Transnistria - Cimitirul ”Dragalina” al Eroilor Armatei Române. Foto: facebook.com/Daniel-Siegfriedsohn-Arhive-istorice
Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în ”Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.
Armata Română a trecut acum 80 de ani Nistrul pentru înlăturarea amenințării bolșevice și maloruse de la frontiera de răsărit și de nord a țării, pentru eliberarea românilor transnistrieni victime ale foametei organizate de bolșevici și ale prigoanei ruso-ukrainene la care erau supuși și pentru recuperarea tezaurului României sechestrat de bolșevici la Moscova în anul 1917.
În iulie 1924 fusese înființată de Stalin așa zisa ”republică autonomă sovietică socialistă moldovenească” cu centrul la Balta și mai târziu Tiraspol, pentru a atrage și Basarabia românească în această formațiune fantomă. Comitetul executiv central din Ukraina din 12 octombrie 1924 a stabilit ca această formațiune să intre în componența Ukrainei sovietice...
Extras din cartea ”Cetatea Albă – zece ani de la alipire (9 aprilie 1918-9 aprilie 1928)”, București 1928:
«În anul 1871 lua proporții infernale dezastrul bisericii românești basarabene. În acest an a fost numit episcop în Basarabia rusul Pavel Lebedev, care și-a desfășurat aici „activitatea” până în 1882. El a fost trimis special de la Petersburg, pentru a grăbi rusificarea bisericilor românești. Abia ajuns în Basarabia, a constatat că din cele 18 mânăstiri existente, în 13 serviciul divin se făcea numai în românește, iar în celelalte cinci (Hârjauca, Hârbovăț, Jabca, Curchi și Călărășeuca) era și câte o „strană rusească.”
Ca urmare, începea lunga prigoană împotriva a tot ceea ce era românesc. În 1873-1874 dădea dispoziție ca strana rusească să se înființeze în toate mânăstirile. La fel, bisericile erau rusificate masiv. Totuși, în 1882 se mai făcea slujbă românească în 207 biserici, față de cele 608 slavonești și 211 mixte (românești și slavonești). La Ialpugeni, Căinari, Cărbuna, Gangura, Colencăuți etc., Pavel a găsit numeroși preoți care nu știau rusește. Inclusiv în parohiile cu populație rusească erau preoți care oficiau în românește. Chiar Pavel arăta aceasta:
Catedra de limba română de la Seminarul teologic din Chișinău a fost desființată, împreună cu toate celelalte școli duhovnicești, vinovate de același „păcat” (între care și Școala eparhială de fete, înființată în 1859). De asemenea, a fost închisă tipografia eparhială moldovenească (1883), întemeiată încă în 1813 de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
În plus, au fost închise 336 de biserici românești și au fost goniți din Basarabia toți preoții care nu au învățat rusește în doi ani. Ei au fost scoși fără excepție din parohii și surghiuniți la mari depărtări. Este cazul unor preoți precum Vasile Zubcu, Ioan Untu, Dimitrie Tutunaru, Ion Popovici sau Grigore Gallin. Acum diaconii și cântăreții din biserici dădeau examen numai în limba rusă. Iar copiii clericilor, firește, învățau și ei numai în rusește.
În aceste condiții, nu este de mirare că arhiepiscopia din Chișinău a cerut în mod imperativ tuturor bisericilor absolut orice carte religioasă românească. Fără excepție, Bibliile, Catehismele, Molitvelnicele, Psaltirile, Mineele, Evanghelierele, Octoihurile etc. au fost date focului!
Acest spectacol apocaliptic era descris astfel de către Durnovo: „Toate cărțile sfinte de pe la bisericile moldovenești, tipărite cu litere chirilice în limba română, au fost depuse la mitropolia din Chișinău, unde arhiepiscopul Pavel, în curgere de șapte ani, le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropoliei.”
Și, continuându-și ideea, Durnovo menționa despre situația generală a românilor din Basarabia: „Poporul din Basarabia, mulțumită rusificării zilnice, e transformat într-o hoardă de robi muți și ignoranți. Acestui popor i s-a interzis să învețe în limba sa maternă în școli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinților săi; sute de mii de desetine din pământul său au fost împărțite coloniștilor ruși, bulgari și germani, și aceasta în scop de a-i sili să-și părăsească țara.
Numai într-un an, 855 de familii țărănești au trebuit să plece în Siberia pentru a o coloniza. Bieții oameni își lasă holdele roditoare, pentru că nu mai pot trăi în țara lor.” Și, pentru a întregi această idee, să mai notăm că în anul 1897, din totalul populației Basarabiei, 81,8% bărbați și 96% femei erau analfabeți. Iar din numărul analfabeților, majoritatea erau români.
Despre situația românilor, Zotov scria: „Populația moldovenească era străină nu numai de cultura spirituală a Rusiei, ci chiar și de felul ei de viață civică și administrativă. Rusificatorii neîndemânatici au făcut ca țăranul, venind la oraș, să se simtă ca într-o pădure întunecoasă și necunoscută. În orice birou lor le era permis să nu-l înțeleagă pe acel țăran. Justiția, școala, biserica, administrația – toate pentru el erau străine.
”În toți acești ani, autoritățile continuau să fie alarmate, căci rusificarea nu progresa nici pe departe în ritmul pe care îl doreau ele. Acest lucru rezultă foarte clar din raportul înaintat de Batiușkov în 1890 țarului Alexandru III:
„Noi spunem hotărât că nu numai în fundul Basarabiei, unde populația a rămas întreagă românească, dar chiar la Chișinău am întâlnit moldoveni care nu știau un cuvânt rusește.
Dacă voim ca populația rusească să nu se românizeze, dacă voim ca Basarabia să nu ajungă obiectul dorințelor și agitațiilor românofile, atunci trebuie ca prin intermediul școlilor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din țăranii moldoveni să devină ruși.”
”Acest lucru însă nu era tocmai ușor, deoarece rușii nu constituiau nicio atracție pentru românii basarabeni. În 1863 deja Zașciuk remarca faptul că „în caracterul unui moldovean simplu se observă timiditate, slugărnicie, fire închisă, antipatie față de ruși și dispreț față de militari.” Și ce încheiere mai potrivită s-ar putea găsi acestei prezentări a opiniilor despre români decât excelenta sintetizare a basarabeanului Ion Pelivan?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Concluzia este că orele de istorie (pe care liberalii le vor scoase de tot din curiculă) pot, în cazul justificării continuării războiului din est dincolo de Nistru, combate disonanța cognitivă doar atunci când ele sunt dublate de dorința de a restabili adevărul.