Atenționare: acest text este strict despre cum explicăm actele de terorism, în niciun caz despre justificarea lor.

”Nu există nicio justificare pentru actulatroce de teroare al Hamas”, a punctat Ursula von der Leyen. Șefa Comisiei Europene a transmis publicului că atacul din 7 octombrie nu poate fi considerat legitim, îndreptățit, motivat. Însă politicienii euroatlantiști care sprijină necondiționat actele de retorsiune ale guvernului Netanyahu evită să explice opiniei publice cum s-a ajuns aici. Ce anume i-a determinat pe teroriști să acționeze, într-un mod barbar, asupra civililor.

Terorismul nu a picat, ca o pacoste, de undeva din senin. Nu este o boală psihică sau ceva cu care te naști.

În 2007, deci acum aproape 20 de ani, am publicat primul meu roman, Cercul Kagan. Pe scurt, thriller-ul îl are drept protagonist pe britanicul Max Rayner, un fost agent MI6 care își pierde unica fiică într-un atentat terorist. Copleșit de durere, Max decide să se răzbune și demarează o anchetă pe cont propriu, în urma căreia îi găsește pe vinovați și, în final, îi lichidează. Autorii atentatului se dovedesc a fi pioni ai unei puternice organizații globaliste, foarte asemănătoare cu Grupul Bilderberg.

În primul rând trebuie subliniat că actele de terorism nu sunt specifice unei anumite nații, rase sau religii. Fenomenul este mult mai vechi decât ceea ce știm că s-a întâmplat odată cu distrugerea turnurilor gemene din New York, în 2001. Europa, de pildă, a fost zguduită în secolul trecut de acțiuni sângeroase ale unor grupări care s-au radicalizat, din varii motive (în mod special legate de independența unor regiuni).

Organizații teroriste precum Euskadi Ta Askatasuna (ETA) în Spania și Franța, Armata Republicană Irlandeză (IRA – în Marea Britanie), Fracțiunea Armată Roșie (RAF – în Germania), Brigăzile Roșii (BR – în Italia), Frontul Național de Eliberare Corsican (FLNC – în Franța) și 17 Noiembrie (în Grecia) au terorizat decenii la rând continentul european. Și asta fără absolut nicio legătură cu populația musulmană, considerată în prezent principalul izvor de inducere a spaimei prin uciderea populației civile.

Actele de teroare apar ca o formă de disperare extremă, acolo unde balanța de putere dintre două forțe aflate în conflict este profund și iremediabil dezechilibrată. O luptă între David și Goliat, în care, spre deosebire de mitologie, triumful omului simplu în încleștarea cu un gigant are zero șanse de a se materializa.

În mod obișnuit, dacă îi excludem pe cei cu probleme psihice sau îndoctrinați de la vârste fragede, teroriștii sunt oameni care nu mai au nimic de cerut de la viață. Sunt împietriți de durere după ce au pierdut pe cineva foarte drag (părinți, soț/soție, copii, frați) în condiții violente, ca urmare a puterii discreționare a Goliatului. De atunci, viața lor a rămas fără sens. Singura rațiune pentru care trăiesc este să se răzbune. Așa cum a făcut-o și Max Rayner, protagonistul romanului Cercul Kagan.

Orice om, oricât de cumpănit ar fi, riscă să-și piardă mințile în anumite condiții. Astăzi, vedem acele condiții ”ideale” în Israel și Palestina. Mâine, ar putea fi în orice colț al globului. Fiecare dintre noi am deveni lesne teroriști, dacă Doamne ferește o Putere copleșitoare ne-ar distruge casele, ne-ar omorî familiile și ne-ar trata ca pe niște animale.

Încă o dată: cele de mai sus nu sunt justificări, ci doar explicații inexistente în mass-media, dar pe deplin oportune pentru înțelegerea fenomenului.

Opoziția