Acad. Ioan Aurel Pop: Nu suntem la capătul istoriei, dar cred că am pierdut busola. Mulți oameni, amețiți de ghiftuirea materială, cred că lumea e o imensă scenă iar ei joacă o piesă de teatru scrisă tot de ei. Globalizarea, consecința acestei „semeții”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Omul postmodern european și american este, în mare măsură, lipsit de repere morale, de valori culturale și, câteodată, chiar creștine. Lipsa aceasta majoră ­vine din educația defectuoasă din familie și din școală”, spune președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, într-un interviu pentru ziarul Lumina. O lecție de istorie, care ne poartă din Antichitate și Renaștere până la lumea de azi.  Epoci apuse, cu lumini și umbre, cu modele, cu perecepte și valori pe care academicianul Ioan Aurel Pop ni le readuce în memorie, în aceste vremuri tulburi.

Ajungând la epoca actuală, președintele Academiei Române remarcă: „Mulți oameni, amețiți de ghiftuirea materială, au ajuns să creadă că lumea este o imensă scenă și că ei joacă o piesă de teatru scrisă tot de ei, pe care o pot transforma cum doresc. O conse­cință a acestei „semeții” este globalizarea (mondializarea) sau convingerea că lumea trebuie să devină o unitate, un fel de comunitate omogenă, manifestată la scara întregului glob prin crearea de instituții și organisme politice suprastatale, printr-o politică economică și de securitate comună. Ideea în sine poate să fie generoasă și nu mă îndoiesc că unii dintre „părinții” și promotorii ei (de pe la jumătatea secolului trecut, de mai târziu și chiar de azi) nu au fost și nu sunt sinceri și doritori de bine. Problema nu ­este, însă, aceasta, ci convingerea lor iluzorie ­(deocamdată) că ­lumea este ca o casă veche, pe ­care anumiți arhitecți și constructori deștepți o pot dărâma ca să construiască alta, mult mai mare și mai bună. Mă rog, acum se vehiculează ideea că mulți dintre acești „arhitecți” ai noii „case” globale nu o vor mai bună, ci mai în ­folosul lor, mai ușor de dominat, mai obedientă. Îmi place să ignor această posibilitate. „Casa veche” era formată din multe „încăperi” numite națiuni, care s-au ­constituit și adăugat treptat, în chip organic și care, se pare, ­le-au dat unora impresia de haos. Aceste națiuni sunt acum subiecți colectivi ai dreptului internațional și le par unora opozanți redutabili ai „noii ordini globale”. De aici nu a mai fost decât un pas până la elaborarea de strategii pentru distrugerea națiunilor, prin măsuri luate de sus, ca și cum ai decide prin lege desființarea unui partid politic, a unui sindicat sau a unei alte instituții. S-a pierdut din vedere faptul că națiunile (în sensul lor genuin de comunități umane bazate pe convingerea unității de origine, de limbă, de credință, de cutume, de teritoriu) nu s-au creat la date precise, prin decizii ale parlamentelor sau ale altor organisme reprezentative și că, în dreaptă consecință, ele nu pot fi eradicate la comandă, după voința cuiva. Astăzi, națiu­nile - cărora mulți le cântau prohodul - se răzbună și o fac adesea în forme egoiste, de închidere în sine, de concurență neloială față de alte națiuni”.

Și pentru că trăim vremuri în care istoria este aruncată la coșul de gunoi, cu statui vandalizate, cu cenzurarea unor opere sau linșarea în piața publică a unor personaje istorice, sub stindardul anti-rasismului, istoricul Ioan Aurel Pop constată:
 
„Omul postmodern european și american este, în mare măsură, lipsit de repere morale, de valori culturale și, câteodată, chiar creștine. Lipsa aceasta majoră ­vine din educația defectuoasă din familie și din școală. Mulți au ajuns să creadă azi că, dacă știu de mici să folosească telefonul mobil sofisticat, dacă au în degetul cel mic universul digital, sunt demiurgi și pot să facă orice doresc, fără restricții. Or, o lume fără reguli (între care intră și limitările) devine haotică. Din această carență majoră s-a născut o ignoranță crasă, o repudiere a culturii generale, o necunoaștere endemică a valorilor lumii, pe ­care cei care se cred acum „guru” le exploatează. Altfel nu se poate explica cum și de ce, protestând în chip legitim împotriva discriminării și a rasismului, ajungi să condamni un roman precum ­„Coliba unchiului Tom”, un film precum „Pe aripile vântului”, să dărâmi o statuie precum cea a lui Cristofor Columb. ici este vorba despre manipulare grosolană, ­posibilă pe fondul ignoranței și prostiei. Educația serioasă ­trebuie să-i dea oricărui individ capacitatea de a distinge între valorile artistice perene și preju­decățile politice. Iar aici, studiul istoriei - dacă s-ar mai face ­sistematic, dar nu se mai face - ar fi suficient ca să sădească în mintea copiilor și adolescenților un adevăr elementar cândva: ­orice epocă istorică trebuie receptată prin prisma valorilor contemporane ei. În acest spirit, eu nu pot să-l judec și blamez pe Iulius Caesar fiindcă, în De bello gallico, dincolo de valoarea literară incontestabilă a acestei creații, ar face „apologia războiului”.


„Dictaturile au dat jos statui, au martelat fresce, au creat indexuri ale lucrărilor interzise. Așa cum în justiție este absolut firesc să nu acuzi pe nimeni retroactiv, să nu condamni pe nimeni pentru o faptă comisă înainte de existența unei anumite legi, tot așa nu ne putem „certa” cu Aristotel pentru că îi socotea pe sclavi „unelte vorbitoare” sau pe Harriet Beecher Stowe fiindcă portretizează o sclavă de culoare în relație caldă, umană cu stăpâna sa”, mai spune academicianul.
Îmtrebat, în final, dacă crede că ne apropiem de finalul istoriei, președintele Academiei Române spune:

„Nu cred că ne apropiem de „sfârșitul istoriei” - o găselniță mai mult teribilistă decât realistă a lui Fukuyama - și nici nu cred că ne este dat nouă, oamenilor, să știm când va fi, dacă va fi vreodată, o catastrofă demnă de un asemenea nume sinistru. Omenirea nu am făcut-o noi, „trestiile gânditoare” despre care vorbea Blaise Pascal și nici viața nu ­ne-am dat-o noi, ca să putem dispune de ea după plac. Există legi care ghidează această lume aparentă a noastră și pe care, din fericire, nu le-am făcut noi. Acestea excedează inteligența noastră, vin dinspre înțelepciunea Dumnezeirii și ne conduc acolo unde vrea Pronia Cerească”.


Interviul integral poate fi citit AICI.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Orizont 30.06.2020 15:04
    https://www.youtube.com/watch?v=XUS5VrHUOWg
  • Orizont 30.06.2020 23:04
    https://www.trunews.com/stream/supreme-court-travesty-will-god-abort-usa

    Today on TruNews we address the decision by the Supreme Court to side with baby killers and we share a timely prophetic warning from Kentucky Pastor Dana Coverstone about America ablaze, civil war unfolding and Chinese, Russian, and U.N. soldiers on the streets by November 2020. Rick Wiles, Doc Burkhart, Edward Szall. Airdate 06/29/2020

    https://www.youtube.com/watch?v=6TdpMSMP9x4

    Pastor Dana Coverstone of Living Word Ministries Assemblies of God in Burkesville, KY shares three prophetic dreams he has had and their relationship to current as well as near future world events.

    https://youtu.be/BvHWrum9a_4

    September Bad, November Disaster. Awesome Prophecy by Dana Coverstone - Stan 06/30/2020
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu