Arhiepiscopia Tomisului anunță programul Odovaniei Învierii

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În această noapte, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia din nou slujba de Înviere, credincioșii fiind invitați să vină ca să primească Lumină, în condițiile în care acest lucru nu a fost posibil de Paști.
 
Arhiepiscopia Tomisului a publicat pe pagina de Facebook programul Odovaniei Învierii:

„Mâine seară (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program:

-ora 23:40 – clerul iese din biserici, cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți;

- ora 24:00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;

- După Utrenia Învierii ( în jur de 1.30) va începe slujba Sf. Liturghii. La final, se vor împărtăși credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit.

- Nu se oferă Paște sfințit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică”.
Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare”, anunță Arhiepiscopia Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului anunța săptămâna trecută că se va face o nouă slujbă de Paști, ca „urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2”, iar din acest motiv „credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă”. 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Gheorghe Becali: VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult

Dan Puric despre Identitate la Librăria Sophia - Conferințele Familia Ortodoxă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • PavelP 26.05.2020 21:17
    Securistul a ramas in urma cu cash-ul. Prin urmare a pus-o de o Inviere :)))
  • rekk 26.05.2020 22:55
    @PAVELP, bah, Chinaski, unifica-ți, dreq, personalitățile alea multiple și trimite-o macar pe una la muncă. Altfel rămâneți voi în urmă cu cash-ul, și nu va văd bine, s-a scumpit Albacherul. Din ce bani să le dai de băut câtorva păcălici care se înghesuie să scrie tâmpenii pe Net - și care nici atunci când sunt treji n-au un IQ mai mare decât numărul de la pantofi?!
  • Adryan 27.05.2020 00:07
    Abia acum înțeleg eu cuvintele părintelui Arsenie Papacioc la întronizarea IPS Teodosie: ”Părinte, Dobrogea vă așteaptă de 2000 de ani!”
    Vocile iadului cer arestarea lui pe motiv că pune viața oamenilor în pericol (permițându-le împărtășania cu aceeași linguriță).
    Hristos a înviat.
  • Orizont 27.05.2020 18:33
    Interesant !- Pr. Papacioc era vazator cu duhul - Poate aflam ceva detalii in plus despre aceste cuvinte.
  1. Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. Să nu-i lăsăm! DOCUMENTAR VIDEO TRADUS

  2. "Revoluția” pro-viață a Părintelui Nicolae Tănase evocată de Ziarul Lumina al BOR. "Salvarea națiunii poate veni numai de la femei, care sunt dătătoare de viață. Însă bărbații au marea responsabilitate de a ocroti mamele"

  3. Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE

  4. Au inventat o nouă cauză a morții subite – bolul de mâncare. Cum au fost prinși cu minciuna. O femeie din Sibiu și un bărbat din Brașov au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au “înecat cu mâncare”. Femeia făcuse AVC iar bărbatul a murit

  5. Scriitorul Constantin Barbu a fost primit în Academia Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg - Corespondență din Austria

  6. Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI

  7. În Japonia a avut loc o conferință de presă majoră despre procesele în care mai multe victime solicită despăgubiri pentru vătămările grave în urma vaccinării COVID-19 – VIDEO

  8. ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu

  9. De ziua lui Gigi Becali: ”VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult, pentru a fi iertați.” VIDEO

  10. Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă

Ultima oră

01:00

24 aprilie: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții care au apărat credința ortodoxă în Transilvania cu prețul libertății

23:45

"Revoluția” pro-viață a Părintelui Nicolae Tănase evocată de Ziarul Lumina al BOR. "Salvarea națiunii poate veni numai de la femei, care sunt dătătoare de viață. Însă bărbații au marea responsabilitate de a ocroti mamele"

23:30

Scriitorul Constantin Barbu a fost primit în Academia Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg - Corespondență din Austria

23:00

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. Să nu-i lăsăm! DOCUMENTAR VIDEO TRADUS

22:07

În Japonia a avut loc o conferință de presă majoră despre procesele în care mai multe victime solicită despăgubiri pentru vătămările grave în urma vaccinării COVID-19 – VIDEO

20:54

Pfizer și Moderna au început la Londra bătălia juridică privind brevetele pentru tehnologia din “vaccinurile” Covid - Moderna susține că a brevetat tehnologia ARNm între 2010 și 2016, cu mult înaintea pandemiei COVID-19

20:30

Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon

19:31

Au inventat o nouă cauză a morții subite – bolul de mâncare. Cum au fost prinși cu minciuna. O femeie din Sibiu și un bărbat din Brașov au ajuns la spital în stare gravă după ce s-au “înecat cu mâncare”. Femeia făcuse AVC iar bărbatul a murit

18:00

De ziua lui Gigi Becali: ”VACCINUL E LEPĂDARE! Toți cei care au împins la vaccinare trebuie să facă mai mult, pentru a fi iertați.” VIDEO

17:00

Raport al guvernului britanic: Rata de decese este mai mare la tinerii vaccinați Covid cu 4 doze – au un risc cu 318% mai mare să moară decât cei care nu au primit vaccinul. Studii

16:10

ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu

16:08

"Găsit mort, fără urme de violență". Moartea subită l-a găsit pe un tânăr de 21 de ani pe o stradă din Orăștie

16:00

Iulian Rusanovschi: Lansarea cărții “Războiul Monumentelor” din Basarabia are loc și la București, miercuri, 24 aprilie, ora 16.00, la Fundația Titulescu. Vă așteptăm!

15:18

Claudia Marcu: Energia verde a leșinat

14:26

Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE