AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor abuzurile electorale și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic.

Inițiativa vine ca urmare a loviturii de stat din 6 decembrie, atunci când Curtea Constituțională a decis anularea întregului proces electoral prezidențial, fără existența unei contestații prealabile și în lipsa unui cadru legal clar care să permită o astfel de măsură radicală.

Proiectul legislativ inițiat de parlamentarii AUR urmărește armonizarea legislației naționale cu recomandările formulate de Comisia de la Veneția în raportul publicat în luna martie. 

Principalele modificări propuse sunt:

* Interzicerea expresă a posibilității ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de către Curtea Constituțională, în lipsa unor contestații temeinic motivate și dovedite.

* Introducerea unor condiții stricte pentru invalidarea alegerilor, care să presupună fraude sau încălcări grave, de natură să influențeze rezultatul scrutinului.

* Obligația Curții Constituționale de a motiva în mod detaliat orice decizie de invalidare, prin prezentarea dovezilor și a modului în care neregulile au afectat rezultatul votului.

Românii au dreptul la alegeri corecte și la certitudinea că votul lor este respectat. Nu putem permite ca procesul electoral să fie viciat în urma unor decizii netransparente și lipsite de temei. Prin această inițiativă, AUR dorește să protejeze democrația și să se asigure că astfel de abuzuri nu se mai pot repeta. 

AUR reafirmă angajamentul său pentru un stat democratic, în care vocea poporului să fie ascultată și respectată!
 
 
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
 
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, Email: info@partidulaur.ro, Adresă: com. Tunari, sat Tunari, str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, jud. Ilfov

CMF: 31250007, CPP A0B0C1D1E1
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Virgiliu Gheorghe la Pr. Bogdan Florin Vlaicu:

Cine este George Simion:

@daianatrutescu

Diaspora face ISTORIE!

♬ original sound - MApN-Armata României

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Valter COJMAN 27.04.2025 14:02
    Membrii CCR ar trebui alesi pe baza de concurs dintre specialisti in drept constitutional si nu numiti politic.
    Hotararile CCR trebuie sa poata fi atacate in instanta de catre cei interesati.
    De asemenea, membrii CCR nu ar trebui sa aiba legaturi cu partide politice, cu ong-uri finantate din exteriorul tarii, cu serviciile secrete si/sau speciale.
  • Sfantul Gheorghe 27.04.2025 14:29
    Da. Aceste condiții trebuie introduse în legea de funcționare a CCR. Doar Deciziile CCR pentru rezolvarea exceptiilor de neconstituționalitate ar trebui să fie definitive și general obligatorii.
  • DanielaBMED 27.04.2025 14:14
    Doamne ajută ! E nevoie de o modificare a Constituției !
Ultima oră

17:45

AUR denunță turismul electoral orchestrat de guvernarea de la Chișinău

17:15

Propagandă LGBT în pragul alegerilor prezidențiale: Steagul-curcubeu, arborat pe clădirea Delegației UE la Chișinău

17:10

Lucian Ciuchiță: Să nu-i uităm pe arahați!

16:03

AUR: Solicităm competitorilor noștri să respecte ziua tăcerii! Campania s-a încheiat!

15:34

Eurodeputații cer înlăturarea Ursulei von der Leyen după scandalul Pfizergate

15:27

Mike Benz: Ce caută Soros, Obama și alți globaliști în Polonia în timpul alegerilor?

15:05

Moarte suspectă în familia unui celebru chirurg din România. Comunitatea medicală, în stare de șoc. Avea doar 32 de ani

14:55

17 mai: Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia

14:50

Votul din 18 mai nu este un scrutin obișnuit: este o Exorcizare!

13:33

”Ziua Tăcerii”: George Simion își închide conturile de TikTok și Facebook

12:39

Prof. Constantin Barbu: Academia Tomitană a început tipărirea izvoarelor istorice ale Sinodului de la Niceea din anul 325. Se împlinesc 1700 de ani de la vestitul Sinod la care a participat Marcus, Mitropolitul Tomisului

11:31

Alegeri Prezidențiale 2025, turul 2, în Diaspora: Prezența din Republica Moldova, depășită. Cine conduce

11:19

Se cere anchetarea PENALĂ a Maiei Sandu: ”Se implică fățiș în alegerile prezidențiale din România”

11:09

AUR acuză fraudă electorală la votul din diaspora. Întâlnire cu autoritățile care gestionează procesul de votare

01:30

George Simion l-a tocat pe Macron la strategul lui Trump, Steve Bannon și preferatul lui Musk, Mario Nawfall: Era globaliștilor din Europa se apropie de sfârșit. Victoria suveranismului în România le va grăbi sfârșitul. Va fi o luptă grea dar vom câștiga!