Istoricul militar Alesandru Duțu explică de ce ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, este importantă în istoria României, evocând mulțumirile aduse de generali celor care au luptat pentru eliberarea întregului Ardeal.

 

„25 octombrie 1944. Eliberarea întregului Ardeal!

Generalul Gheorghe Avramescu: „Peste veacuri veți fi slăviți, voi, ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul”.

 

Eliberarea orașului Carei, la 25 octombrie 1944, a însemnat nu numai respingerea trupelor germane și ungare dincolo de granița firească din vestul României, dar și eliberarea întregului Ardeal, anulându-se astfel, consecințele dictatului de la Viena din 30 august 1940 prin care Ungaria ocupase o bună parte din teritoriul României.

Momentul a produs mare bucurie în întreaga țară, peste ani (la 1 octombrie 1959, prin Decretul nr. 381) ziua de 25 octombrie devenind Ziua Armatei române. 

 

Peste mulți alți ani au fost unii care au sondat/dorit schimbarea acestei zile cu o alta mai însorită, ca și când în toamna anului 1944 ostașii români ar fi luptat și sacrificat sub briza mării și razele blânde ale soarelui. Chiar dacă nu au reușit (deocamdată), ceva tot s-a schimbat în abordările oficiale, referirile la semnificația Zilei de 25 octombrie 1944 fiind eliminate aproape în totalitate (să vedem ce va fi anul acesta).

Alții au spus/și mai spun (este dreptul dânșilor) că generalul Gheorghe Avramescu a ales deliberat ziua de 25 octombrie pentru eliberarea Careiului spre a-i oferi un cadou regelui Mihai I cu ocazia zilei sale de naștere. Ca și când comandantul Armatei 4 ar fi fost acela, în acel context istoric, ar fi putut decide oprirea sau declanșarea operațiilor militare sau impune impunea ritmul acestora și nu mareșalul R.I. Malinovski sau generalul F.F. Jmacenko cărora le era subordonat. 

Chiar dacă unora sau altora nu le mai place ce au consemnat acum 73 de ani comandanții de mari unități în documentele vremii, semnificația victoriei românești de atunci rămâne valabilă și acum. 

 

„După patru ani de cumplită suferință și împilare maghiară Ardealul a fost eliberat de sub hoardele cotropitoare. Stindardul libertății și drepturilor noastre nepieritoare îmbracă azi în sărbătoare orașele și satele pângărite de urgia uzurpatorilor... Plaiurile și codrii Maramureșului, Țării Oașului și Crișanei vuiesc iarăși de voioșia libertății câștigate. Românii de pretutindeni, cu mic cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul sfânt, leagăn scump al românilor, furat printr-un odios dictat, oferit cu generozitate de dictatorii Europei magnaților unguri, pentru întregirea latifundiilor lor, a revenit azi, prin luptă dreaptă și jertfă vrednică la patria din care a fost rupt” (ordinul general nr. 77 din 26 octombrie 1944).

„La chemarea Țării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin dictatul de la Viena ați răspuns cu însuflețire și credință în izbânda dreptății poporului român. Tineri și bătrâni ați pornit spre hotarele sfinte ale patriei și cu piepturile voastre ați făcut zăgaz neînfricat dușmanului care voia să ajungă la Carpați. Apoi, alături de marea armată sovietică, ați trecut la atac și după lupte grele de zi și noapte, fără răgaz, ați înfrânt dârza apărare a Mureșului! Zdrobit de focul năprasnic al artileriei și de necontenitele asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump. Prin ploi, prin noroaie și drumuri desfundate, zi și noapte, ați luptat cu un dușman dârz și hotărât și l-ați învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârșirea înfrângerii definitive a dușmanului, gândul meu se îndreaptă către voi cu dragoste și admirație pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veți fi slăviți, voi, ofițeri și ostași care ați eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmașii și numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului nostru. Luând pildă de la cei care au pus patria mai presus decât viața continuăm lupta!” (ordinul de zi nr. 292 bis din 29 octombrie 1944).

Generalul Emanoil Leoveanu, comandantul Corpului 6 armată:

 

„Tăvălugul de foc dezlănțuit de voi, bravi ostași ai acestui corp de armată, a pus pe fugă , spre granițe trufia inamicului. Iureșul vostru nimicitor nu cunoaște stavilă, iar brațul vostru, brat al dreptății milenare, lovește fără cruțare pe cotropitori. Pământul Ardealului, frământat de suferința atâtor martiri, udat cu sângele atâtor eroi, este dezrobit prin brațul vostru eliberator, iar locurile dragi, sfințite cu jertfa lui Horia, Cloșca și Crișan, sunt chemate să-și reia viața lor românească, curmată temporar de dușman… Istoria va înregistra cu admirație capacitatea voastră de rezistență, dârza și neînduplecata noastră hotărâre de luptă. Ploile, terenul desfundat, căile de comunicație foarte reduse și rele, podurile distruse, șoselele minate, nu au fost bariere ale înaintării voastre, ci îndemnuri pentru a grăbi reînvierea românească în Ardeal” (ordinul de zi nr. 109 din 25 octombrie 1944).

Generalul Costin Ionașcu, comandantul Diviziei 9 infanterie:

 

„Înainte de a vă spune cuvântul meu de profundă mulțumire, recunoștință pentru mărețele voastre fapte de arme să ne reculegem gândurile și cu sufletele strânse de durere, dar pline de mândrie, să îngenunchem la mormintele camarazilor noștri căzuți în lupta grea și sfântă, presărând cu trupurile lor plaiurile și munții Ardealului, stropind pământul cu nobilul lor sânge. Un gând de recunoștință și pentru cei dea acasă, care sunt văduviți de cei căzuți. Căzuți în lupta sfântă pentru dezrobirea și ființa neamului, voi ați trecut în legendă… Țara întreagă laudă faptele voastre. Vă mulțumesc, bravii mei ostași, pentru jertfele voastre mărețe, pe care le-am urmărit stand în rândurile voastre” (ordinul de zi nr. 13 din 25 octombrie 1944).”