ACTUALIZARE Ziarul Lumina și Doxologia. „Moștenirea Părintelui Justin Pârvu este ceea ce Dumnezeu a lucrat cu puterea rugăciunii prin sfinția sa”. Pomenirea de 8 ani a sfântului Părinte Justin de la Petru Vodă, Duhovnicul Neamului

De Victor Roncea  /  

Foto: Ziarul Lumina

Foto: Ziarul Lumina

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



ACTUALIZARE TRINITAS TV

ACTUALIZARE VIDEO A3 TV:

ACTUALIZARE VIDEO de la Doxologia:

ACTUALIZARE Ziarul Lumina:

Pomenirea părintelui Iustin Pârvu la 8 ani de la trecerea sa la Domnul

Un articol de: Flavius Popa - 12 Iun, 2021
 

Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, ctitorul așezămintelor monahale de la Petru Vodă și mărturisitor al credinței ortodoxe în timpul regimului comunist, a fost pomenit sâmbătă, 12 iunie 2021, de clerici și ucenici veniți din toată țara. Sfânta Liturghie și slujba de pomenire au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Credincioși din întreaga țară s‑au adunat la mormântul părintelui Justin și s‑au rugat pentru sufletul celui care „a mers cu Evanghelia în față și cu națiunea în spate”.

Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii și pelerinii veniți din mai multe zone ale țării au așteptat să se închine la mormântul celui supranumit „Duhovnicul Neamului”. Zeci de stareți, părinți profesori, ucenici și preoți din zona Neamțului s‑au rugat astăzi pentru sufletul ctitorului mănăstirilor de la Petru Vodă. Sfintele slujbe au fost oficiate de Preasfințitul Episcop‑vicar Emilian Crișanul, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în Altarul de vară al mănăstirii. Răspunsurile la slujbe au fost oferite de un grup de psalți din Iași.

„Părintele Justin a sădit în fiecare dragostea lui Dumnezeu”

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a evocat personalitatea cunoscutului duhovnic, afirmând că jertfa părintelui Iustin a fost închinată lui Dumnezeu: „Părintele Justin L‑a iubit pe Dumnezeu din toată ființa lui, și în închisoare, și în libertate, și în momentele de bine, și în cele de încercare, și se vede acest lucru prin viața lui minunată, sfântă și dumnezeiască. Poruncile Lui au fost mai presus de orice în viața și lucrarea părintelui. Asculta de Dumnezeu mai mult decât să asculte de oameni, și se vede că prin faptele lui deosebite, prin ucenicii pe care i‑a format, prin mulțimea de oameni pe care i‑a spovedit, a împlinit poruncile lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a sădit în fiecare dragostea lui Dumnezeu. Jertfa lui pământească, bisericească, sfântă, a fost o jertfă închinată Bisericii și implicit lui Dumnezeu”.

La final, după ce părintele stareț Hariton Negrea a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor de față, clericii au oficiat slujba de pomenire la mormântul părintelui, iar cei prezenți, dimpreună cu preoții, au cântat „Veșnica pomenire”.

Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la hirotonia întru preot a duhovnicului Iustin

Conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, arhim. Justin Pârvu s‑a născut la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), județul Neamț, în familia unor români ortodocși foarte evlavioși, și a primit la botez numele Iosif.

În 1936, pe când avea 17 ani, intră ca frate la Mănăstirea Durău. După doi ani, în 1939, se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, lângă București, ulterior ajungând și la seminariile teologice de la Râmnicu Vâlcea și Roman. În anul 1940 avea loc tunderea sa în monahism, iar la doar un an distanță, hirotonia întru preot, la vârsta de 22 de ani.

Între anii 1942 și 1944, părintele a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odesa. În acest timp, alături de Divizia 4 Vânători de Munte a luat parte la luptele din cel de‑al Doilea Război Mondial, ajungând până la Don. Între anii 1948 și 1964, părintele Iustin a fost arestat pe motive politice.

La finalul celor aproape 17 ani de închisoare, părintele Justin spunea că a trăit „cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții: să te cunoști pe tine însuți pe calea suferinței”. După evenimentele din decembrie 1989, părintele se întoarce la Mănăstirea Secu, unde slujește timp de aproape un an. După doi ani, alături de alți doi monahi, Ignat și Calinic, duhovnicul Justin ajunge în satul Petru Vodă, unde întemeiază o mănăstire, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste.

Părintele Justin Pârvu a trecut la Domnul în ziua de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani și este înmormântat lângă ctitoria lui.

Știrea ActiveNews: Astăzi, sâmbătă, 12 iunie, se săvârșește la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de 8 ani a trecerii din viața aceasta a Cuviosului Părinte Justin Pârvu, parastas care va avea loc și în ziua săvârșirii sale, miercuri, 16 iunie, transmite site-ul mănăstirii.  Mormântul Părintelui Justin va fi azi, dar și miercuri, înconjurat de mii de credincioși și fii duhovnicești ai marelui duhovnic al ortodoxiei românești. Prezentăm aici câteva fragmente spicuite din amintirile stareților celor două mănăstiri ctitorite de Părintele Justin la Petru Vodă, cea de la Paltin, cu hramul Adormirii Maicii Domnului și cea de călugări, de la Deal, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a mărturisitorilor din temnițele bolșevice, ambele pline de moaște sfinte. Vom reveni cu imagini de la slujba de azi. Veșnica lui pomenire!

Arhimandrit Hariton Negrea: Părintele Justin este exemplul viu că în secolul XXI oamenii se pot mântui și sfinți

Pe Părintele îl văd ca acea verigă care leagă trecutul monahal din sec. XX cu viața monahală din sec. XXI. A înțeles slăbiciunile vieții monahale actuale și a știut să ne chivernisească astfel încât noi să nu pierdem firul tradiției la care ne-au adus Sfinții Părinți. A fost persoana care ne-a mângâiat, care ne-a învățat cum să păstrăm acest orizont și ideal de mântuire și sfințire.

Părintele Justin mi-a zis: „Te-am învățat foarte multe lucruri. Va trebui să și înoți în apa în care te-am aruncat”. 

Cu câteva luni înainte de a muri, l-am întrebat pe Părintele Justin ce se cade nouă, monahilor din zilele acestea, să facem în mod deosebit ca să ne putem mântui. Și mi-a spus în felul următor: „Să aveți în vedere trei lucruri esențiale: să vă păstrați credința ortodoxă în care v-ați botezat și v-ați tuns în monahism. Al doilea lucru: să nu ne mai facem o altă idee de viață, ci să rămânem în această viață monahală și al treilea lucru a fost: rugați-vă și voi”. Deci, aceste trei îndemnuri le-a lăsat pentru monahismul contemporan. În viața monahală e nevoie de multă răbdare și să ținem linia aceasta pe care ne-a spus-o Părintele Justin, a rugăciunii.

Moștenirea lui de suflet este învățătura Bisericii. Din moștenirea aceasta au răsărit cele patru cuvinte care acum sunt scrise pe crucea de la mormântul sfinției sale: rugăciunea, pocăința, ascultarea și unitatea. Moștenirea Părintelui Justin nu sunt doar ctitoriile pe care le-a ridicat cu ajutorul credincioșilor, ci și sufletele care îl păstrează pe sfinția sa ca amintire, ca învățătură, ca dorință de întâlnire. Moștenirea părintelui sunt monahii, preoții, monahiile și toți credincioșii care îl au în amintirea lor, în casele lor prin fotografiile pe care le țin cu evlavie. Moștenirea Părintelui Justin este lumea lui Dumnezeu pe care trebuie să o sfințim, trebuie să o ajutăm să fie păstrată în iubirea lui Dumnezeu, să o ferim de cele rele, de păcat, de boli.

Moștenirea sa este ceea ce Dumnezeu a lucrat cu puterea rugăciunii prin sfinția sa și nu putem uita persoana lui. El s-o oferit nouă, românilor. Este exemplul viu că în secolul XXI oamenii se pot mântui și sfinți.

Din relatările Maicii starețe Justina Bujor despre viețuirea minunată a Părintelui Justin

Prima oara l-am cunoscut pe părintele Justin în ianuarie 1998, în perioada când eram studentă în anul V la medicină în Iași. Scopul venirii mele la Petru Vodă era strict pentru a vizita mănăstirea și a ajuta o persoană (unul din prietenii mei) să se apropie de Dumnezeu. Nici nu aveam măcar în gând să intru la părintele Justin, considerând că nu am nicio problemă importantă. La timpul respectiv nu cunoșteam foarte multe despre părintele Justin, pentru că nu era mediatizat deloc, știam doar că făcuse ani grei de temniță și că e luminat de Dumnezeu. Printr-o întâmplare, o fată care se afla la arhondaric m-a întrebat dacă am intrat la părintele Justin și mi-a arătat unde e chilia, insistând să merg chiar în clipa aceea.

Am intrat în chilia părintelui. Eram fascinată, Părintele m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și simțeam că parcă ne cunoaștem de o viață. M-a întrebat de unde sunt, ce fac. Eu i-am explicat că voiam o viață mai simplă, eventual la țară, la munte, ca nu vreau carieră medicală într-un mare spital. Și sfinția sa a început să-mi spună ca acest cabinet modest pe care îl caut eu, trebuie să fie ca o chilie de maică și după câteva minute a zis că vrea să facă un spital în Petru Vodă și atunci când termin facultatea să vin direct la el să lucrez la acest spital. Eu i-am răspuns fără nicio șovăire: Da, părinte! Am plecat cu o bucurie imensă în suflet, încredințată fiind în sufletul meu că va trebui să dau ascultare acestui Părinte, care îmi părea mai cunoscut decât proprii mei părinți. După această primă întâlnire am plecat așadar cu traseul vieții schimbat. Am început să vin foarte des la Petru Vodă, atât în anul V, cât și în anul VI de facultate, povestește Maica Justina pe site-ul mănăstirii.

Citiți și Previziunile Duhovnicului Neamului cuprinse în lucrarea „De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul”: Părintele Justin Pârvu contra Dictaturii Biometrice. INTERVIU și Cuvânt Duhovnicesc: VREM SĂ FIM SCLAVI SAU LIBERI?

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  5. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  6. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  7. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  8. Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

  9. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  10. Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”