8 iulie 1941: Înfrângerea Diviziei 35 infanterie la Miclăușeni

De Cătălin Vușcan  /  

foto: Historia

foto: Historia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Aflat în sectorul de trecere peste Prut al Diviziei 35 infanterie (general Emil Procopiescu), la Prisăcani (sud-est Iași), la 2 iulie 1941, generalul Ion Antonescu a constatat următoarele greșeli făcute de comandament și trupe: trecerea s-a făcut fără protecție de aviație (deși se putea acest lucru); fără să se asigure, în prealabil, aducerea în zonă a principalelor subunități de întărire și sprijin de foc indispensabile (artilerie antiaeriană, artilerie de câmp sau artilerie grea, pionieri cu echipajele de punți de asalt, transmisiuni); masarea într-un singur loc, în zona de trecere, a unităților de infanterie (în loc să fie dispersate într-un dispozitiv articulat și camuflat); comenzi date cu voce tare, deși inamicul se afla la 100 – 150 de metri de sat; oboseala trupei (mărșăluise toată noaptea, neavând, până la orele 4.30 când s-a efectuat trecerea, decât 1 – 2 ore de somn și nu mâncase decât un sfert de pâine, brutăriile nefiind sosite), relatează istoricul Alesandru Duțu.

Chiar dacă, în final, trecerea diviziei nu a întâmpinat probleme deosebite, acest lucru s-a datorat slabei reacții a inamicului. S-a apreciat că după felul în care a fost pregătită și executată trecerea ,,ar fi putut eșua complet”.

În continuare, unitățile diviziei s-au comportat bine în luptă, au înfrânt rezistențele opuse de inamic și contraatacurile acestuia la Brătuleni, Varzărești și Nisporeni, ajungând până la 7 iulie pe văile Bucovățului și Bâcului de unde se putea îndrepta cu ușurință spre Chișinău spre a manevra dinspre nord-vest trupele sovietice din masivul Cornești. Pentru modul în care a acționat până în acel moment, marea unitate a fost felicitată (7 iulie) de generalul Ion Antonescu.

A doua zi însă, la 8 iulie 1941, Divizia 35 infanterie a înregistrat o severă înfrângere în zona Miclăușeni, inamicul atacând frontal batalionul din avangarda Regimentului 67 infanterie și celelalte unități care nu-și luaseră măsurile de prevedere necesare (pe flancuri, de o parte și alta a Bucovățului). Derutată, avangarda s-a retras în debandadă spre sud antrenând și trupele care rezistaseră până atunci atacurilor inamicului.

Surprinse în coloană de marș, ,,ca în timp de pace, fără nicio măsură de siguranță”, celelalte unități s-au retras și ele, câțiva kilometri, ,,în panică, fără a încerca niciun fel de rezistență și au fugit în mod rușinos” – așa cum releva generalul Alexandru Ioanițiu la 11 iulie 395 – permițând inamicului să pătrundă spre Dolna, să flancheze toată Valea Bucovățului și să producă pierderi mari Regimentului 63 artilerie, care a luptat eroic.

,,În rezumat – concluziona șeful Marelui Stat Major –, lipsa completă a măsurilor de siguranță, o totală indiferență față de mijloacele de înșelăciune, care au fost semnalate de atâtea ori că se întrebuințează de inamic, și, în fine, o rușinoasă fugă a unui întreg regiment de infanterie care nu a schițat niciun gest de apărare”.

Situația a fost redresată, temporar, cu greutate, în seara zilei, prin contraatacul executat de Regimentul 50 infanterie, din rezerva diviziei, care a stabilizat frontul pe înălțimile situate la est de Șendreni și Varzărești.

 Sub presiunea inamicului, Divizia 35 infanterie avea să se retragă (până la 11 iulie) pe liziera pădurii Leu și pe înălțimile situate la vest de Bălănești și Mileștii Mari.

Analiza cauzelor care au generat această severă înfrângere, soldată cu 2 781 militari pierduți (177 morți, 2 295 răniți și 309 dispăruți), relevă grave greșeli și neglijențe în organizarea și desfășurarea deplasării pe valea Bucovățului, fără nicio măsură de siguranță.

Gravă a fost și dezinformarea făcută de Grupul 53 cercetare, care a raportat (orele 10.45) că a ocupat dealul situat la nord de Miclăușeni, înălțimea cu cota 376 și pădurea Răcătău, din acea zonă declanșându-se ceva mai târziu contraatacul inamic.

Corelată cu oprirea înaintării Diviziei 15 infanterie pe Valea Lăpușnei, între Stolniceni și Hâncești, și a Diviziei 11 infanterie, la Sărata-Galbenă și la est de Cărpineni (9 iulie), înfrângerea Diviziei 35 infanterie pe Valea Bucovățului a avut consecințe negative asupra desfășurării ofensivei în partea de sud a masivului Cornești, care a fost temporar oprită, diviziile 11 și 15 infanterie trectrecând la apărare pe aliniamentul Nemțeni, Boghiceni, vest Lăpușna, pădurea Cărpineni.

La 12 iulie, generalul Ion Antonescu a decis reorganizarea diviziei (pierderile au fost completate cu elemente de marș) și trecerea ei în eșalonul doi, cu misunea de a flanca, la dreapta, atacul Diviziei 72 infanterie germană pe valea Bucovățului.

La 1 august s-a deplasat la Căușanii Noi și apoi spre garnizoanele de pace, fiind desconcentrată, la 27 august 1941.

După ce a organizat batalioanele 500, 550 și 570 infanterie independente și le-a trimis pe front, a fost desființată (între 26 septembrie și 23 decembrie1941), predând arhiva Diviziei 6 infanterie.

 
Pe larg: Alesandru Duțu, Armata română în război, 1941-1945, Editura Enciclopedică, București, 20
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

23:45

Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

23:25

Ce a spus liderul AUR în presa franceză: "Sunt singurul care denunț această lovitură de stat". "Marianne" l-a întâlnit pe George Simion, naționalistul aflat în fruntea alegerilor prezidențiale din România: ”Trump este un model pentru mine!”

22:55

George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

22:20

George Simion, mesaj de forță din Polonia, alături de conservatorul Karol Nawrocki: Acum e din nou momentul să luptăm pentru LIBERTATE, pentru DREPTURILE noastre, pentru FAMILIA CREȘTINĂ! Românii și polonezii sunt împreună în această luptă! - VIDEO

21:45

Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

20:51

Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

20:30

Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

20:00

Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

19:55

Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate. La Mulți Ani!

19:42

Ce vrea Sistemul? ”Ori la Bal, ori la Spital?”

19:10

Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

18:30

Marian Munteanu vă invită la lansarea cărții sale ”Noi Înșine - Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”. Miercuri, 14 Mai 2025, Ora 18.00, la Sala Dalles

17:50

Scrisoare către frații români de etnie maghiară - Cuvântul Cititorului

17:07

A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

16:50

Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”