72 de ani de la cel de-al treilea val de deportări ale românilor din Basarabia ocupată de URSS în Siberia și Kazahstanul de Nord - 1 aprilie 1951. MĂRTURIILE VICTIMELOR

De Redacția  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În noaptea de 1 aprilie 2022 se împlinesc 72 de ani de la cel de-al treilea val de deportări în masă operate de autoritățile comuniste în Basarabia. Acțiunea a început la 1 aprilie 1951, la 4:00 dimineața și s-a încheiat la orele 22:00, în seara aceleiași zile. Au fost arestate și deportate în Siberia aproape 3.000 de persoane, printre care și 842 de copii. Ar fi vorba de peste 700 de familii, ai căror membri aparțineau unor minorități religioase - cel puțin acesta a fost motivul invocat de autoritățile sovietice.
 
Citiți și Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
 
 
Documentele timpului atestă că regimul comunist a cercetat minuțios activitatea cultelor religioase din RSSM, a creat dosare, a urmărit activiștii religioși, considerându-i „elemente ostile” orânduirii comuniste.

În februarie 1951, Consiliul de Miniștri al URSS a adoptat o Hotărâre prin care deporta membrii activi ai unor culte minoritare și familiile acestora, sub motivul că ar fi desfășurat o activitate antisovietică ilegală. Pentru sovietici, activitate ostilă însemna inclusiv să fi avut o funcție notabilă pe timpul Regatului României (preot, învățător, primar sau simplu membru al partidelor istorice) sau să fi militat în 1918 pentru Unirea Basarabiei cu acesta. Decizia se referea la regiunile de vest ale URSS, inclusiv RSS Moldovenească. În cadrul operațiunii „Sever” (Nord) au fost deportate 2617 persoane – bărbați, femei și copii. Averea lor a fost însușită de autoritățile locale, potrivit Radio România Chișinău

Regimul comunist totalitar a organizat trei valuri masive de deportări din Moldova – în 1941 au fost ridicați reprezentanți ai intelectualității, funcționari, mici antreprenori, în 1949 au fost deportați țăranii, iar în 1951 – reprezentanții cultelor religioase.  

În timpul perioadei sovietice, în Siberia și Kazahstanul de Nord au fost deportate aproximativ 60.000 de români. Datele neoficiale arată însă că numărul lor ar fi mult mai mare.
 
RIDICAȚII - MĂRTURII DIN SIBERIA/ Gheorghe Strulea: De mic n-am iubit puterea aceea dictatorială 
 
Gheorghe Strulea, originar din satul Bădragii Noi, Edineț, a fost ridicat în 1951, la vârsta de 1 an și opt luni, împreună cu mama sa, Zinaida. Tatăl său, Sergiu, și frații lui au fost deportați în 1949 în Siberia. În total, 22 de membri ai familiei Strulea din Bădragii Noi au fost condamnați sau deportați de regimul sovietic în 1941, 1946, 1949 și 1951. 

Toți strulenii au fost deportați, inclusiv tatăl meu, bunelul meu, bunica, doi frați ai lui tata și sora lor. Bunelul meu deja era condamnat pe 10 ani, trimis în Vorkuta, din cauză că nu a plătit impozit – ai, n-ai, postavcă trebuia să dai. L-au arestat în 1946, a fost condamnat că n-a plătit postavca. El spunea că a plătit tot, dar ei – pentru „sân” (fiu). Bunelul nu știa rusește și le-arată așa: „Na, și din sân am dat, am dat tot”. Ei au socotit că și-au bătut joc de limba rusă și i-au mai adăugat un articol”, își amintește Gheorghe Strulea, citat de Radio România Chișinău.

Tată lui Gheorghe Strulea a fost deportat în 1949, iar el, împreună cu mama sa, au fost ridicați în al treilea val, în 1951: „Întâmplător, pentru că la 6 iulie 1949 au fost ridicați, eu m-am născut la 30 iunie, eram cu mama la maternitate. Cineva i-a spus că o să-i ridice, să mai stea în spital oleacă, la Viișoara, într-un sat alături, la 2 km. Când l-au ridicat pe tata, au venit noaptea, la ora 3, au bătut, au rupt belciugul. Sus! I-au încărcat în mașină și îl întreabă pe tata: „Gde jena?”. Cineva i-a tradus – unde-i soția? – A născut, unde?  – Viișoara. Se duc doi soldați cu automatele, mama ne povestea, deschid ușa, mama îmi da sân. –„Aga, zdesi gadionok, priidiot i tvoe vremea i vas otsiuda zaberiom”. N-au îndrăznit s-o ia chiar cu pruncul la sân. Mama a rămas, iar tata cu bunica și cu frații lui – în Siberia, în Kurgan… În 1951, au venit și ne-au luat, pe mama și pe mine de 1 an și 8 luni. Jumătate de stat, neamurile noastre s-au strâns și un frate de-al mamei care n-avea copii a vrut să mă ia, dar mama din mâinile lui m-a luat – să fim împreună. „Vașe vremea priidiot!” - ne-au încărcat în mașină și ne-au dus în Siberia, în Tomsk, la vreo 2000 de km mai departe decât tatăl meu, în taiga”…

Viața în deportare a fost dură și pentru copii, pe stradă și chiar la școală erau discriminați, povestește Gheorghe Strulea: „Copii mă băteau, îmi spuneau „rumânskii fașîst, bogomol”. Într-o zi a venit un om din satul nostru, Vlăduță. Vin eu de la școală cu sânge la nas, iar bătut.  Omul acela m-a antrenat o lună de zile, m-a învățat câteva procedee de luptă, vreo 5-7, și acum le știu. Rușii sunt o națiune care respectă numai forța fizică. Nu capacitatea minții, nu. Era în satul unde trăiam un pod făcut pe sârme groase și scânduri. Ei acolo așteptau să mă bată. Vrea să-mi dea un pun. Bah! În râpă îl zvârl. Al doilea sare la mine, l-am pus la pod. Al treilea a fugit…

Și învățătorii își băteau joc de noi: că noi, moldovenii ce fel de națiune suntem, că am fost cu românii, că nici un erou al Uniunii Sovietice nu-i moldovean. Că tătari sunt, cazaci, dar noi nu sunteți…  De ce am fi eroi ai URSS, noi suntem eroii pământului nostru și nouă ne e de-ajuns”...

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?