5 decembrie: Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la pește)

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Sava cel Sfințit este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 5 decembrie. 

Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 439, în vremea împăratului bizantin Teodosie cel Tânăr (408-450), în ținutul Capadociei. Părinții lui erau creștini și se numeau Ioan și Sofia.

Încă de la vârsta de 8 ani a ales calea călugăriei și a intrat în mănăstirea numită a lui Flavian, unde a deprins să fie răbdător în toate și unde a învățat Psaltirea pe de rost. Era atât de înfrânat încă din copilărie, încât, văzând în grădină un măr și dorind să-l mănânce, a zis: „Frumos era la vedere și bun la mâncare rodul ce m-a omorât”. A luat mărul în mâini, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare și și-a făgăduit să nu mănânce niciodată mere

La varsta de 18 ani ajunge la renumitul calugar Eftimie, care-l va trimite la Cuviosul Teoctist. Acolo s-a desăvârșit și apoi a făcut multe minuni. 

Din pricina covârșitoarei lui înduhovniciri, Cuviosul Eftimie îl numea copil bătrân. Și, cu cât creștea în vârstă, cu atât sporea și în virtute. De aceea l-a și înzestrat Hristos Domnul cu darul minunilor. Printre altele, prin rugăciunea lui a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă. De altfel, Sfântul Sava era vestit ca făcător de minuni, în biografiile scrise de ucenici săi fiind consemnate numeroase fapte minunate. 

Sfântul Sava a fost povățuitor și învățător multor călugări și a așezat tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă.

Recunoscut fiind pentru virtuțile sale ieșite din comun, în jurul său s-a adunat o obște de monahi, pentru care Sfântul Sava a construit în Palestina o mănăstire care îi poartă numele. Cum numărul fraților a crescut considerabil în timp, mănăstirea a devenit vestită — o adevărată lavră aflată la cca 45 km de Ierusalim. 

A fost cunoscut și prețuit de patriarhii Ierusalimului, Salustiu (489-498), care l-a hirotonit preot, Ilie (498-516), pe care l-a vizitat în surghiun, Ioan III (516-524) și Petru (524-552), căruia i-a vindecat sora de o boală grea. 

Sfântul Sava este numit ,,cel Sfințit” pentru că a fost hirotonit preot și rânduit îndrumător al tuturor sihaștrilor din Palestina. El a mers în două rânduri la Constantinopol, fiind trimis ca sol de către patriarhii Ierusalimului din acele vremuri, la împărații Anastasie (491-518) și Iustinian cel Mare (527-565). 

A murit la 5 decembrie, anul 532, la vârsta de 94 de ani, înconjurat de mulțime de ucenici, în lavra sa regăsindu-se figuri de seamă ale monahismului răsăritean, precum Andrei Criteanul sau Ioan Damaschin și fratele său, Cosma. În anul 584, când a fost deschis mormântul Cuviosului spre a fi îngropat trupul starețului Casian, moaștele Sfântului Sava au fost găsite nestricate și răspândind bună mireasmă.

În secolul al XII-lea, trupul Sfântului Sava a fost luat de cruciați și dus în Veneția. Acesta a fost adus înapoi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit abia după înțelegerea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ortodox grec Atenagora - Athinagorus, în cadrul vizitei papei în Țara Sfântă, în anul 1965. Încă din timpul vieții sale, Sfântul Sava a profețit ucenicilor săi că trupul său va râmâne întreg după moartea pământească. Moaștele Sfântului sunt întregi și azi.
 
Sfântul Mucenic al lui Hristos Anastasie a văzut odată cum sunt întrebați și judecați de păgâni sfinții mucenici și cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creștin și pentru că știa bunătățile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea și el să lupte pe aceeași cale pentru Hristos.
 
Și într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, și-a făcut semnul crucii și s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: „Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!" Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: „Ascultați, toți slujitorii diavolului, ascultați! Sunt creștin și cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voștri și pe cei ce se închină lor îi dau anatemei și-i urăsc". Mulțimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit și au zis: „Asta pentru nerușinarea și obrăznicia ta! Dar dacă cinstești pe Hristos și nu te lepezi de El, ți se va tăia capul și vei fi mâncare peștilor, târâtoarelor și păsărilor". Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul și ducându-l cu corabia departe puțin de țărm, l-au aruncat în mare. (Doxologia)
 
Vedeți și Foto: Prin Pustiul Iudeii, pași de pelerin spre Peștera Sfântului Sava 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

ÎNTUNECAREA - Planul Diabolic de a întuneca Planeta Pământ prin inginerie climatică

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

22:45

25 aprilie: Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

21:39

Vrancea: Un polițist de la Penitenciarul Focșani de 43 de ani, găsit fără suflare la pământ într-o benzinărie. Botoșani: Un apreciat artist s-a stins din viață ”fulgerător” la doar 40 de ani: AVC

20:35

Marian Dumitru: ANTI-ROMÂNISMUL CA PROIECT DE ȚARĂ: După Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu și Octavian Goga, acum a venit și rândul lui Mircea Eliade să fie "anulat", la Radio France Internațional (RFI)

19:40

Încălzirea globală, următoarea mare înșelătorie

18:20

Eduard Dumitrache: Părintele Ciprian Mega, aseară la Moscova

17:35

”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO

16:31

Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad

15:53

Mihai Gheorghiu: Pitești 2024

15:30

Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat

15:05

În sfârșit o veste bună! 83% dintre suedezi doresc să folosească banii cash, în ciuda ultra-tehnologizării. Peste 6000 de persoane au primit deja implanturi de microcipuri în mâini pentru a le folosi la plățile fără numerar

14:15

Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian

13:54

La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui

13:43

Cristian Niculescu: Cine analizează praful saharian, totuși?

12:00

Av. Peter Costea: Domnule Cioloș, avortul nu înseamnă „îngrijire medicală”!

11:43

Dr. Răzvan Constantinescu: ȘTIU CĂ SUNTEȚI CONTRARIAȚI