Academia Română, despre noul plan-cadru al MEC pentru gimnaziu: Reducerea numărului de ore de istorie și geografie și eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Academia Română a emis luni un punct de vedere prin care își exprimă surprinderea și îngrijorarea cu privire la noul Plan-Cadru pentru învățământul gimnazial din România, elaborat de grupurile de lucru ale Ministerului Educației și Cercetării. Cele patru variante ale acestuia prevăd reducerea numărului de ore alocat unor discipline importante (științele naturii, istorie/geografie, ș.a.), eliminarea orelor de limba latină și de dirigenție, transformarea disciplinelor umaniste în materii fără pondere în media semestrială. Academia Română solicită Ministerului Educației să găsească alte soluții, „care să nu afecteze formarea culturală, morală și profesională a tinerilor români”.

„Academia Română a luat act de recenta publicarea a celor patru variante ale Planului-Cadru pentru învățământul gimnazial din România redactate de grupurile de lucru ale Ministerului Educației și Cercetării. Constatăm cu surprindere și cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătățirea numărului de ore (de la două, la una pe săptămână) pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie și biologie, precum și eliminarea completă a limbii latine și a orelor de dirigenție („dezvoltare personală"). Orele de educație muzicală, educație plastică și religie rămân și ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât așezate la locul care li se cuvine.

În acest context reamintim că în februarie 2016, Academia Română, împreună cu 500 de membri ai comunității academice, a făcut apel la Ministerul Educației să nu elimine limba latină și să nu reducă numărul de ore de istorie și limba română din planurile cadru ale învățământului gimnazial. Am găsit atunci la Minister parteneri de dialog real, deschiși argumentelor noastre. 

Venim, așadar, și acum să reamintim că reducerea numărului de ore de istorie și geografie și eliminarea limbii latine vor atenta grav la consolidarea în rândul elevilor a sentimentului identitar și a stimei de sine ca români și europeni. Fără conștiința rădăcinilor, a istoriei și a trunchiului lingvistic și civilizațional latin comun împărtășite de români cu celelalte națiuni europene, poporul nostru va fi lipsit nu doar de reperele care îi asigură stabilitatea națională, ci și de elementele care îi facilitează aderarea la Uniunea Europeană ca spațiu cultural și de civilizație. Cultura generală, aceea pe care școala are menirea să o formeze, nu este altceva decât cultura comună, împărtășită de toți membrii unei anumite societăți, iar societatea românească are în comun cu multe alte societăți europene tocmai această întemeiere latină – istorică, civilizațională – a identității noastre.

Ciclul gimnazial este cea mai importantă etapă a consolidării acestei culturi generale, este etapa situată între primii pași ai alfabetizării și deprinderii operațiunilor elementare în primii ani de școală și specializarea începută odată cu intrarea în liceu. Ca atare, chiar și din acest punct de vedere, al culturii generale, al culturii împărtășite de toți, al culturii liant societal, este greu de înțeles reducerea orelor de istorie, limbi străine, fizică, chimie și biologie în gimnaziu. 

În plus, reducerea numărului de ore în cazul științelor este și mai paradoxală dacă luăm în considerare faptul că Legea educației naționale (Nr. 1 din 5 ianuarie 2011) prevede că misiunea asumată de sistemul de învățământ românesc este de „formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive" (Art. 2, paragraf 2). 

Având în vedere această obligație de a „genera" „resurse umane naționale înalt competitive", Academia Română consideră că diminuarea numărului de ore de științe compromite „competitivitatea înaltă", într-un context global în care domeniile științelor de vârf, bazate pe fizică, chimie și biologie, constituie motorul economiei mondiale. În același timp, eliminarea sau diminuarea numărului de ore la
disciplinele umaniste compromite caracterul „național" al „resursei umane". Cu alte cuvinte, operând în planurile-cadru strâmte ale noii pedagogii, școala va produce în mod evident mai puțini români competenți.

Convinși fiind că acesta nu poate fi scopul politicilor educaționale ale Ministerului Educației și Cercetării, facem apel către conducerea Ministerului să orienteze echipele de lucru spre găsirea altor soluții, care să nu afecteze formarea culturală, morală și profesională a tinerilor români”, a transmis Biroul Prezidiului Academiei Române, luni, 10 august 2020, într-un document publicat pe pagina web a instituției
 
În altă ordine de idei, președintele Academiei Române a atras atenția săptămâna trecută că școala online, desfășurată ca soluție de avarie în perioada stării de urgență, nu ar trebui să înlocuiască sistemul clasic de predare și nici să substituie pedagogia bazată pe contactul nemijlocit între dascăli și învățăcei. Potrivit profesorului universitar Ioan Aurel Pop, „școala trebuie făcută față în față” și „ideea asta de a face totul online ne conduce la un fel de mecanism al gândirii noastre. Generațiile mai tinere, și nu este vina lor, nu gândesc decât dacă apasă tastatura. Cuvântul acesta << îndobitocire >> este un cuvânt șocant, dar până la urmă exprimă în mare măsură o realitate dureroasă spre care tindem”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • n 11.08.2020 09:26
    pas cu pas, vorba lu Iohannis, românii trebuie îndobitociți până ajung la nivelul tembelilor din SUA
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  8. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița