
Foto: Ziarul Lumina

La Catedrala Patriarhală din București au debutat în această dimineață, 20 octombrie 2024, evenimentele dedicate sărbătorii Ocrotitorului Bucureștilor, scrie Ziarul Lumina al Patriarhiei Române:
De la ora 7:00 au fost scoase în pridvorul lăcașului de rugăciune, spre închinarea primilor pelerini, raclele care adăpostesc moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie. În acest an, pelerinajul se desfășoară în perioada 20-28 octombrie și va cuprinde un amplu program liturgic (AICI).
Până joi, 24 octombrie, în fiecare dimineață și seară, Sfânta Liturghie și slujba Privegherii vor fi săvârșite în Catedrala Patriarhală și, începând de vineri seară, la Altarul de vară din vecinătate.
Anul acesta, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou,
Ocrotitorul Bucureștilor, pelerinii vor putea cinsti și moaștele
Sfântului și Dreptului Lazăr, care vor fi aduse din Cipru și vor fi
așezate spre închinare joi, 24 octombrie, în „Baldachinul Sfinților” de
pe Colina Patriarhiei, după procesiunea „Calea Sfinților”.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.