A început pelerinajul la moaștele Sfântei Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie! FOTO ACTUALIZARE: PRIMII DIN MIILE DE PELERINI

De Cronicar  /  

Foto: Silviu Cluci / Doxologia.ro

Foto: Silviu Cluci / Doxologia.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi, sâmbătă, 8 octombrie 2022, de la ora 6.00, a început pelerinajul la Sfânta noastră Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Primii din miile de pelerini din întreaga țară așteptați la Iași pentru a aduce un prinos de recunoștință Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie, au și ajuns pentru a se ruga la moaștele sfinților. 

Credincioșii care sosesc în această perioadă la Iași cu prilejul hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei vor avea ocazia de a se închina în acest an și la moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi. Acestea au fost aduse vineri seară de către o delegație condusă de Părintele Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, și așezate peste noapte în altarul Catedralei Mitropolitane, informează Flavius Popa de la Doxologia.

După slujba de mulțumire săvârșită în interiorul sfântului locaș, Preasfințitul Părinte a adresat pelerinilor un cuvânt de binecuvântare: „Slujba de astăzi este o slujbă de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu pentru că a ajuns în mijlocul nostru Sfântul Paisie, cel ce este în acest an mult cinstit, pentru că prin această slujbă punem început sărbătorilor închinate prăznuirii Sfintei Parascheva. Precum sfinții în viață au putut să întipărească în sufletul lor lucrarea Duhului Sfânt, și noi să împlinim lucrarea lor. De aceea îi cinstim pe sfinți, pentru aceea îi avem înaintea ochilor noștri, ca să urmăm pașii lor. Să ne fie nu doar ocrotitori, ci și inspiratori în viață, ca să lucrăm sfințenia. În fața sfinților, suntem chemați să râvnim vieții lor, să ne bucurăm de viața lor, și să înțelegem că viața lor ne este pusă ca semn că Hristos este în mijlocul nostru. Vă mulțumim tuturor care împărtășiți cu noi această bucurie! Domnul să vă ocrotească și să vă răsplătească dragostea și credința cu care veniți la Iași, spre a vă închina celor doi sfinți”.

Sărbătoarea de anul acesta a Sfintei Cuvioase Parascheva este dedicată Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Ținând cont că se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie (1722-1794), alături de Ocrotitoarea Moldovei va fi așezată spre închinare și racla cu sfintele moaște ale sfântului cuvios.

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu ca să venim pentru a treia oară de la Mănăstirea Neamț cu sfinte moaște. După cum știm, tradiția noastră frumoasă, de după 1990, este aceea a aducerii, în fiecare an, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a unor sfinte moaște, atât din țară, cât și din străinătate. Dacă în 2013 am fost cu moaștele Sfântului Simeon din Muntele Minunat, al cărui cap se află la Neamț, fiind dăruit de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt în anul 1463, în 2016 am venit cu moaștele Sfintei Mare Mucenițe Tecla cea întocmai cu apostolii, sfinte moaște care au fost dăruite de Mănăstirea Dochiariu, în 1783, și, după cum știm, era atunci stareț Sfântul Paisie.

A presărat Domnul de-a lungul istoriei noastre creștine sfinți în toate timpurile și mai ales în toate locurile. Dacă în secolul XVIII-lea, Sfântul Paisie a fost înnoitorul vieții spirituale, suflul său a fost până în zilele noastre și, cu ajutorul lui Dumnezeu, și în continuare, a mărturisit, la final, părintele stareț Benedict Sauciuc.

Citiți aici Mesajul IPS Părinte Teofan către pelerini, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva - 2022. VIDEO și PROGRAMUL MARELUI PELERINAJ

Despre viața Sfântului Paisie, la Doxologia.

FOTO ACTUALIZARE:

Mai multe fotografii de Oana Nechifor la Doxologia
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • IC XC NI KA 08.10.2022 14:52
    Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi, nevrednicii păcătoși, pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!
    CONDACUL 1 - Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  10. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?