„Iată de ce Trump și Putin trebuie împiedicați să se înțeleagă. Cu orice preț!”, scrie jurnalistul Adrian Pătrușcă într-un editorial din Evenimentul Zilei, pe care ActiveNews îl publică integral, mai jos.

Nu a existat în toată istoria lumii un șef de stat mai împroșcat cu rahat decât Trump. Nici marii criminali, de la Hitler la Stalin și de la Nero la Pol Pot, nu au primit, antum sau postum, atâtea scârne în cap.

Până la 16 iulie, lucrurile au părut să se mențină în limitele unei patologii normale: Trump era scos vinovat de tot ce mișcă pe pământ. Însă, după întâlnirea cu Putin, au luat o întorsătură cosmică. O apocalipsă de hazna s-a abătut peste meșa portocalie a septuagenarului. Casa Albă a devenit Casa Maro.

„Jalnic”, „Halucinant”, „Idiot, „Dezgustător”, „Oribil”, „Idiot”, „Jenant”, „Antipatriot”, „Idiot”, „Trădător”, „Imbecil”, „Rușine Națională”, „Idiot”...

Acestea sunt doar câteva dintre epitetele cu care a fost cadorisit Trump de politicieni și de presă pentru că s-ar fi făcut preș în fața lui Putin.

Fostul director al CIA din vremea lui Obama, John Brennan a cerut punerea sub acuzare a lui Trump pentru trădare:

Congresmenul democrat Steve Cohen a mers mai departe, făcând apel la o lovitură de stat care să-l răstoarne pe Trump:

Chiar și în tabăra Republicană s-au înregistrat reacții indignate: „Este cea mai gravă eroare a președinției sale!”, a fost sentința necruțătoare a lui Newt Gingrich.

Până la urmă, care a fost „trădarea” lui Trump? Care sunt „înaltele infracțiuni și delicte” de care s-a făcut vinovat? Care este „cea mai gravă eroare a președinției sale”?

Iată declarația cu pricina a lui Trump:

„Președintele (Putin) a contestat cu tărie amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite, și nu văd de ce nu l-aș crede”, în ciuda rapoartelor CIA, FBI și a anchetei procurorului special Robert Mueller, pe care a calificat-o drept un „dezastru”.

Faptul că Trump, speriat de torentul latrinar care i s-a revărsat în cap și de perspectiva de a fi pus sub inculpare, a dat înapoi, spunând că n-a zis ce a zis, nu schimbă fondul chestiunii. Iar acesta este că Trump a avut dreptate.

A avut dreptate să spună că ancheta lui Mueller este un dezastru. De un an și jumătate, acest individ investighează amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite și până acum nu a produs nici cea mai mică dovadă. Dimpotrivă, s-a umplut de penibil: a pus sub acuzare mai mulți hackeri ruși pentru că au postat pe rețelele de socializare poze cu Hillary Clinton, pe post de diavol, făcând „skanderbeg” cu un „Hristos” cu mușchi umflați de steroizi.

 

Tot Mueller a încercat să arunce în aer summit-ul Trump – Putin, punând sub acuzare cu două zile înainte de întâlnirea de la Helsinki, doisprezece ofițeri ruși, membri ai serviciului de informații al armatei, GRU, pentru că au spart serverele Partidului Democrat și au dat publicității informații compromițătoare. În actul de acuzare, nu apare nici măcar o dovadă că cei 12 ruși există în realitate și nici o dovadă pentru faptele de care sunt acuzați. Între timp, serverele Partidului Democrat au dispărut fără urmă.

Singurul lucru „concret” pe care îl are Mueller este un dosar „compromițător” despre Trump, fabricat de un fost spion britanic, Christopher Steele la comanda și pe banii lui Hillary Clinton. În dosar se afirmă că Rusia ar avea probe compromițătoare de la orgiile cu prostituate pe care Trump le-ar fi făcut la Moscova. Steele însuși a recunoscut în fața Congresului american că nu are nici o dovadă pentru ceea ce se află în dosar.

Nu sunt toate acestea suficiente elemente să califici ancheta lui Mueller drept „dezastru”?

Dar rapoartele fără nici un fel de dovezi concrete ale CIA și FBI privind ingerința Rusiei cât de credibile sunt? CIA a fost condusă în vremea presupusului amestec de cunoștința noastră mai veche și isterică John Brennan. Cel cu „înaltele infracțiuni și delicte”. Același Brennan care, în 1976, în plin Război Rece cu URSS, a votat în alegerile prezidențiale cu Gus Hall, candidatul Partidului Comunist american!

 

Dacă amestecul Rusiei în alegerile din 2016 a existat cu adevărat, atunci s-a petrecut în timpul administrației Obama. Ce a păzit CIA a lui Brennan? Dar FBI? Dar celelalte „agenții”, cum formulează Todd? În cazul FBI răspunsul este simplu: Biroul era prea ocupat să blocheze alegerea lui Trump, pentru a sesiza vreo ingerință, fie ea rusească, hotentotă sau extraterestră.

Este realitate dovedită, nu o presupunere că șeful Diviziei Constraspionaj a FBI, Peter Strzok discuta pe mail cu amanta lui, jurista principală a FBI, Lisa Page, căile de a-l compromite pe Trump și a împiedica alegerea sa.

Este o realitate dovedită că cel puțin adjunctul FBI, Andrew McCabe știa cu ce se ocupă Strzok, dat fiind că multe discuții se purtau chiar în biroul lui. McCabe însuși a fost demis pentru că a „scurs” către presă informații clasificate, cu scopul de a-l submina pe Trump.

Mai mult, este greu de crezut că directorul FBI, James Comey, nu era la curent cu tot acest complot anti-Trump care se clocea în subordinea sa.

Dar cine este patronul acestui „dezastru” de anchetă, care până acum a reușit să pună sub acuzare trei foști membri ai echipei electorale a lui Trump, pentru fapte vechi de ani de zile, fără nici o legătură cu alegerile? Cine este Robert Mueller?

Actualul procuror special a fost șeful FBI în perioada 2001-2013.

În perioada 2009-2013 a avut loc una dintre cele mai scandaloase afaceri din istoria Statelor Unite: administrația Obama, cu aprobarea directă a secretarului de stat Hillary Clinton, a vândut 20% din rezervele americane de uraniu companiei ruse de stat Rosatom. În aceeași perioadă, evident fără nici o legătură, Bill Clinton a primit pentru o conferință susținută la Moscova 500.000 de dolari. Tot atunci, în conturile Fundației Clinton au intrat circa 3 milioane de dolari, bani rusești.

Însă, directorul FBI, Robert Mueller, nu a considerat suficiente aceste informații pentru a deschide o anchetă.

Dacă Trump se înțelege cu Putin este trădare, dacă Hillary Clinton și Obama se înțeleg cu Putin este diplomație. Diplomație a fost când, în 2012, Obama l-a rugat pe Medvedev, mângâindu-l pe mână, să-i transmită stăpânului său, Putin, că va arăta față de el „mai multă flexibilitate”.

Diplomație a fost când Obama a semnat un acord catastrofal cu Iranul, „pintenul” Rusiei în Orientul Mijlociu, punând pe deasupra și un cadou de 1600 de miliarde de dolari pentru regimul ayatollahilor. Însă, când Trump a denunțat acordul cu Teheranul a fost numit trădător

Diplomație a fost când Obama a tăcut mâlc atunci când Rusia a anexat Crimeea, aprobând ca „ajutor militar” pentru Ucraina niște pături și bucătării de campanie.

Trump, în schimb, se face vinovat de trădare în favoarea Moscovei, aprobând trimirea de armament greu forțelor ucrainene, pentru a putea face față mercenarilor ruși în Donbas.

Obama a dat dovadă de diplomație câtă vreme a îngăduit ca aliații săi europeni din NATO să trăiască pe spezele și sub umbrela Americii, făcând afaceri bănoase cu rușii.

Trump este un trădător, pentru că a numit Rusia „inamicul numărul unu al NATO”, și a cerut imperios statelor membre să-și respecte angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru Apărare.

Obama a fost diplomat când i-a lăsat pe ruși să ocupe Siria. Trump este trădător pentru că încearcă să joace din nou un rol în Orientul Mijlociu.

Să nu fim naivi: orice ar fi spus Trump la Helsinki, avându-l pe Putin alături, ar fi stârnit apocalipsa. Pentru că Trump pur și simplu trebuie împiedicat să se înțeleagă cu Putin.

Acesta este rolul pe care l-a avut de la bun început dosarul fabricat de Steele și finanțat de Hillary. Acesta este rolul pe care l-a avut și ancheta lui Mueller. Așa se explică toată această halucinantă campanie de presă anti-Trump la care asistăm de un an și jumătate. Așa se explică frontul comun pe care toți liderii importanți ai lumii (inclusiv Xi Jinping) îl fac împotriva președintelui american.

Toți aceștia pot încheia acorduri politice, militare sau comerciale cu Putin. Nu este nici un pericol! Pentru că ei și Putin nu seamănă câtuși de puțin.

Însă Trump și Putin seamănă. Și unul și altul sunt exponenții noului curent anti-globalist, care pune în pericol actuala ordine mondială. Ei reprezintă o amenințare la adresa tuturor aberațiilor și fetișurilor neo-marxiste care bântuie lumea de azi: multiculturalism, diversitate, corectitudine politică, LGBT. Ei reprezintă o amenințare la adresa dictaturii multinaționalelor asupra statelor-națiuni. Când Trump a amenințat colosul Harley Davidson să nu care cumva să îndrăznească să se mute din America, pentru că „va fi taxat cum nu a mai fost niciodată”, sudori reci au curs pe spinările CEO-ilor din lumea întreagă.