankfurt este mai puțin de concepții cât de metodă.
Renunțarea la prejudecăți nu poate fi niciodată ceva răsuflat este o prejudecată a școlii psihologilor care își are sursa în marxism. Dacă studenții de la 1872 o afirmau dogmatic, psihologii de la 1960 o argumentau științific. Pentru ei, anumite observații înrădăcinate în mentalul colectiv prin sedimentare în decursul a sute de ani și care, ca orice generalizare, poate păcătui uneori, devine un fals susținut de persoane dogmatice! Din păcate pentru bunul mers al științei, experimentele sunt mereu cu final așteptat și validează principiile filozofice ale Școlii de la Frankfurt, enunțate public în anii 30-40!!
Ar fi fost interesant ca experimentele făcute de psihologi pe anumiți subiecți să fie însoțite și de statistici revelatoare asupra justeței/injusteței prejudecăților. Ceea ce niciodată nu se întâmplă, firește.
Dar nu despre validitatea experimentelor din științele psiho-sociale am vrut să vorbesc în materialul de față. Ceea ce trebuie să înțelegem este ansamblul ideilor și credințelor care stau la baza reformei din învățământ.
Așa vom înțelege de ce Spiru Haret a putut realiza o reformă coerentă într-un interval de timp rezonabil. Pentru marele om politic, învățământul era chemat să îndeplinească un întreit scop: să formeze buni cetățeni. să procure tuturor tinerilor fondul de cunoștințe care este indispensabil oricărui om în viață, fără deosebire de treaptă socială și să formeze oameni pregătiți pentru toate carierele. Și, în final, "Învățământul, ca să fie desăvârșit, trebuie să se îngrijească nu numai a cultiva spiritul, înavuțindu-l cu cunoștințe multe, dar a cultiva și inima, a forma caracterul, a face, în fine, ceea ce se numește educațiunea tinerimei.”
În acord cu tradiția clasică, reforma lui Spiru Haret a schimbat fața școlii românești pentru o sută de ani.
Reformele de azi au ca obiectiv distrugerea școlii clasice. Încetul cu încetul, un sistem solid care a construit națiunea română și care își are, în fapt, originile încă din antichitate, este supus presiunii eliberării instinctuale care are ca rezultat căderea în barbarie.
Note:
(1)Herbert Marcuse, Eros și civilizație, Editura Trei, 2015, pag.204. H. Marcuse mărturisește că K. Gustav Jung a fost înspăimântat de ideile lui Schiller. El a avertizat că domnia impulsului joului ar elibera de reprimare dar ar antrena o depreciere a tuturor valorilor de până acum, reîntoarcerea la barbarie. Chiar Schiller spunea că impulsului jocului va fi impulsul poftelor dezlănțuite, sensibil.
(2) Ibidem, pag.207
(3) Definiția lui Schleiermacher a experienței religioase ca experiență a dependenței absolute este definiția experienței masochiste în general; un rol special în acest sentiment de dependență este jucat de păcat, scria Erich Fromm, în Frica de libertate, editura Teora, 1998.
(4) Ibidem, pag.209
(5) Ibidem, pag.210
(6) La origine, mișcarea din 1968 a fost finalul: cucerirea puterii politice. Wilhelm Reich publica Revolutia sexuală, incă din 1936. Prin școală și media tinerii asimilaseră marxismul și doresc înlăturarea guvernului "fascist” (al generalului De Gaulles, fostul erou antifascist, de altfel!).
(7) Prezenta analiză are ca obiect spațiul cultural și cu precădere școala. Nu contest rațiunea și utilitatea amplei activități sociale și medicale a psihologilor.
(8) Erich Fromm, op.cit., pag.150
(9) Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, Humanitas, 1997, pag.224
(10) Septimiu Chelcea, Psihologie socială, 2001, https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/septimiu-chelcea-curs-psihologie-sociala.pdf
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
1. Scoala clasica isi are originea nu pe tancurile sovietice ci in primele Academii domnești, in scolile publice și private construite in secolul XIX în spațiul românesc, în reformele lui Spiru Haret și într-o întreagă tradiție intelectuală și pedagogică.
2. Prin școala clasică au trecut pașoptiștii, în școala clasică de la Cernăuți a învățat Eminescu, tot la școala clasică Mircea Eliade efectua experimente chimice de laborator, era pasionat de biologie și mai avea uneori și corigențe. Tot școala clasică a produs marea cultură interbelică și cam tot școlii clasice îi datorăm și marile nume de scriitori postbelici.
3. Plecați de la o premisă falsă: toți oamenii sunt egali, au aceleași capacități cognitive și pot da aceleași rezultate câtă vreme sunt supuși aceleiași educații. Așa cum am scris în articol, egalitarismul înseamnă marxism! Oamenii sunt diferiți și vor da rezultate diferite. Intotdeauna! Rolul școlii e să le ofere șanse la toți. Ca atare, nu este corect să-l privăm pe elevul excepțional de cunoștințe, pentru cel de nota șase nu face față! Din cauza aspectelor ideologice pe care le-am explicat suficient, astăzi se coboară ștacheta, inadmisibil, la profilul elevilor de 5 și 6! Fiindcă nu vă plac ierarhizările deoarece gândiți marxist și aveți o mentalitate adusă (apropo!) de tancurile sovietice, nu acceptați notele în școală.
4. Dacă menirea copilului este jocul, de ce nu militați pentru o schimbare a legislației prin care părinții care nu vor să-și trimită copiii la școală să învețe, să-i țină acasă să se joace? Dvs vreți să se și joace și să deprindă și matematică de nota 10, vreți să știe și muzică clasică fără să exerseze sau, eventual, vreți să aibă și cultură solidă fără să parcurgă lecturile fundamentale? În fapt, se vede limpede că nu vă interesează decât să se integreze social, să aibă bani, să-i fie plăcut și ușor totul.
Vreți să veniți la școală, nu să stați acasă, și să transformați școala după chipul dvs!
Să vă mai spun un secret: adevărata educație nu se face după drepturile omului!! Adevărata educație se face în numele Bineului, Adevărului și Frumosului! Fiindcă un drept al omului poate fi și acela să stea fericit cu burta la soare. Omul are astăzi o mulțime de drepturi care nu fac decât să îl coboare în rândul animalelor.
Înțelegeți prin cultivarea inimii, de fapt, cultivarea instinctelor, iar prin sensibilitate dreptul la sentimentalism ieftin.
Inima se cultivă prin poezia înaltă, prin cunoașterea profundă a Trecutului, prin solidaritate etnică, prin eroism, prin onoare. Așa se cultivă inima.
Datorită unor persoane ca dvs se răpește dreptul unor copii excepționali de a fi olimpici, dreptul de a-l avea model pe Eminescu, iar nu pe orice loază educată de televiziuni. Apropo, câți olimpici are Finlanda? În afară de o bunăstare dubioasă, rod al unei poziționări favorabile în fluxurile internaționale de capital, ce înseamnă Finlanda de astăzi? Nu încape toată fericirea plată și prosperă a Finlandei în figura tragică a lui Mircea Vulcănescu!
Vă semnalez din nou că tema pe care o abordați (Școala de la Frankfurt și originea Marxismului Cultural, ideologie cunoscută azi sub numele de Corectitudine Politică) este tratată pe larg în volumul nostru:
"Corectitudinea Politică - o ideologie neomarxista. Marxismul cultural - noua utopie".
Volumul este coordonat de Andrei Dîrlău și Irina Bazon și a fost reeditat în acest an:
http://editura.reintregirea.ro/produs/coord-andrei-dirlau-si-irina-bazon-corectitudinea-politica-o-ideologie-neomarxista-marxismul-cultural-noua-utopie/
Prima ediție a apărut în 2015:
http://www.librariasophia.ro/carti-Corectitudinea-politică-Religia-marxistă-a-noii-ordini-mondiale-Lind-William-S-;-Dîrlău-Andrei;-Bazon-Irina-so-13167.html
Ar merita să-l citați. Este o antologie de autori americani și români ce tratează pe larg exact tema pe care o abordați și Dv, fiind prima carte apărută în limba română pe acest subiect. O găsiți în București la librăria SOPHIA sau Librăria Bizantină, în ambele ediții - din 2017 și 2015.
Cum spuneam, articolul Dv. nu e pentru oricine. Analizele făcute în el, ca și în cartea pe care v-am semnalat-o, nu sunt accesibile oricui. Nu oricine are capacitatea de a înțelege complexitățile unor domenii atât de dificile (relația greu de sesizat de profani dintre filosofie, ideologie marxistă, psihanaliză, istoria culturii etc.). Alții nu vor să le sesizeze, din pricina unor presupoziții de natură ideologică. Dar cei ce dispun de cultura, erudiția și instrumentele intelectuale necesare înțelegerii lor, vă apreciază cu atât mai mult. Încă o dată, felicitări!
Voi parcurge cat de curând cartea pe care mi-ați semnalat-o.
Se vede cat de mult iti place cartea si cultura dupa fotografiile postate pe Facebook.
Pentru unii scoala e un chin indiferent de felul ei .
Chiar ai reusit sa citesti tot articolul ?
De inteles imi dau seama ca nu l-ai inteles...