Administrația Trump este pe punctul de a retrage mii de soldați americani din România, o schimbare semnificativă care subliniază o schimbare strategică în prioritățile militare globale ale Washingtonului, semnalează Kiev Post.
Mișcarea de anvergură geostrategică și geopolitică are loc după întâlnirea dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin din Alaska și a convorbirilor telefonice îndelungate dintre președintele SUA și cel al Rusiei, adaugă ActiveNews.
Potrivit a trei oficiali americani și europeni care au fost informați cu privire la această chestiune, administrația a notificat aliații occidentali la începutul acestei săptămâni cu privire la decizia sa de a retrage trupele, anunțul oficial fiind așteptat în zilele următoare.
Interesant de observat că astăzi este miercuri și autoritățile din România care-știu-tot nu au aflat încă acest lucru furnizat „pe surse” de presa din afara țării.
În declarațiile făcute marți pentru Kiev Post, oficialii – care au solicitat să rămână anonimi, deoarece nu sunt autorizați să discute deliberările interne înainte de anunțul oficial – au afirmat că reducerea trupelor nu ar trebui să depășească „mai mult de un batalion”.
De asemenea, ei au insistat că această măsură nu va „afecta în mod semnificativ operațiunile SUA în regiune”.
Discuțiile interne au luat în considerare inițial reduceri atât în România, cât și în Polonia, dar decizia finală a vizat doar România, au mai declarat sursele pentru Kiev Post.
Pentru ziua de azi urmăriți cu atenție desfășurările de forțe ale acoperiților din presă care vă vor transmite că totul e bine și frumos și afară este soare dacă nu plouă.


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Așteptăm să se retragă și celelalte armate de ocupație (francezi, italieni, spanioli și alte nații, pe care nu i-a invitat nimeni în România !)
asta inseamna ca razboiul din ukr nu mai are girul us si ca coalitia celor care vor (macron, starmer, merz etc) are mana libera la:
-drone false flag
-invazie in transnistria
-atacuri rusesti in moldova
-trimiterea de soldati in primul rand ro in moldova si ukr
-atacuri ru in ro
asta inseamna ca razboiul din ukr nu mai are girul us si ca coalitia celor care vor (macron, starmer, merz etc) are mana libera la:
-drone false flag
-invazie in transnistria
-atacuri rusesti in moldova
-trimiterea de soldati in primul rand ro in moldova si ukr
-atacuri ru in ro
Să vină rușiiiiii și împreună să dăm cu tifla, vedem noi în care direcție.
Alternativa e să vină l’armée française și trupe oropene conduse de nepoții lu’ UVDL
Ce frumos se comportă guvernanții cu Trump și el recunoscător ne lasă să ne descurcăm în cușca leilor goi goluri.
SUPERB, dar DA, ne-o merităm, pup tălpile lu’ Boloja și vicea madam Gheorghiu.
Doar nu credeti ca americani pleaca de frica rusilor.
Trump a dat ordinul verbal de a retrage cât mai multe trupe americane în țară. Să se lase doar un număr minim în străinătate.
Instalarea de rachete fictive, posturi de comandă, simularea activității fictive la bazele militare - orice este permis, dar trupele trebuie să se întoarcă acasă.
Situația din SUA este critică. Guvernatorii majorității statelor sunt împotriva lui Trump. Nu există nicio speranță în Garda Națională. Donald a anunțat deja public: vom „cuceri” California.
În termeni simpli: trupele sunt adunate pentru a intra în stat și a prelua controlul efectiv de la guvernatorul Gavin Newsom, care continuă să-l critice pe Trump pe rețelele de socializare.
Democrații alimentează un alt scandal major. De fapt, Trump și-a propus să recreeze pentru sine la Washington confortul de care se bucură la reședința sa din Florida.
O parte din clădirea istorică a Casei Albe este demolată pentru a construi o sală de recepție de 250 de milioane de dolari. Urmând aceeași logică de renovare, zeci de clădiri de pe străzile adiacente Casei Albe ar trebui, de asemenea, demolate pentru a construi un teren de golf în inima capitalei SUA. Etc, etc, etc.
Nu mai continuăm... E clar nu?
https://financialintelligence.ro/cristian-diaconescu-rusii-au-cerut-o-yalta-2-o-noua-impartire-a-sferelor-de-influenta-retragerea-sua-din-estul-europei-inclusiv-din-romania-si-revenirea-acestor-tari-sub-controlul-moscovei-anten/
Asa ne trebuie! Ne-am bucurat c-am intrat in NATO, am dat de toate, am cumparat vechituri, le-am dat de mancare soldatilor americani, ba si fete frumoase si acum cand sufla vant de razboi ramanem goi, goi, goi..
Pai nu era bine cu banii astia sa ne fi intretinut armata noastra? Asa cum fac evreii. Fiecare tanar/tanara face armata si fiecare om stie ce are de facut cand tara este atacata.
Cum sa crezi ca te vor apara strainii!!!!
Daca ne va apara Cineva, Acela va fi doar Dumnezeu si Maica Domnului! Cum? Nu stiu dar cu siguranta ne vom lua si portia de suferinta pentru pacate. Si credeti-ma ca daca nu se intampla ceva care sa ne trezeasca tineretul din mocirla pacatelor atunci ne vom pierde cu totul!
https://ok.ru/video/9807921810048
Un grup de asalt rusesc ar fi fost decimat, probabil in zona Pokrovsk. Drept cauza a situatiei, probabil incompenta comenzii. Nu e clar de ce nu au netezit zona cu artileria sau mlrs. Posibil sa nu fi avut solutie de tragere disponibila la momentul atacului. Dar e cam ciudat.