
Foto: bugetul.ro

Deși varianta Omicron demonstrează că vaccinurile Covid sunt ineficiente în combaterea infectării și că se apropie momentul ca noul coronavirus să devină panrezistent la anticorpii actuali, Alexandru Rafila anunță vaccinarea cu a PATRA doză. Cu alte cuvinte: „și, pentru că nu se rupea, au mai chemat un elefant. PATRU!”.
„Da, este adevărat, există studii care arată că sunt categorii de persoane care au nevoie de doza trei, unii au nevoie și de doza a patra”, a spus Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății, citat de EVZ.ro.
Din cauză că nivelul de protecție față de boala Covid-19 diferă de la un individ la altul, „pentru a uniformiza situația unei persoane care călătorește, s-a introdus acest element legat de administrarea celei de-a treia doze la încheierea schemei de vaccinare”, a punctat ministrul Sănătății, explicând astfel și importanța administrării dozei patru de vaccin anti-Covid.
Întrebat dacă populația va trebui să se vaccineze anual, precum în cazul gripei, oficialul a spus că „este posibil” ca acest lucru să se întâmple „nu pentru toată lumea, dar pentru multe categorii care sunt la risc”. Formula aceasta precaută ne-a mai fost fluturată și despre doza a treia, care la început era numai pentru cei considerați „vulnerabili”, așa cum este acum doza a patra, dar nu s-a ezitat ulterior să fie administrată pe scară largă.
„Așa cum și la gripă recomandăm vaccinul persoanelor vârstnice, cu afecțiuni cardiovasculare, nu este exclus ca și pentru coronavirus, cel puțin pentru o perioadă de timp, să facem acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.