Armata Română nu vrea să trimită sistemul Patriot către Ucraina

De Andrei Nicolae  /  

Sursa foto: Forțele Aeriene Române

Sursa foto: Forțele Aeriene Române

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Armata României nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina. Raportul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost trimis deja președintelui Klaus Iohannis, pentru că joi o să aibă loc ședința CSAT în care se va discuta despre transferul rachetelor românești în Ucraina, informează Știripesurse.

Raportul MApN vine în contextul în care armata are un cuvânt important de spus atunci când este vorba de donarea unor echipamente militare.

Ministrul Apărării a discutat despre acest subiect cu șeful Armatei, cu generali cu funcții de comandă, cu reprezentanți ai regimentului Patriot, iar după aceste discuții s-a ajuns la concluzia că nu ar fi oportun ca Patriot să fie trimis în Ucraina, spun surse citate de Digi 24.

Concret, MApN nu își dorește ca sistemul Patriot să fie trimis acum Ucrainei, dar dacă ministerul nu e de acord nu înseamnă că nu se va întâmpla asta, dar probabil că la ședința CSAT discuțiile vor fi lungi și vor fi marcate de o dispută între partea politică și cea militară.

Ședința CSAT urmează să aibă loc joi.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

INSTITUTUL NAȚIONAL AL COINCIDENȚELOR:

PREMIERĂ NAȚIONALĂ: VAXXED (III) - AUTORIZAT SĂ UCIDĂ. Filmul teribil despre morți subite, cancere galopante, vieți distruse. TRADUS ÎN ROMÂNĂ:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • Generalul 19.06.2024 15:34
    Felicitări, domnilor generali!
    Considerație!
    Aceasta este pozitia normală a generalilor români : VERTICALI!
  • Wolf Edmond 19.06.2024 18:48
    Nici măcar Johhanis nu mai vrea. De când s-a evaporat posibilitatea cât de mică a accesului la funcția de secretar general al alianței nu-i mai priesc nici măcar întâlnirile cu colegii ieoropeni. Când aude de asemenea reuniuni face indigestie.
  • Mircea Dragan 19.06.2024 16:22
    Daca aproba CSAT asa ceva , maine erau la puscarie in frunte cu Johannes ptr 20-30 de ani.
  • Dromihete 19.06.2024 19:23
    Miroase a curte martiala pentru inalta tradare de tara... in sfarsit niste ecouri ale evidentelor incep sa fie vizibile. Daca nu iese hoasca de la mUE, plavanu s-ar putea sa se duca intr-o vacanta lunga tare de tot.
  • Mars.60 Stefan 19.06.2024 20:39
    Nu stiu de ce chestia asta imi aminteste vag de 23 august 1944...
    Istoria se repeta?
  • aspida 20.06.2024 06:32
    am primit pe mail:

    https://r3media.ro/mai-multe-ong-uri-solicita-mapn-dezbatere-publica-pe-oug-ul-legat-de-instruirea-pilotilor-ucraineni-in-romania/
  1. Mărturii din Iad: Și-a dorit un Nürnberg al Covidismului – A fost răpit, arestat și e torturat ritualic

  2. Trump, mesaj șocant către Vladimir Putin: ”Te voi lovi atât de tare încât nu-ți va veni să crezi. Voi lovi chiar în centrul blestematei de Moscova”

  3. Emmanuel Todd: "Nu ne putem salva decât dacă acceptăm înfrângerea NATO în Ucraina"

  4. SONDAJ: Liderul AUR poate ajunge președinte! Marcel Ciolacu conduce pe moment, cu 23,4%, George Simion e pe locul al doilea, cu 19,8%, Mircea Geoană pe locul al treilea, cu 17,2%

  5. Masoneria subminează democrația din România. Eliminarea AUR pusă la cale ca o ofrandă a marii manifestări masonice de la Bistrița? Protest la sindrofia de 20 de ani de la ”aprinderea luminilor” Lojei din care fac parte mari oficialități locale - FOTO

  6. Emmanuel Todd (II): Motivele înfrângerii Occidentului: media, Euro, nihilismul – S-a dorit distrugerea națiunilor – Cu Trump sau cu Harris, va fi groaznic în ambele cazuri

  7. Șeful NATO: Vom sprijini Ucraina până când va negocia cu Rusia dintr-o „poziție de forță”

  8. Tragedie de Sfânta Parascheva: Părintele Constantin-Ciprian Axente, în vârstă de doar 37 de ani, a murit subit în urma unui infarct!

  9. Dacă noi vom tăcea, la anul, la Sfânta, pietrele vor cânta. În apărarea Tradiției Bisericii și a psalților înlăturați din Sfânta Liturghie la Cuvioasa Parascheva

  10. Elena Lasconi ne vinde ”economizorul”: ”Are jet puternic!” - VIDEO. De asemenea, un capac de WC care e perfect ”pentru spațiile mici” - NO COMMENT

Ultima oră

14:20

Ion Cristoiu: Delir! Nicolae Ciucă acuză PSD, partener de guvernare, că reprezintă interesele rușilor în România

13:40

Zoe Dantes vă oferă: ”Oameni sub vremuri” și ”Veșnicia iubirii”

13:39

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată cel mai recent sondaj pentru Casa Albă

12:57

Ororile eutanasiei: Canada a devenit un poligon al morții

12:40

SRS: Ciucă derapează grav și pierde și mai mult teren

11:56

Motivul absurd pentru care o elevă de la o școală creștină din Australia a fost obligată să-și dea jos cruciulița de la gât

11:35

Bill Gates, judecat în Olanda pentru implicarea în inducerea în eroare a oamenilor cu privire la siguranța vaccinurilor COVID-19

10:45

Silviu Gurlui: Despre cele și cei care au împărțit lumea: schimbări climatice, inginerii climatice

10:19

Începe oficial campania electorală pentru alegerile prezidențiale - Candidați, calendar, reguli

10:07

Liga Studenților a obținut locul III la Gala Tineretului din România, la categoria Implicarea tinerilor români de pretutindeni, pentru proiectul ”Tu ce faci pentru românii din Basarabia și Bucovina de Nord?”

09:54

Președintele-Prompter lovește din nou

09:37

Și-a aruncat tatăl în aer! Procurorii au reținut-o pe Laura Crișan, fiica omului de afaceri Ioan Crișan, asasinat la Arad în urmă cu trei ani

09:21

Italia protestează față de Consiliul Europei, după un raport în care poliția italiană este acuzată de rasism: Atunci să-i ia pe romi și pe migranții ilegali la Strasbourg

08:05

24 octombrie: Sfântul mare Mucenic Areta, tatăl lui Arian. Sfinții Marcu, Sotirih și Valentin, ce pe pământ fiind târâți, așa s-au săvârșit

23:30

MESIANISMUL VECHI ȘI NOU (II). Leviathanul ca proiect global