ACTUALIZARE: Au fost puși sub urmărire penală! Petre Roman, întâmpinat de Marian Ceaușescu la Parchet: ”Criminalilor!” Ion Iliescu, audiat acasă de procurori

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



ACTUALIZARE: Parchetul General anunță, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost președinte al României, și a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzați de infracțiuni contra umanității. 
 
„În continuarea comunicatului de presă de data de 25 aprilie 2024 și a comunicatului de presă din data de 26 aprilie 2024, informăm că, în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mișcare a acțiunii penale față de 2 inculpați sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecți pasivi secundari ), lit. j) (1211 subiecți pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal:

- Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;

- Roman Petre, la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României”, potrivit unui comunicat de presă.
 
ȘTIRE INIȚIALĂ: Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, informează Cotidianul.

Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoștință faptul că are calitatea de inculpat.

Pentru același motiv a fost citat la Parchetul General și Gelu-Voican Voiculescu.

”Această învinuire este profund nedreaptă. Ce interes aveam eu, mai mult, cum aș fi putut eu, profesor, cercetător, trecut prin baricada de la Inter, unde au fost 39 de tineri, camarazi de-ai mei, uciși de gloanțele trase la ordinul lui Ceaușescu, angajez România pe drumul spre UE, spre NATO. Această angajare am făcut-o categoric și fără nicio ezitare. Deci cum aș fi putut eu, ce interes aveam ca să organizez, să fac un complot, o represiune împotriva cui? (…) Nu există nicio dovadă că aș fi fost eu angajat în aducerea minerilor. Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost cu implicarea evidentă a oamenilor fostei Securități”, a declarat Petre Roman la intrarea în sediul Parchetului General.

Petre Roman a fost așteptat la Parchet și de protestatarul de serviciu Marian Ceaușescu, cu show-ul lui.

”Criminalule, bă, criminalilor”, a strigat printre altele Ceaușescu, care a transmis live pe Facebook.

În acest dosar sunt urmăriți penal fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, foștii generali Vasile Dobrinoiu și Peter Petre.
 
Ion Iliescu va fi audiat acasă

O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa, miercuri, la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l audia pe fostul președinte în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Potrivit unor oficiali din Parchet, vizita este programată în jurul orei 14,00.

În cazul lui Ion Iliescu se aplică o procedură specială, deoarece el nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 95 de ani.
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Dromihete 15.01.2025 14:46
    Asta si semintia lui, sa se duca inapoi in desertul creatiei de unde au venit cu misiune de distrugere si sa ramana acolo.
  • Passagero 15.01.2025 16:05
    Este si mineriada un cap de acuzare, insa Juistitia sobolaneasca sa nu arunce cu nisip in ochii romanilor !
    Cel mai serios cap de acuzarea este distrugerea premeditata a economiei nationale, functionale, de catre cei doi alogeni, in favoarea "pietii libere" occidentale din care a rezultat parasirea tarii de catre 8 milioane de romani, indatorarea la camatarii khazari internationali cu 200 de miliarde de euro si aservirea Romaniei ca o colonie unor state straine.
  • Mircea Dragan 15.01.2025 19:58
    A intrat sistemul in paine. Se lanseaza fumigene ptr disiparea tensiunii.
    Nu m-ar mira daca l-ar retine 2-3 luni pe Roman asta dupa ce Joha a fost declarat ... informator al securitatii de un obscur site maghiar.
    Hai mah, organizati rapid in februarie turul 2 si gata.
  • H2SO4 17.01.2025 09:30
    O altă mascaradă, o altă dovadă de pupincurism din partea acelor care sunt de meserie, nimic. E o altă balegă catapultată cu aceeași tipică obrăznicie pe obrazul românilor, cu nesimțirea celor care, chipurile, împart "dreptatea" sub oblăduirea canaliilor care s-au autointitulat stat.
    Au așteptat ca muribundul să nu mai poată ieși din casa cu slugi și pază plătită de un amărât de popor, ca să pună întrebări, la o cafea si-un coniac, despre ce-și mai aduce aminte criminalul care trebuia demult să stea în cameră comună la Jilava.
    In România ajung în postura de a fi delegati procurori in cazuri de extrema importanță națională, doar indivizi de joasa speță. Cum e posibil ca acei nemernici care au organizat deliberat crima împotriva Ceaușeștilor, apoi împotriva a peste 1000 de români nevinovați, ca în final să pună baza devalizării României, să nu fie judecați si condamnați ? Cine a dat ordinul ca muribundului să nu-i fie atins niciun fir de păr, 35 de ani ? Cred că in nicio istorie nu s-a pomenit vreodată, ca un criminal sa trăiască în casă de protocol, rasplatit de poporul condamnat chiar de el, să fie distrus. Ce sistem de justiție este cel care e pus sa facă dreptatea și de fapt își bate joc de poporul care îl plătește s-o facă?
    De ce vă e frică, lucrătorilor salahori din sistemul de justiție ? Vă e teamă ca trebuie modificată minciuna tipărită, cu adevarul istoric ?
    Mai are România prin vreun colțișor de aparat de stat ANTIROMÂNESC, ceva indivizi cu toate ouăle în pungă, fără frica de a judeca fără-de-legile ?
    Trăim vremuri in care acel neulander, își poate lua numele inapoi, că e moda de a fi mândru și intangibil dacă ești evreu, chiar dacă criminal.
    Rar își aduce aminte dumnezeu de România, și-atunci doar ca s-o pedepsească....
  • Manevre 18.01.2025 20:27
    Degeaba au dat acum IUP (inceperea urmaririi penale), dupa "doar" 34 de ani. Nu se rezolva nimic. Eficient ar fi fost sa le-o dea ambilor post mortem, atunci cu adevarat se facea dreptate.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

21:05

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! DISCURS EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara, este vremea Credinței” Adevărul este VIU!

20:47

George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

20:45

Virgiliu Gheorghe: Cât vom mai vota după indicațiile mass-media? Chiar nu ne-am convins, în ultimii 20 de ani, că realitatea este opusul a ceea ce ne spun ei?

20:17

Un maghiar îl contrazice pe Kelemen Hunor: Îl votez pe George Simion cu toată familia mea! Creștinii trebuie să fie uniți împotriva răului! - VIDEO

20:15

Iulian Capsali: O POVESTE ADEVĂRATĂ cu Nicușor Dan de pe vremea când îl susțineam la Primăria Capitalei

19:40

35 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Schiarhimandrit Elefterie Mihail, primul Stareț al Mănăstirii Dervent

19:32

Maria Eftime- interviu cu Ethan Thoburn, șeful Biroului Parlamentar al Reform UK: ”UE este condusă în general de birocrați nealeși care nu au avut niciodată o slujbă adevărată și cărora nu le pasă de țări”

19:00

Cine a lipsit (motivat) de la mitingul lui Nicușor Dan și ce mesaj a avut de transmis - APEL pentru un FRONT - VIDEO/DOCUMENT

18:47

Presa franceză se grăbește să infirme acuzațiile conform cărora Macron, Merz și Starmer au fost prinși ascunzând cocaină într-un tren spre Kiev

17:45

Marius Tucă: ”Cine îl votează pe Nicușor Dan îl votează, de fapt, pe generalul Coldea și Moștenitorii Securității”

17:25

Marian Dumitru: Imoral și ilegal! DexOnline îți spune cu cine să votezi!

17:09

George Simion despre Ilie Bolojan: ”Mai mult nu a putut să facă domnul Bolojan decât să distrugă și ideea unui președinte imparțial”

16:40

George Simion: NU VĂ FIE FRICĂ! Este timpul să ne deșteptăm!

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!