ACTUALIZARE. Întâlnirea SUA-Rusia din Elveția: Putin s-a menținut cocoș iar Biden moș cocoloș. Discuțiile la vârf din Elveția au durat trei ore, mai puțin decât preconizase șeful de la Casa Albă. VIDEO ÎN DIRECT

De Vlad Pârău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele american Joe Biden și omologul său rus, Vladimir Putin, poartă miercuri discuții tête-à-tête timp de mai multe ore în Elveția, la un summit de la care se speră deblocarea relațiilor mutuale, aflate la un minim istoric. Cei doi lideri mondiali s-au întâlnit într-un conac elvețian (Villa la Grange) de pe malul lacului, iar schimbul de idei a avut loc într-o sală cu bibliotecă. Biden l-a catalogat drept o discuție între „două mari puteri” și a spus că este „întotdeauna mai bine să ne întâlnim față în față”. Putin, la rândul său, a declarat că se așteaptă ca aceste convorbiri să fie „productive”, relevă apnews.com.

Ziariștii americani reclamă că au fost dați afară cu brutalitate de gărzile lui Putin (foto sus).

Reporterii și producătorii americani au fost împinși agresiv afară de agenții de securitate ruși, la începutul întâlnirii foarte așteptate de la Geneva dintre președintele american și cel rus, refuzându-se accesul deplin al presei la ceea ce se aștepta să fie o scurtă conferință de presă înainte de summitul de câteva ore, titrează Fox News

Deși nici una dintre părți nu are așteptări prea mari de la întâlnirea de miercuri, Biden a declarat anterior că este un pas important dacă Statele Unite și Rusia vor reuși în cele din urmă să ajungă la „stabilitate și predictibilitate” în relația lor, un obiectiv aparent modest din partea președintelui american față de un lider mondial pe care îl consideră adversar al intereselor SUA.

„Ar trebui să convenim unde este în interesul nostru reciproc și al lumii să cooperăm, apoi să vedem dacă putem s-o facem", a declarat Biden reporterilor la începutul săptămânii. „Iar în domeniile în care nu suntem de acord, să clarificăm care sunt liniile roșii”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat miercuri pentru The Associated Press că nu este așteptat nici un progres, deoarece „situația este prea dificilă în relațiile ruso-americane”. Cu toate astea, „faptul că cei doi președinți au fost de acord să se întâlnească și să înceapă în sfârșit să vorbească deschis despre probleme este deja o realizare”.
 
Biden și Putin au avut mai întâi o întâlnire relativ privată la care s-au alăturat secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Fiecare parte are câte un translator. Întâlnirea se va extinde apoi pentru a include cinci consilieri de rang înalt de fiecare parte.
 
ACTUALIZARE 17:50 Președintele Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin au încheiat miercuri la Geneva prima rundă de discuții la nivel înalt și se pregătesc de prima dintre cele două reuniuni extinse, relevă apnews.com

Din partea SUA, întâlnirile mai ample sunt programate să-i includă pe Blinken, pe consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan, pe subsecretarul de stat pentru afaceri politice Victoria Nuland, pe ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, și pe experții în Rusia ai Consiliului Național de Securitate Eric Green și Stergos Kaloudis.

Din delegația rusă vor face parte Lavrov, consilierul lui Putin pentru afaceri externe Iuri Ușakov, adjunctul lui Lavrov, Serghei Ryabkov, șeful Statului Major General al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, precum și trimișii Kremlinului pentru Ucraina și Siria și purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

În total, se preconizează că summitul va dura între patru și cinci ore, înainte ca fiecare lider să țină, separat, câte o conferință de presă. Casa Albă nu a dorit o conferință de presă comună, pentru a nu arăta o apropiere prea mare față de Putin într-un moment în care Biden îi îndeamnă pe aliații europeni să facă presiuni asupra Rusiei pentru a o determina să renunțe la nenumăratele provocări.

Casa Albă a păstrat speranța de a găsi mici zone de acord.

Nu au fost luate angajamente, dar, potrivit oficialului de rang înalt al administrației, există speranța că ambele părți își vor întoarce ambasadorii la posturi după întâlnire. Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a fost rechemat de la Washington în urmă cu aproximativ trei luni, după ce Biden l-a făcut pe Putin „ucigaș”; pe de altă parte, ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, a părăsit Moscova în urmă cu aproape două luni, după ce Rusia i-a sugerat să se întoarcă la Washington pentru consultări.

Oficialii administrației Biden spun că s-ar putea ajunge la un consens în ceea ce privește controlul armelor. Grupurile internaționale de control al armelor fac presiuni asupra liderilor rus și american pentru a începe un demers în vederea încheierii unor noi acorduri de control al armelor.

Echipa Biden va insista asupra preocupărilor sale privind securitatea cibernetică.

Partea rusă a declarat că întemnițarea lui Alexei Navalnîi, liderul opoziției, este o chestiune ce ține de politica internă și un caz asupra căruia Putin nu se va lansa să discute. 

Citiți și BALȘOI RESET. Reuniunea G7, cu măștile jos. De la Marea Resetare la Marea Vaccinare și circul lui Biden cu Putin  

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ce a spus liderul AUR în presa franceză: "Sunt singurul care denunț această lovitură de stat". "Marianne" l-a întâlnit pe George Simion naționalistul aflat în fruntea alegerilor prezidențiale din România: ”Trump este un model pentru mine!”

  2. Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

  3. Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

  4. George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

  5. Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

  6. Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

  7. Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

  8. George Simion, mesaj de forță din Polonia, alături de conservatorul Karol Nawrocki: Acum e din nou momentul să luptăm pentru LIBERTATE, pentru DREPTURILE noastre, pentru FAMILIA CREȘTINĂ! Românii și polonezii sunt împreună în această luptă! - VIDEO

  9. A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

  10. Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

23:45

Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

23:25

Ce a spus liderul AUR în presa franceză: "Sunt singurul care denunț această lovitură de stat". "Marianne" l-a întâlnit pe George Simion naționalistul aflat în fruntea alegerilor prezidențiale din România: ”Trump este un model pentru mine!”

22:55

George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

22:20

George Simion, mesaj de forță din Polonia, alături de conservatorul Karol Nawrocki: Acum e din nou momentul să luptăm pentru LIBERTATE, pentru DREPTURILE noastre, pentru FAMILIA CREȘTINĂ! Românii și polonezii sunt împreună în această luptă! - VIDEO

21:45

Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

20:51

Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

20:30

Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

20:00

Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

19:55

Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate. La Mulți Ani!

19:42

Ce vrea Sistemul? ”Ori la Bal, ori la Spital?”

19:10

Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

18:30

Marian Munteanu vă invită la lansarea cărții sale ”Noi Înșine - Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”. Miercuri, 14 Mai 2025, Ora 18.00, la Sala Dalles

17:50

Scrisoare către frații români de etnie maghiară - Cuvântul Cititorului

17:07

A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

16:50

Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”