
Fodo: Ziarul de Iași

Ieri în jurul orei 13.00 pelerinii
plecați din Iași în data de 7 mai cu intenția de a ajunge la București
fără să consume alimente ci doar apă au reușit să se închine la
paraclisul din fața Catedralei Mânturirii Neamului, transmite Ziarul de Iași
Cinci persoane conduse de Cezar Elisei, președintele Asociației Postului Terapeutic, au reușit să străbată distanța de 1.005 km, prin județele Iași – Suceava – Bistrița Năsăud – Cluj – Alba – Sibiu – Vâlcea – Argeș – Brașov – Prahova – București în 25 de zile fără să consume nici un fel de alimente ci doar apă plată, minerală și din când în când electroliți (Mg, K, Ca), reușind astfel să devanseze un record mondial stabilit în Suedia în 1963 și anume 540 km parcurși în 14 zile fără hrană.
La Paraclisul de lângă Catedrala Mântuirii au fost așteptați de mai mulți preoți care le-au dat Sfânta Împărtășanie și i-au binecuvântat. „Îmi doresc din tot sufletul ca visul lui Cezar Elisei să prindă viață cât mai curând. Am binecuvântat și am fost alături de demersul lui Cezar Elisei încă de la început pentru că am crezut și cred în puterea tinereții, cu atât mai mult cu cât tinerețea este înflăcărată de o idee, de un crez precis și nobil și anume acela de a ridica o clinică de post doar cu apă”, a spus pr. Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Casian din Constanța.
„Au fost 25 de zile lungi, dar deosebit de frumoase. Au fost zile de post, pocăință, rugăciune, strâns din dinți, durere, abținere, exaltare și bucurie imensă.” - a scris Cezar Elisei, adăugând:
„Postul acesta a fost cel mai ușor pe care l-am ținut vreodată. A fost un post nu scurt, dar deosebit de intim, curat, simplu, ceva ce poți face din inimă pentru Dumnezeu. Din acest motiv l-am simțit ca și cum nu a fost. Ca și cum mâncasem dimineață și acum nu mai aveam nevoie de alimente. Acest post de 25 de zile de fapt nu l-am ținut noi, cei care am participat la pelerinaj, ci l-a ținut cred însuși Domnul pentru noi. Nu am avut foame și nu am suferit din nici un fel din această pricină.
Din punct de vedere fizic au fost foarte multe dureri. Au fost câte una pentru fiecare pas și câte una foarte intensă pentru fiecare dimineață și seară petrecută pe drum. Cu toate acestea, în chip minunat, nu am avut bătături sau beșici. Nu am avut nici un fel de luxații sau probleme care să mă facă sau să ne facă să întârziem sau să amânăm. Picioarele s-au întărit puternic și au cunoscut o altă modalitate de a lucra - mult mai intens pentru Dumnezeu. Și au reușit să ne ducă unde am dorit.
Din punct de vedere sufletesc am avut ocazia și timpul necesar să ne revedem toate păcatele, toată viața. Ne-am spovedit lui Dumnezeu zilnic prin intermediul rugăciunilor spuse kilometru de kilometru. În ultimele trei zile am primit și certitudinea că parcursul nostru a fost bine primit de Dumnezeu și atunci m-am eliberat și de această întrebare.
Am avut bucuria de a nu fi deranjați de aproape nici un corespondent mass media, motiv pentru care am avut timp să cerem ajutorul lui Dumnezeu de a distribui informațiile pe care le aducem. Am primit din nou cu bucurie înțelegerea că acest demers trebuia realizat mai mult în liniște decât în lumina camerelor. Astfel am ajuns în liniște ieri la Catedrala Mântuirii Neamului unde am depus jertfa noastră la icoana Maicii Domnului și a Domnului Iisus Hristos și astfel s-a împlinit cel mai lung pelerinaj pedestru fără hrană din istorie: 25 de zile, 1.311.000 pași, 1.017 km.
Dumnezeu să ne ajute pe toți să mergem doar pe calea adevărului și să facem voia Tatălui. Postul și rugăciunea să ne fie unelte prin care discernem ceea ce este bun și prin care ne curățim de ce este rău.
Asociația Postului Terapeutic, entitate care are ca scop promovarea postului doar cu apă în România, va face demersuri pe mai departe pentru a promova beneficiile de neimaginat ale abținerii pe termen limitat de la hrană și pentru a ridica un centru de postire în țara noastră. Pentru detalii și modalități de susținere a cauzei noastre vă rog să vizitați www.asociatiapostului.ro.”
„Ce putem oare învăța de la acești tineri, seniori? Să ne alăturăm lor în rugăciune și post. În vremuri de restriște au postit toți, de la împărat până la copii și animale. Noi, suntem din ce în ce mai superficiali în această epocă, dar prin post devii din ce în ce mai serios, știi ce vrei, simți nevoia să te rogi și să fii bun. Postul face minuni cu omul, se întâmplă o trasformare a minții, trasformarea interioară spirituală totală”, a spus și pr. Arsenie Drăgan, stareț de mănăstire în Alba.
Cei șase pelerini au avut de înfruntat toate aceste zile condiții
meteo destul de dificile și dureri mari de picioare. Cu toate acestea,
semn că pelerinajul a fost unul de bun augur, nu au apărut probleme
deosebite pe parcursul celor 25 de zile petrecute prin toată țara.
Aceștia au slăbit între 14 și 20 de kg, însă nu s-au confruntat cu stări
de lipotimie. Au consumat zilnic între 2,5 și 4,5 litri de apă, mai informează Ziarul de Iași.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Postul negru si postul cu apa sunt cele mai benefice forme de vindecare, mentinere a sanatatii sau atingere a unor stari emotionale, spirituale si sufletesti unice!
O spun din experienta pentru ca le practic pe amandoua periodic. Mai mult, de cateva luni mi-am propus ca pe langa acestea sa am si o zi din saptamana in care sa tin post negru (fara apa). Mi-am ales ziua de miercuri. Incep de marti dupa-amiaza sau seara, dupa ultimul fruct mancat, si il tin doua nopti si o zi, pana joi dimineata sau la pranz. In felul acesta apuc peste 36 ore de post, destul de bine cat sa inceapa sistemul imunitar sa repare sau sa reinnoiasca celule. Prin post, oamenii se pot vindeca de orice boala, inclusiv cancer, cu conditia sa isi schimbe in totalitate stilul de viata si implicit alimentatia (sa renunte la orice forma de proteina animala, in special cele din lactate), pentru ca in urma stoparii digestiei incepe procesul de autofagie prin care sistemul imunitar isi trimite soldateii (celulele T-Killer) care vor manca toate celulele aberante care nu trebuie sa existe in corp. Prin post, sistemul imunitar transforma orice tumora sau celula cancerigena in combustibil pe care o arde in "cuptoarele" ei speciale. Nu-si va devora celulele sanatoase pentru ca totul in noi e inteligenta divina, iar cand va considera ca a curatat totul, va stopa singur postul si va semnala prin foame crunta, adevarata, ca e momentul incetarii postului.
Am tinut de mai multe ori posturi cu apa de 7, 8, 9 zile, foarte des de doar cateva zile, insa am dorinta sa il ating pe cel din biblie de 40 zile. E foarte greu, l-am inceput de mai multe ori, dar l-am abandonat din cauza foamei mentale (poftelor). Stiu ca in momentul in care voi reusi sa-l duc pana la capat, abia atunci mi-am urnit cu adevarat fortele infinite din mine!
Urmariti documentarul "Postul, o noua terapie":
https://vimeo.com/145983469
Inca ceva: mancatul de cateva ori pe zi inseamna digestie permanenta si boala in timp! Eu mananc o singura data pe zi, in rest, fructe. Sau am zile in care mananc numai fructe sau numai un singur fruct dar pe saturate (pepene, piersici, mere, fructe de padure etc). Am energie toata ziua si pentru munca intelectuala, si pentru cea fizica! In felul acesta, practic tot o forma de post (mai mic).
In post, am avut zile cand traiam o stare de claritate si beatitudine atat de intense cum nu atingi usor in viata de zi cu zi. Dar am avut si momente grele, cand s-au revarsat toxinele psihice cu duiumul. Posturile negre (fara apa) m-au ajutat mult in plandemie sa ma curat din cand in cand si sa nu clachez, au reprezentat una dintre cele mai mari arme ale mele de a ma elibera de otravurile criminalilor pe care ni le turnau zilnic peste vieti!
Postul este un miracol, prin el devenim propriii nostri medici, de-aceea nici nu vom auzi vreodata de la alopati cat de magnific si divin este! M-am conectat realmente cu Divinitatea si in post, prin tot felul de trairi si emotii, dar si la iesirea din post, cand mancam un fruct sau beam un suc natural, atunci e momentul cand ai cel mai bun si intens gust al alimentelor! Mi s-a intamplat sa plang mancand un mar, primul dupa 7, 8 zile de post, datorita acestei conexiuni care ma facea sa realizez cu toata fiinta cate daruri primim noi zi de zi fara sa le apreciem valoarea.
Voi tine posturi cu si fara apa pana la sfarsitul acestei existente, nu ma mai pot lasa de ele si simt ca ma ajuta sa evoluez.