Atenție la ce scrii pe Facebook! Poliția Gândirii TE IA de acasă

De Ștefan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Poliția germană a efectuat descinderi în masă la domiciliile a numeroase persoane private, într-o acțiune făre precendent, cu scopul oficial de combatere a „insultării” online a politicienilor.

Săptămâna trecută, un mare număr de locuințe, aflate în 13 din cele 16 landuri ale Germaniei, au fost vizitate de forțe ale poliției federale.

Acțiunea, de o amploare fără precedent, a avut drept scop declarat punerea sub acuzare a unor cetățeni vinovați că ar fi postat pe rețelele de socializare atacuri la adresa unor politicieni.

Potrivit Der Spiegel, autoritățile federale au comunicat că au dat curs la peste 600 de sesizări de răspândire de „conținut penal” online, iar peste 100 de persoane au fost „percheziționate și interogate”.

 

Un comunicat de presă al Biroului Poliției Federale din Germania a explicat că marți a avut loc o „acțiune comună”, ca urmare a unor postări care i-au vizat pe politicieni în legătură cu alegerile din 2021.

Așa cum se întâmplă mai recent și în România, politicienii germani beneficiază de privilegii speciale oferite de lege, care interzic atacurile la adresa lor. 

Comunicatul poliției a explicat:

„Temeiul legal al acestor anchete este articolul 188 din Codul Penal, care a fost revizuit în primăvara lui 2021, și care prevede că insultele, defăimările și calomniile persoanelor din viața politică sunt pasibile de pedepse speciale.”

Șeful Poliției Judiciare, Holger Münch, a explicat că acțiunea dură a poliției s-a dorit un avertisment sever la adresa celor care își ies din pepeni în public la adresa politicienilor. Altfel zis,un pumn în gură:

„Prin acțiunea de azi, am vrut să transmitem un mesaj clar: oricine postează mesaje cu conținut dușmănos trebuie să se aștepte că poliția va bate la ușa sa.”

Și pentru ca lucrurile să fie perfect clare, Münch a adăugat că poliția germană „urmărește cu mai mare asiduitate conținutul penal de pe Internet începând cu luna februarie a acestui an”.

Procurorul general din landul Hessa, unul dintre cele 13 landuri în care au avut loc descinderi, a afirmat că reprimarea libertății de exprimare este o măsură necesară pentru protejarea democrației (!):

„Acțiunile de astăzi ilustrează în ce măsură agenții publici și aleșii sunt insultați, calomniați și amenințați pe Internet. Pentru a preveni ca acțiunile asupra celor afectați să atingă un nivel care pune în pericol democrația, urmărim aceste infracțiuni cu consecvență și în strânsă colaborare cu procurorii din celelalte landuri.”

Tranformarea poliției din organ de protecție publică în Poliție a Gândirii nu este decât cel mai recent exemplu al modului strâmb în care este înțeleasă democrația în Germania.

Pentru că, de pildă, nu toți politicienii sunt protejați de stat prin legi speciale, spre deosebire de oamenii de rând, transformați în cetățeni de rangul II. Unii politicieni sunt vânați, pentru că refuză să se înroleze în „Sistem”.

Cum sunt, de pildă, membrii formațiunii Alternativa pentru Germania (AfD), ieșită pe locul trei în alegerile din 2021, dar pusă sub supravegherea serviciilor secrete, deoarece a fost declarată „entitate suspectă”.

Când AfD a contestat decizia la tribunal, justiția a decis că spionarea partidului de către stat este justificată prin pozițiile împotriva dictaturii LGBT, a imigrației în masă și a înlocuirii populației. Din această cauză, AfD ar reprezenta o amenințare pentru democrație.

Thomas Haldenwang, șeful Biroului pentru Apărarea Constituției (!), care a judecat cazul AfD, a declarat:

„Partidul sprijină rasismul, partidul sprijină excluderea minorităților, partidul este o manifestare de dispreț la adresa sistemului social.”

Cu un cinism care doar la progresiști poate fi întâlnit, Haldenwang a adăugat că decizia tribunalului său de a autoriza urmărirea de către stat a unui partid politic este „o zi bună pentru democrație”.

 AfD este catalogat în toată presa „mainstream” occidentală drept partid de „extremă dreapta”. E vorba de acceași presă care, peste noapte, nu mai vede naziști în Ucraina.

Poliția federală a fost una dintre cele mai dure forțe legale din lume în reprimarea protestelor în favoarea libertății și împotriva restricțiilor COVID.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (7)
  • ioansperling 28.03.2022 15:58
    Problema mare este schzofrenia populatiei care pe de o parte e de acord cu ce spune AfD iar pe de alta crede cu tarie ce se spune la stiri! Cand vin alegerile cei din fosta Germanie socialista aleg AFD pt ca stiu ca statul poate sa si minta cei din vest aleg partide traditionale desi nimic din programul acestora nu-i reprezinta!
    Ma duc sa incui usa si sa intarât câinele!
  • Radu Comsuta 28.03.2022 16:33
    Și dacă cetățenii nemți se vor apuca să-i critice sau să-i defăimeze, să-i ia în bășcălie sau să-i înjure pe politicienii lor în plină stradă în gura mare, sau stând la cafea pe terasă, sau în stație până aștepți autobuzul sau tramvaiul, pentru că pe net te prinde poliția gândirii, este mai bine așa? Eu zic că din contră. Sunt multe urechi și mulți ochi în jurul tău? Ce faci atunci? Spionezi strada, montezi ploșnițe pe sub mesele din localuri?
  • Enya 28.03.2022 16:50
    Ne-au tinut in teroarea minciunii 2 ani de zile de ne-au sarit capacele, prin urmare nimeni nu-i mai crede pe astia si pe actorii lor de criza (cei care apar in pozele si filmuletele distribuite de propaganda pe net ca sa vada popoarele grozavia si sa tremure)!

    La fel cum in plandemie au simulat amenzi in fata camerelor de filmat cu indivizi plantati acolo (actori), inclusiv in Germania, ca oamenii sa intre in spaimele terorii si sa se conformeze cu botnitele, tot asa ne mint si acum despre orice, incepand cu dreptul la libera exprimare pana la informatiile despre razboi!

    Totul este un platou de Hollywood menit sa ne tina in teroare ca sa fim permanent supusi, iar ei sa fie lasati in pace sa-si continue CRIMELE!

    Atata le trebuie, sa ne inchida gura in mediul online, ca dupa aceea vom avea noi grija sa fim auziti!

    Oamenii sunt ignoranti, comozi, obedienti cu creierul spalat, dar constiinta adormita biciuita si amenintata de o presiune puternica poate da nastere la monstri!

    SI VA DA NASTERE LA MONSTRI!

    Ce vor ei de fapt? Sa duca la bun sfarsit sclavia totala! Asta inseamna sa nu mai ai libertate de nici un fel si sa faci fix ce spun ei!

    Noi trebuie sa ne comportam ca si cum nu se intampla nimic, sa fim puternici, uniti, sa nu hranim toate aceste schimbari, ci sa le ignoram!

    Cand s-a instalat plandemia, la fel au facut, au bagat groaza prin presa vanduta, iar oamenii s-au speriat si s-au conformat! Noi nu trebuie sa uitam vreodata plandemia in cele mai mici ei amanunte, iar terorizarea populatiei cu stiri fabricate si aruncate pe net, sa le vada toate popoarele, despre amenzi, militii si armate pe la usile oamenilor, se repeta acum pana la punct si virgula!!!

    Televizoarele trebuie aruncate pe fereastra!!

    La urma urmei, ce ne pot face? Sa luam amenzi? Le desfiintam, nu-i problema!

    Sa ne inchida? Nu vor putea niciodata, pentru ca totul mocneste de ura in lume si mai e nevoie de o singura scanteie sa le pice sistemele nenorocite si criminale, iar ei sa ajunga in fata plutoanelor de executie ale tribunalelor popoarelor intrunite peste noapte, oricand de-acum incolo!!!!

    Iar ei stiu asta si incearca sa ne subjuge doar cu minciuni si manipulari! De fapt LOR le e frica de forta maselor!!!, dar ne-o iau inainte si ne terorizeaza prin minciuni repetate!

    Tineti-va tari, nu ii credeti, nu le acceptati mizeriile, “legile” anticonstitutionale, n-acceptati nimic din ce vine de la ei si continuati-va viata normal!

    Ganditi liber, fratilor, uite-asa, scurt, in felul acesta:

    SI LA URMA URMEI, CINE MAMA DRACULUI SUNT ASTIA????????

    Ca NOI ii platim, NOI ii tinem in functie, de noi depind, cine se cred satanele astea sa terorizeze o planeta la nesfarsit????

    Fratilor, chiar de-ar fi adevarat si ne-ar amenda sau teroriza pe la usi, daca facem pișu pe noi pentru atata lucru, nu e nimic de capul nostru!!!! Pentru LIBERTATE oamenii si-au dat si viata, nu au stat sa tremure ca soarecii in cotloane de frica!!

    Puterea e la noi, ei sunt produsele noastre! Noi suntem baza piramidei si daca ne scuturam doar putin, vor "cobori" frumusel cu totii de acolo vrand-nevrand!

    Fiti puternici si nu cedati manipularii si mai ales fricii!!! Asa ati umblat si cu botnitele pe mutre 2 ani, tot de frica! Daca o treime din oameni refuzau sa le poarte, praful s-ar fi ales de "pandemia" lor! Asa, pentru o frica venita din lasitate (si pentru ce??? ca doar nu ne lua nimeni gatul!!!), s-a ajuns la GENOCID!
  • hannah 28.03.2022 17:22
    Atentie si in ce tara te refugiezi!
    Se pare ca in Germania ii paste vaccinarea obligatorie si cat mai rapida pe cei refugiati. Si in scurt timp cam pe toti cetatenii si asta pentru ca asa vor muschii lor, in frunte cu musculosul ministru al sanatatii, mascariciul Lauterbach. El are acum o grija mare, sa-i vaccineze pe cei refugiati (in special copii) si cu restul de seruri cu care se presupune ca nu sunt injectati (adica vaccinurile care se fac de-a lungul anilor pt. diverse, mai ales pt. rujeola). Si chiar de bietii oameni fugariti si haituiti de spectrul razboiului din tara lor sunt vaccinati, astia aici spun ca vaccinurile din Ukraina sunt cu siguranta altele decat cele acceptate de UE. Deci hai sa sarim acum pe ei si sa le dam la cap sau ma rog, sa le infigem acul, ca tot sunt stransi cu usa de razboi!
    Ce demoni a nascut nepasarea noastra, a tuturor! Si se pare ca fac pui, pentru ca noi continuam sa dormim!
    Cum? Nu te-ai injectat? Esti o rusine! Ar trebui sa bagi capu-n pamant sau eventual sa intri cu totul acolo, ca tot nu te vrea societatea, tu, nevaccinatule!
    Deci, inca o data, nu vreti sa va injectati si totusi vreti sa fugiti repejor in Germania? Mai ganditi-va! Daca scapati (momentan, ca nu va dura) de vaccinare, nu veti scapa de oprobriul "societatii civile" care va va arata cu degetul ca nu vreti sa faceti un bine comunitatii, sunteti un "duJman" si un pericol public!
  • hannah 28.03.2022 17:23
    Link pentru a dovedi ca nu bat campii, cel putin vis a vis de intentiile de injectare a refugiatilor:

    https://www1.wdr.de/nachrichten/themen/coronavirus/ticker-corona-virus-nrw-100.html
  • ZaLood 28.03.2022 17:44
    Exact "Politia gandirii" a fost o exprimare de-a mea veche de mai bine de 10 ani!
    Cenzura multipla din Romania a inceput de multa vreme. Site-uri care cenzureaza, dar nu orice. Care permit atac la persoana al agentilor (dez)informatori de opinie samd. Toate tin de axa Est-Vest. Dar nu numai, culmea! Prin triangulatie, am verificat ce anumea deranjeaza si ce nu. Pe langa teme religioase, politice, economice-care tot la politica duc, in final, direct sau indirect, Gandirea insasi e interzisa, ca proces psihic periculos, ca boala cronica de care oamenii trebuie sa scape-prin inchisoare sau moarte.
    Nu doar discriminarile rasiale, etnice, sexuale, critica guvernelor e pe lista neagra, ci insasi problematizarea (aparent) inofensiva; oamenii nu trebuie provocati sa gandeasca, ci doar sa faca sluj fie in fata discursurilor oficiale, fie in fata opozitiei controlate. In alti termeni, sa nu gandeasca, ci sa accepte integral una din versiunile oferite in campul mediatic. Ori campul mediatic, internetul formeaza un camp tactic de razboi, care a inceput de multi ani. Astazi doar se legifereaza ceea ce se practica de ceva timp.
    Ca si in comunism, sistemul provoaca oamenii, pentru a face liste negre cu opozanti. Nu v-ati intrebat cum de n-au primit zeci de amenzi grase, sau chiar inchisoare marii critici si aparatori ai neamului? Si sunt site-uri, nu gluma, unde daca vezi ce se scrie...trebuiau sa fie inchise de multa vreme.
  • Orizont 28.03.2022 19:14
    Descoperim acum ca directiva de represiune a fost transmisa pe toata 'UIE si nu e o simpla actiune de bluff a politrucilor de pe Dambovita..
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!