Ajunul Bobotezei. Patriarhul României: Uneori oamenii nu își mai aduc aminte de propriul botez, dar în fiecare an la Botezul Domnului ne aducem aminte și de propriul botez când am primit numele de creștin, adică numele lui Hristos

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preoții slujitori ai Catedralei Patriarhale au binevestit Botezul Domnului, în ziua de Ajun, Părintelui Patriarh Daniel. Ei au sfințit cu Agheasmă Mare încăperile din Reședința Patriarhală. Patriarhul le-a rostit un cuvânt în care le-a descoperit scopul sfințirii apelor.
 
„În aceste zile, întreaga creație se bucură pentru că Hristos Domnul prin Botezul Său în apele Iordanului a sfințit creația întreagă. Apele sunt pregătite pentru a fi aduse la Biserică spre sfințire sau pentru a merge preoții slujitori la ape, la râuri, la recipientele frumoase cu apă pregătită pentru sfințire. Această sfințire a apelor se face cu un scop și anume, sfințirea omului și a spațiului în care el locuiește sau lucrează. De aceea, există obiceiul ca să fie stropite cu Agheasma Mare nu numai casele, ci și curțile, livezile, fântânile și tot spațiul în care omul lucrează”, a spus Patriarhul României.

În Ajunul Botezului Domnului, preoții merg pe la casele credincioșilor cu Agheasmă Mare. Tradiția aceasta, potrivit Preafericirii Sale, este una ‘veche și binefăcătoare’.

Făcând referire la perioadă liturgică din prezent, Patriarhul a explicat: „Așa cum ne spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, Slujba de Bobotează, Sărbătoarea Botezului Domnului și Sfințirea cea Mare a Apei înseamnă reînnoirea Botezului Domnului. Am zice noi, actualizarea lui Hristos Cel botezat în Iordan, în Biserica Sa și în viața credincioșilor. Aceasta înseamnă și înnoirea botezului nostru’.

În fiecare an de Botezul Domnului, creștinii își amintesc de botezul personal în urma căruia au renăscut din apă și din Duh la viața cea adevarată în Hristos și au devenit membri ai Bisericii. Patriarhul României a evidențiat că bucuria reînnoirii botezului personal este fundamentată pe ‘binecuvântarea de a trăi în prezența iubitoare a lui Dumnezeu’.

„Uneori oamenii nu își mai aduc aminte de propriul botez, dar în fiecare an la Botezul Domnului ne aducem aminte și de propriul botez când am primit numele de creștin, adică numele lui Hristos. Această bucurie de reînnoire a Botezului Domnului în Iordan și de reînnoire a botezului nostru este o bucurie mare bazată pe o binecuvântare și anume, binecuvântarea de a trăi în prezența iubitoare a lui Dumnezeu’, a spus Preafericirea Sa.

La finalul cuvântului, Părintele Patriarh Daniel a recomandat ca bucuria prezenței lui Dumnezeu în viața noastră să o transpunem în fapte vrednice de numele de creștin.

‘Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim binecuvântarea Iordanului, bucuria iubirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi care Îi purtăm numele. Să arătăm această bucurie a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră prin cuvintele și faptele noastre vrednice de numele de creștin și anume, acelea care sporesc iubirea față de Dumnezeu în rugăciune și față de oameni în fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin’!

Biserica Ortodoxă sărbătorește în 6 ianuarie Botezul Domnului. Sărbătoarea amintește de Botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos. Praznicul se mai numește Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului.

Sursa:Basilica.ro
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu