Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, a murit, azi, 23 martie 2024, la Elias, unde fusese internat ieri în urma unui atac de cord. Avea 84 de ani și fusese un susținător înfocat al vaccinării obligatorii, inclusiv a copiilor.

Manolescu a fost un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române și slujitor al tuturor regimurilor.

Nicolae Manolescu este printre puținii scriitori care au reușit sinistra performanță de a omagia toți dictatorii-roșii ai României începând cu Dej și sfârșind cu Iliescu, dar și marxism-leninismul și pe Marx, realizările clasei muncitoare, epoca luminii, Omul Nou și umanismul socialist ș.a.m.d.

Nicolae Manolescu: Tinerii muncitori în creația literară contemporană și directivele tovarășului Gh. Gheorghiu-Dej

Nicolae Manolescu si protectorul sau, George Ivascu, in neantul "culturii de mase”. Partidul, Lenin, Marx, "Ziua Victoriei” sovietice, "idealul comunist” si "revolutia culturala”, in cuvintele lui Manolescu si Ivascu. FOTO-DOCUMENTE

Pe 24 ianuarie 1990 a inițiat demersul de eliberare a agentului NKVD, ulterior membru al CC al PCR, Gogu Rădulescu, alături de alte mari nume de „disidenți”, ca Ana Blandiana și Ion Ianoși - DOCUMENT OLOGRAF AICI. Mișcarea „disidenților” lui Gogu a reușit. Nomenklaturistul a fost eliberat și internat într-un azil de unde într-o zi a dispărut.

În primul interviu pe care l-a realizat cu Ion Iliescu, pe 30 iunie 1990, chiar după Mineriada din 1989, se bucura că a descoperit în el „Omul” care era așteptat (cu O mare). „Istoria a confirmat”, mai spunea el.  Acum l-a lăsat singur...

Pe Nicolae Ceaușescu îl lăuda în față:

„(...) Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numit eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid. Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat! Aceasta a doua parte a firmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism. (...)”

George Calinescu l-a făcut pe Manolescu "un ipochimen care nu pricepe codul cultural românesc”. Chiar Manolescu a dezvăluit:

„Călinescu i-a scris din nou lui G. Ivașcu: de data asta motivul supărării era limpede. L-a reluat într-o Cronică a optimistului, fără a mă numi… Călinescu ținea (și din oarece oportunism) să fie remarcat realismul din romanul său. Personajele erau cum erau istoricește, fără umbră de caricatură. Asta era ideea. Scrisoarea conținea caracterizări și mai dure. Eu eram "ipochimenul” care nu pricepe… codul cultural. Ca să vezi! Nu știu ce s-a ales de cele două scrisori.” (Sursa aici)

Marin Mincu a considerat cu argumente că Manolescu i-a plagiat Istoria critică a Literaturii Române lui Călinescu.

L-a inventat pe plagiatorul Cărtărescu și a reușit să-i laude în „România literară”, din poemul „Căderea”, exact acea parte plagiată de emulul său.

A turnat la Securitate de bunăvoie și nesilit de nimeni:

„Solicitasem, doi ani după călătoria în Germania și Franța, un pașaport turistic pentru mine și soția mea. […] Înainte de a primi un răspuns, am fost convocat la Securitate. […] Ofițerul care m-a convocat era la curent cu călătoria la Freiburg și la Paris. Tocmai în legătură cu persoanele întîlnite voia să știe mai multe. Astfel de contacte, i-am replicat, mă privesc exclusiv, fiind profesionale și personale. Dar, cum n-am nimic de ascuns, pot să dau în scris totul. A părut surprins. «Eu vorbesc serios», mi-a spus. «Și eu», am precizat. I-am cerut un pix și un teanc de foi. Am relatat amănunțit totul. Nume, date, locuri. […] Declarația conține și unele aprecieri. Pe Monica (Lovinescu, n.m.) și pe Virgil (Ierunca, n.m.) i-am prezentat ca pe niște intelectuali valoroși…".

A ținut cu dinții de poziția de faraon al Uniunii Scriitorilor din România.

În legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului Partidului Alianța Civică, derivat din organizația civică, după modelul FSN.

A vrut să fie președinte în locul lui Emil Constantinescu motiv pentru care făcea ture pe la sediul ADL și B'nai B'rith de la Washington.

A fost timp de 9 ani (2006-2015) ambasador al României la UNESCO, unde a fraudat statul cu zeci de mii de euro. Numai chiria imobilului ales costa contribuabilul român 5000 de euro pe lună. Gurile rele spuneau că își angajase în funcții și soția și amanta. În plin mandat - 2011 - a divorțat de a doua nevastă, Ioana, care era cu el la Paris, și s-a recăsătorit cu Irina, fiica poetului Ion Horea.

Fostul directorul al revistei „România literară” a scris într-un articol din 2021 că se impune vaccinarea obligatorie a copiilor, profesorilor și a cadrelor medicale. El mai voia scoaterea din cămine a studenților nevaccinați și afirma că românii nevaccinați nu contribuie cu nimic la economie, ci doar profită de ea.

„Deși e limpede că vaccinul reprezintă cea mai bună protecție, oamenii nu mai cred autoritățile, ci pe antivacciniști. E normal? Eu zic că nu. Mai ales că argumentele antivacciniștilor sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire.”, scria el.

”Restricțiile se impun, indiferent de alegerile din partide sau de moțiunile de cenzură” scria Manolescu în revista ”România literară”, citat de Inpolitics:

”Nu e vorba de discriminare, ce prostie!, să-i împiedici pe nevaccinați să intre în restaurante și în cluburi, majoritatea, tineri, care la concerte și teatre tot nu se duc, sau să călătorească în străinătate. E singurul mijloc să-i determini să nu infecteze toată nația. Să distrugă o economie de care profită, dar la care nu aduc nicio contribuție. Să ne prejudicieze pe toți cei care considerăm că relaxarea urmează muncii și nu invers. Lăsați-i să-i plătească testele. Nu e firesc să le plătească ceilalți contribuabili care s-au vaccinat. Nu le dați posibilitatea studenților care nu s-au vaccinat să ocupe un etaj separat în cămine. Asta, da, discriminare. Lăsați-i să-și caute gazde pe banii părinților lor. Mi-am trăit întreaga viață în mediul universitar, dar nu văd de ce ar trebui să plătesc capriciile unora sau altora dintre studenți sau părinți. Căci de capricii e vorba, în condițiile în care cei care sunt scutiți din motive medicale de a se vaccina pot veni cu dovada cu pricina. Obligați-i, da, pe oamenii școlii și pe medici și tot personalul din spitale să se vaccineze. De asemenea, pe copii. Să mi se ierte tonul patetic, care nu mi-e obișnuit, dar nu fac decât să spun, să repet, lucruri care trebuie spuse” scria Manolescu.

Când a început războiul din Ucraina, președintele USR a cerut, ca pe vremea comuniștilor, introducerea cenzurii.

„Comunicarea de știri poate fi cenzurată? Răspunsul la întrebarea din titlu este incontestabil: da!” scrie Manolescu în ”România literară”, după cum semnala Bogdan Tiberiu Iacob de la Inpolitics:

”Combaterea știrilor false nu mai constituie o problemă. Constituie însă o problemă necombaterea lor. Să ne aducem aminte de vertiginoasa răspândire în societate a opiniilor antivacciniste, care ne face să ne întrebăm câți morți au pe conștiință toți cei care ne-au îndemnat, să nu mai spun cu ce „argumente", să nu ne vaccinăm(…) Măsluind vorbele, putem susține orice. Un lucru e absolut cert: a lăsa fake news să circule nestingherite, în pielea goală, în mâinile mânjite de sânge ale propagandiștilor lui Putin ar fi o dovadă de iresponsabilitate. Când Zelenski își cheamă patetic concetățenii să nu se predea, deși cad bombele peste ei, ceas de ceas, zi de zi și în proporție de masă, ucigând de-a valma civili – copii, femei, bătrâni – ca să nu mai vorbim de cei aflați sub arme, avem datoria de onoare de a interzice difuzarea știrilor false din media rusească, de pe RT și Sputnik, care cad asupra noastră, a tuturor, asemenea bombelor și rachetelor Kremlinului. Știm demult că și cuvintele pot ucide.Da, cenzura nu este doar necesară, ci și vitală, mai cu seamă în timpul unui război informațional, precum cel din Ucraina, indubitabil la fel de ucigător ca și războaiele clasice” conchidea criticul.

Ar mai fi multe de spus dar ne oprim aici.

Dumnezeu să-l ierte!