20 de state dau în judecată administrația Biden pentru impunerea identității de gen în America

De Tribuna US  /  

Tribuna.US

Tribuna.US

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liderii de stânga își ating frecvent scopurile prin adaptarea infrastructurii preexistente astfel încât să se potrivească propriilor obiective. De multe ori fac acest lucru folosind limbajul, poate nicăieri la fel de clar ca în redefinirea „sexului" pentru a include „identitatea de gen și orientarea sexuală".

Până în prezent, aceste demersuri au avut succes – e adevărat că prin ordin executiv și activism judiciar – dar acum parlamentarii republicani de stat ripostează, mai precis în ceea ce privește legislația Titlul IX, analizează Kylee Zempel într-un articol The Federalist.

Drept reacție la un ordin executiv emis de administrația Biden privind Titlul IX, 20 de state dau în judecată Departamentul Educației, Equal Employment Opportunity Commission (EEOC) și Departamentul de Justiție. Plângerea lor, depusă pe 30 august la Curtea Districtuală a SUA pentru Districtul de Est al Tennessee, solicită măsuri declarative și reparatorii și se centrează pe modul în care aceste entități federale au „elaborat ‘interpretări’ ale legii federale anti-discriminare trecând peste ceea ce permite textul juridic, normele administrative, precedentul judiciar și constituția."

Cu alte cuvinte, legislația Titlul IX din cadrul Education Amendments Act din 1972 protejează persoanele împotriva discriminării pe criterii de sex, în mediile educaționale în care instituția primește finanțare federală. Dar birocrații din administrația Biden, „încălcând cerințele procedurale în graba lor de a-și depăși atribuțiile", au decis să rescrie legea astfel încât oriunde apare cuvântul „sex", acesta să însemne de fapt „sex, identitate de gen sau orientare sexuală".

Acest abuz de putere din partea Departamentului de Educație și EEOC al lui Biden creează el însuși o serie de probleme, desigur – printre cele mai importante fiind faptul că, prin includerea „identității de gen" în sensul cuvântului sex, persoanele care nu neagă principiile de bază ale biologiei vor avea cu siguranță parte de discriminare. Întrebați-i doar pe Margaret Oneal Monteleone, Madison Kenyon sau orice alte sportive de sex feminin care au fost private de oportunități și titluri tocmai pentru că sunt femei.    

Abuz de putere birocratic

O altă problemă majoră este modul în care a avut loc această reformulare a Titlului IX. Se aseamănă cu tiparul de abuz birocratic din timpul pandemiei de coronavirus, când funcționari care nu au fost aleși de popor și-au extins puterea prin declarații de „urgență" și au condus prin decrete fără a fi pedepsiți, cum ar fi obligativitatea purtării măștii sau ordinele de a nu părăsi domiciliul.

Administrația Biden și instanțele au folosit aceeași tactică în ceea ce privește legea federală. De această dată, sub masca combaterii „discriminării", Biden și șefii de la Departamentul Educației și EEOC și-au mărit puterea prin extinderea definiției sexului și schimbând astfel complet modul în care studenții, cadrele didactice și instituțiile sunt obligați să își desfășoare activitatea – în domeniul competițiilor sportive, în acuzațiile de agresiune sexuală și chiar legat de ceea ce e permis sau nu în vestiare.

„Administrația Biden și-a depășit cu mult autoritatea legală de a impune ca oamenii să nege realitatea biologică fundamentală", a declarat pentru Federalist, consilierul principal al Alliance Defending Freedom, Matt Bowman. „Aceste edicte ilegale amenință studentele, colegiile religioase, proprietarii de afaceri, medicii care pun accent pe conștiință și sănătatea și siguranța pacienților."

Ar fi altceva dacă Congresul ar extinde domeniul de aplicare al Titlului IX. Chiar dacă e posibil ca membrii republicani să nu fie de acord sau lucrul acesta ar putea fi considerat ulterior neconstituțional, cel puțin deliberările legislative în sine ar fi constituționale și ar permite dezbateri riguroase, un proces de revizuire și tragerea la răspundere a parlamentarilor la urne. Gândiți-vă la Legea Egalității.

În această chestiune însă, președintele Joe Biden a emis un ordin executiv chiar în prima sa zi în Biroul Oval, prin care a decretat că „discriminarea sexuală" denotă în secret și persoanele care se identifică ca transgender sau homosexuali. Nu s-a oprit aici cu definiția sa privind varietatea: „Orice persoană ar trebui tratată cu respect și demnitate și ar trebui să poată trăi fără teamă, indiferent cine este sau pe cine iubește". El a instruit instituțiile federale să facă treaba murdară de a implementa falsele sale definiții.

A devenit apoi sarcina Departamentului Educației și a EEOC să se asigure că, dacă un bărbat dorea să concureze la o probă de atletism feminin, i se permitea să facă acest lucru, dacă școala dorea să beneficieze de fonduri federale. Dacă un bărbat dorea să se schimbe în vestiarul femeilor sau să arunce o privire în cabina de duș, aceleași reguli erau valabile. Prin urmare, instituțiile au elaborat noi ghiduri cu privire la legea federală anti-discriminare.

„Administrația Biden permite birocraților să uzurpe autoritatea poporului de a adopta legile și calcă în picioare libertatea religioasă", a continuat Bowman. „ADF a intentat mai multe procese pentru a opri abuzul de putere al acestui guvern și multe state deschid cazuri similare. Administrația pierde deja în instanță în ceea ce privește alte mandate birocratice și considerăm că instanțele ar trebui, de asemenea, să protejeze opiniile de bun simț privind biologia în domeniul educației, cel medical și la locul de muncă".

Cum stă treaba cu cazul Bostock?

După cum au avertizat conservatorii la acea vreme, decizia Curții Supreme în cazul Bostock a deschis ușa acestei extinderi a definițiilor și a revizuirii normelor. De fapt, în îndrumările lor privind Titlul IX, instituțiile federale susțin că extinderea sensului cuvântului „sex" pentru a însemna „identitate de gen și orientare sexuală" este necesară din pricina acelui caz infam. Însă procurorii generali republicani care au deschis proces nu sunt de acord.  

„Departamentul [Educației] și EEOC susțin că interpretările lor sunt necesare datorită deciziei Curții Supreme în cazul Bostock v. Districtul Clayton", se specifică în documentele depuse. „Dar Bostock a fost o decizie cu aplicabilitate restrânsă. Curtea a decis doar că a concedia un angajat ‘pentru simplul motiv că este homosexual sau transgender’ constituie discriminare ‘pe bază de… sex’ în temeiul Titlului VII al Legii drepturilor civile din 1964."

Biroul procurorului general din Tennessee, Herbert H. Slatery, a explicat mai detaliat acest lucru. Cazul Bostock, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia pentru Federalist, „se referea doar la Titlul VII și la deciziile de angajare și concediere. Titlul IX și regulamentele sale de aplicare permit în mod expres accesul la spațiile de cazare separat în funcție de sex  și în echipele sportive. Până și reclamanții din cazul Bostock au fost de acord că a asigura vestiare și toalete separate pentru sexe diferite nu constituie discriminare ilegală în temeiul Titlului VII."

„Curtea Supremă a explicat clar în cazul Bostock ce aspecte nu au decis atunci, incluzând chestiunile formulate în plângerea noastră", a continuat ea. „Curtea ar fi putut să tacă și să nu fi făcut aceste declarații. Faptul că a mers atât de departe pentru a restrânge decizia din cazul Bostock subminează interpretarea extinsă dată de instituțiile federale."

Anulați-o

Pe lângă Tennessee, cele 19 state implicate în proces sunt Alabama, Arizona, Alaska, Arkansas, Georgia, Idaho, Indiana, Kansas, Kentucky, Louisiana, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Ohio, Oklahoma, Carolina de Sud, South Dakota și Virginia de Vest.

„Îl susțin cu tărie pe procurorul general Peterson și toate statele care se opun administrației Biden", a declarat pentru Federalist guvernatorul republican din Nebraska, Pete Ricketts. „Este complet nedrept faptul că președintele Biden vrea să forțeze statele să permită bărbaților biologici să participe în competiții sportive feminine și să aibă acces la vestiarele fetelor. Sunt încrezător că statele pot opri această exagerare draconică și pot proteja sportul feminin și stilul nostru de viață."

Din același motiv, instanțele ar trebui să anuleze abuzurile de putere neconstituționale în ceea ce privește pandemia fără sfârșit, cum ar fi obligativitatea purtării măștii în cazul persoanelor vaccinate, în districte în care numărul deceselor COVID este zero.

Ar trebui, de asemenea, să trimită un mesaj președintelui informându-l că nu poate schimba semnificația cuvintelor după cum dorește, pentru a reformula complet legile.

Cuvântul „sex" nu poate însemna pur și simplu ceea ce dorește comandantul suprem și subordonații săi – iar instanța ar trebui să considere acest proces o oportunitate pentru a clarifica acest lucru.

Traducere și adaptare
Tribuna.US
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  6. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  7. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

19:31

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură, comentarii foarte răutăcioase postate, în care batjocoresc pe cei care au votat altfel decat socotesc ei că e bine. Ce legătură are această atitudine cu Hristos?

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singursalariul și a pus și un bonus de 50%

19:13

Fum alb la Vatican. Apare un nou Papă

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 20.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist