

Ministerul de Interne va angaja în următoarea perioadă peste 8.500 de oameni, prevede o hotărâre de guvern adoptată miercuri de Executiv. Potrivit proiectului de HG, se vor crea 8.546 de posturi la IGSU, în care vor fi angajați militari, ofițeri, maiștri militari și soldați. Șeful DSU din cadrul MAI, Raed Arafat, a descris această decizie ca fiind o „hotărâre istorică”, mai ales că a fost propusă de el, înaintată ministrului Bode, încuviințată de premierul Cîțu și aprobată de CSAT, potrivit televiziunii Antena3.
„Vreau să prezint o hotărâre de guvern care a fost adoptată. Cel puțin pe linia protecției civile și a situațiilor de urgență, fără exagerare, o considerăm o hotărâre istorică, pentru că ne corectează o problemă foarte mare, din punctul de vedere al resursei umane.
Deci, hotărârea de guvern, care vine în urma unui memorandum care a fost aprobat în Guvern, aduce 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), din care 121 de posturi de ofițeri, 25 de maiștri militari și subofițeri și 8.400 de soldați și gradați profesioniști, care va fi o premieră când o să avem această categorie de personal în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și care va reprezenta o pondere importantă în cadrul Inspectoratului.”, a spus Arafat.
Vor fi toți acești 8400 de soldați și gradați roșii pompieri? E o întrebare care se naște natural din simpla urmărire a evoluției personajului Arafat, care gestionează acum „urgențele” României. Să nu uităm că la începutul anului o altă forță polițienească se năștea, brusc:
„Mai vreau să explic un lucru foarte important, despre noua categorie care se angajează, adică militarii, cum spuneam înainte, deci soldații și gradații profesioniști, deci asta e denumirea oficială.
Deci (...) până la sfârșitul acestui an, din cele 8.546 de posturi, cum am zis, urmează să fie angajate primele 1.479 de posturi, astfel încât între 2021 - 2025 să angajăm toate posturile care vi le-am zis și, paralel, să recuperăm posturile finanțate prin angajare din sursa externă a celor care pleacă prin pensie sau din motive de boală sau alte motive", a declarat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern de miercuri, 25 august 2021, potrivit gov.ro.
Și America lui Biden a început angajările de personal militar pentru Garda Națională

Situația din România progresiștilor Cîțu, Barna și Iohannis nu este unică în lume. În America „democratului” (socialist) Biden, Garda Națională angaja în 16 august specialiști în internare/relocare, posturi care s-au ocupat sau au fost șterse între timp, potrivit Alt-market.us (foto de la sursă) care citează The Organic Prepper.
Specialiștii în internare/relocare sunt responsabili în principal de operațiunile zilnice dintr-o unitate militară de recluziune/corecție sau dintr-o unitate de detenție/internare. Potrivit fișei postului, ei au îndatorirea să supravegheze operațiunile de internare și de detenție; să asigure securitatea externă a unităților respective; să ofere consiliere/orientare deținuților individuali în cadrul unui program de reabilitare; să se ocupe de gestionarea și menținerea deținuților/interniților și a programelor acestora.
Specialiștilor li se cere să stăpânească noțiuni de legislație și jurisdicție militară; practici de autoapărare și utilizare a armelor de foc; abilități de comunicare interpersonală; proceduri de percheziție/reținere și de custodie/control.
Listele de locuri de muncă pentru astfel de posturi au fost publicate (apoi retrase) pentru următoarele locuri din SUA: Lancaster, California; Washington DC; Denver, Colorado; Edinburgh, Indiana; Monticello, Minnesota; Parkville, Maryland; Asheville, North Carolina; Auburn, New York; Sioux Falls, South Dakota; Rapid City, South Dakota.
Așadar, de ce oare o ramură militară concepută în primul rând pentru a rămâne în interiorul granițelor SUA ar avea nevoie să angajeze specialiști în materie de internare/relocare? se întreabă jurnaliștii americani. Pentru a răspunde acestei întrebări, ei rememorează câteva evenimente istorice recente:
Creșterea exponențială a supravegherii de tip Big Brother în întreaga lume în ultimii doi ani. O parte din acest proces a inclus crearea unor liste cu cei care sunt dispuși să obțină documente specifice și cei care nu vor.
Demonizarea celor care se opun pașapoartelor de vaccinare este în curs de desfășurare la această oră.
Se discută posibilitatea din ce în ce mai reală a unei noi închideri (lockdown) la toamnă. Mulți nu s-au conformat ultimei închideri și, probabil, chiar mai mulți nu se vor conforma nici celor viitoare. Este suficient să ne uităm la protestele masive care au loc în Franța, Anglia și în alte țări din întreaga lume.
Nu în cele din urmă, guvernul american a creat un curs despre cum se pot carantina masiv și eficient americanii din mediul rural. Să nu uităm că Garda Națională a început să meargă din ușă în ușă însoțită de lucrătorii din domeniul sănătății publice pentru a-i „convinge” pe oameni să se vaccineze.
Sunt acestea suficiente motive pentru a părea suspecte angajările masive în cadrul Gărzii Naționale, o structură militară menită să activeze în interiorul granițelor SUA?
Canada și Australia au început construcția de lagăre de concentrare
Jurnalistul Fox News Tucker Carlson avertiza în martie că în Canada se pregătește construcția de „lagăre de concentrare”. Același lucru se petrece în acest moment în Australia, după cum a anunțat azi premierul din Queensland, Annastacia Palaszczuk. Totul pentru sănătatea noastră.
TWITTER VIDEO:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Chiar nu sesizeaza lumea, inclusiv cei care fac parada aia idioata, ca pe langa ca este ilegal este si ofensator fata de intreaga tara?
Politie medicala in sistem militar pentru suprimarea drepturilor individuale si colective a oricarui individ si natiuni.
Si de ce dracu' ii dau onorul cu drapelul Romaniei unui angajat de stat inferior ca si nivel de rang? Plus ca este medic, nu este structura militara?
Mai trebuie angajați ca sa mai sperie cetățenii cu RO alert..ce sa mai salveze daca mor oameni nesalvati de armata lui. Chiar dacă nu avem spitale de arși dar avem multi salvatori militari
Toti strainii, cozile de topor, drogatii si rahatii care ne oprima azi isi vor primi rasplata vesnica.
Doamne ajuta!
Însă nu este de ajuns...
În țara noastră se doarme și se doarme la greu, nu de alta, sunt oameni care sforăie de se cutremura pământul sub ei...
Noi ca popor creștin ortodox avem o armă de care nici noi nu ne dăm seama, nici noi nu realizăm cu alte cuvinte.
Adică pe aceasta armă din moștenirea noastră strămoșească o ținem pe undeva la spatele nostru, vine dușmanul și noi să ridicăm pur și simplu mâinile de frică??... Așa ceva nu se poate!
Spui bine frăția ta că ar fi trebuit să ieșim cu toții buluc la manifestații!
Chiar dacă raportul de putere ar fi fost de plâns..., măcar am fi fost o Țară de Martiri!
Și eu cred că Dumnezeu și-ar fi făcut milă de noi până la urmă. Pentru că avem un Dumnezeu atât de bun și iubitor de oameni cum nu ne dăm noi seama!...
Noi suntem popor creștin, un popor de Martiri, însă nu știu câți dintre noi mai sunt creștini.
Arma noastră supremă nu este să ieșim buluc la manifestații că să își râda sataniștii masonici de noi, sa râdă deoarece noi nu avem nici o putere în fața lor, noi nu avem arme de foc precum sunt cei din statele unite. Și chiar daca am avea, la ce ne-ar fi folosit???
Pune sabia ta in teacă (Petre), că cel ce ridică sabia, de sabie va pieri!
Oare nu voi bea paharul care Mi-La dat Tatăl meu să îl beau?
Armă noastră este Sfânta Rugăciune!
Toată Nația Română să cădem în genunchi înaintea Domnului și a Prea Curatei Sale Maici și veți vedea cât de repede se va face curățenie în țară. Și încă curățenie generală!
Însă cine sa se roage când românitatea zace în beții și desfrânări, cântându-le manelele arabizante la ureche în fumul bine înmiresmat al micilor și a altor grătare chiar și în zile de post, tineretul drogat și umblând ca demonizatul pe căile pierzării.
Ne este dat și nouă sa bem paharul acesta că doar așa ne vom trezi și noi din somnul ce de moarte în care ne adânciră, nu barbarii de tirani ci poftele noastre cele rele. Cu toții ne-am complăcut in libertinajul democrației și am dat masiv drepturi demonilor, de acum se vede bine că ăștia au căpătat puteri înfricoșătoare asupra noastră, ne așteaptă suferință și în suferință va veni trezirea, iar daca ne vom lepăda de frică atunci să știți că neamul acesta al nostru se va eradica. Gândiți-va ce răspuns vom da Strămoșilor noștri la judecata finală înaintea unui Stefan, Mihai, Brâncoveanu...
Avem Sfinți atât de mari care se roagă pentru noi înaintea Prea Înduratului Dumnezeu... Însă trebuie sa ne rugam și noi. Că nici Aceia și nici Dumnezeu nu ne miluiește daca nu ne miluim noi înșine. Și cum sa ne miluim?
Să ne fie milă de noi, de copiii noștri, de părinții noștri bătrâni că au ajuns zile CUMPLITE, fraților! Să ne fie milă de Țărișoara asta a noastră mioritica și de basm, de țărișoara asta plină de locuri Sfinte și de Har, că O VOM PIERDE, ne vor eradica jidovii sioniști pe toți până la unul, că le curg balele după o așa țară minunată că a noastră!
O, voi, trădători de Țară, să nu credeți că dacă v-ați făcut prieteni cu dracul veți trece și puntea! Aduceți-vă aminte de toți acei torționari de la Pitești din grupul lui Țurcanu și împreună cu acela cum au fost măcelăriți toți aceia când oculta a terminat treaba cu ei și și-au văzut socotelile încheiate. Da, noi vom pieri, ne vom face jertfa pentru Neam și Țară, însă voi ne veți urma și iadul vă va paște. Și cine credeți că vă vor judeca când va veni Judecătorul cel Înfricoșător împreună cu miriade de miriade de Puteri Cerești? Dacă Sfinții vor judeca pe îngerii căzuți (pe demoni),
atunci noi, cei chinuiți de voi, vă vom judeca pe voi.
Voia Domnului este aceasta!
Să ne rugăm Domnului să se descopere Moaștele Sfântului Martir Mărturisitor Valeriu Gafencu și toți cei din temnițele comuniste care și-au jertfit viața pentru Neamul Românesc, ca noi cei de acum să nu pierim în încercările cele ce vor urma acum. Ei ne vor fi ajutători de nădejde pentru noi în aceste vremuri, iar trădătorilor le vor fi dușmani înfricoșători!