Sfântul Grigorie (Gheorghe, pe numele de Botez) s-a născut în anul 1765, la București. În jurul anului 1790, a plecat spre Mănăstirea Neamț, unde a fost tuns în monahism chiar de Sfântul Paisie Velicicovski, sub numele de Grigorie. În scurt timp, a fost hirotonit ierodiacon.

În anul 1820, ierodiaconul Grigorie s-a așezat, pentru o vreme, în Mănăstirea Antim, din București, iar mai apoi, în Mănăstirea Căldărușani. La Căldărușani, obștea monahală fusese reorganizată și întărită duhovnicește de către Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, între anii 1794-1806.

În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop, fiind așezat în scaunul mitropolitan de la București (1823-1834). 

Pentru viața și activitatea sa duhovnicească și culturală, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în memoria Bisericii și a neamului românesc drept cel mai de seama întâistătător al scaunului Mitropoliei Țării Românești din secolul al XIX-lea, pentru aceasta el fiind supranumit „Dascălul”.

Sfântul Grigorie a trecut la cele veșnice în data de 22 iunie 1834, fiind înmormântat la Mănăstirea Căldărușani. Canonizarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul a fost proclamată în data de 21 mai 2006, în ziua hramului Catedralei Patriarhale din București.

 

 

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, și era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credințe, și avea atâta vitejie a sufletului, și atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, și se nevoia ca să se sporească dreapta credință și Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoșa și îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie și a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credințe ariene, l-a scos din scaunul său și l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte și biruințe ce făcuse în aceleași lupte, și-a aflat sfârșitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele și ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiș, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său și întâiului Mucenic Ștefan. Deci se face soborul și praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor (+380).

 

Mai mulți sfiniți prăznuiți azi, la calendar-ortodox.ro