COLOCVIUL 

 

 

 

Mărturisirea îi aparține preotului Adrian Făgețeanu, în cartea „Un Iconar de suflete. Mărturii despre părintele Sofian Boghiu”.

 

Despre părintele Sofian Boghiu s-a scris mult iar cei care l-au cunoscut au așternut pe hârtie cele mai frumoase cuvinte despre cel care este considerat drept unul dintre marii duhovnici și mărturisitori ai ortodoxiei românești.

 

„Părintele Sofian este unul dintre puținii oameni care s-a identificat cu numele său, Sofianos – Cel înțelept (din gr. σοφός). Numele i-a exprimat întreaga lui lucrare și stare de om înțelept, de om luminat de harul și înțelepciunea lui Dumnezeu care, datorită acestei înțelepciuni acumulate în timp și în încercări, a devenit apostol și duhovnic al Bucureștilor, mădular viu al Bisericii lui Hristos pe meleagurile românești.

Lucrarea lui de preot, de păstor de suflete și-a început-o aici, în Mănăstirea Antim, unde a și fost hirotonit și, sub luminarea și ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, a înaintat duhovnicește și prin cele trei școli superioare: mai întâi Academia Teologică (Institutul Teologic), apoi Academia de Belle Arte și a treia, cea mai vie și lucrătoare, Academia Specială din temnițele comuniste (după cum o numea chiar Părintele Sofian). Dar, nu numai în școli și-a adunat Părintele înțelepciunea, sinteza darurilor dumnezeiești, pe de-o parte primite de la Dumnezeu, iar pe de altă parte lucrate și de el cu migală, cu multă stăruință, răbdare și rugăciune. Așa a devenit Părintele Sofian părinte și păstor duhovnicesc, cunoscând el însuși mai întâi starea de fiu duhovnicesc prin exercițiul acestei ascultări dobândite și lucrate în mănăstire.

Intrat de tânăr în viața monahală (de la 14 ani) în Basarabia, apoi instruindu-se la seminarul teologic monahal de la mănăstirea Cernica, venind apoi în mănăstirea Antim din București, Părintele Sofian a fost întotdeauna fiu duhovnicesc devotat, ascultător și rugător, și așa, dobândind smerenia prin ascultarea deplină față de părinții lui duhovnici, s-a făcut treptat vistierie și totodată floare a darurilor dumnezeiești. Nu a fost doar preot, doar duhovnic și pictor bisericesc, a fost un om de carte și de arte, un om care a adunat în sine multe daruri pe care le-a răspândit cu seninătate, cu blândețe și bucurie oamenilor în jurul său.

A devenit prin această ucenicie duhovnicească o floare de lumină, de daruri dumnezeiești. Această floare a darurilor ne-a dăruit-o Dumnezeu și nouă, și obștii generale (și a celei monahale și a celei a credincioșilor) de aici din București, și Bisericii Române și neamului românesc. De aceea, cu toată inima, se cade să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar, pentru această floare a darurilor, alături de Sfântul Antim Ivireanul, care l-a ocrotit și din ale cărui talente și daruri s-a îmbogățit și Părintele Sofian.

Pentru că Părintele Sofian i-a urmat în multe feluri Sfântului Antim. Sfântul Antim era el însuși un mare duhovnic, un om de mare profunzime, dar care vorbea simplu, direct, din inimă, și devenea accesibil fiecărui om. Aici este calitatea genială a apropierii sufletești, a deschiderii inimii fiecărui om după cum era el, nu după un anume calapod dinainte fixat, pentru toată lumea la fel.

Apoi, ca predicator Părintele Sofian nu folosea un limbaj complicat, academic, deși un astfel de limbaj nu-i era străin. Prin predici înmuia și încălzea inimile celor care-l ascultau. Nu vorbea frumos doar pentru estetica sonoră, sau pentru lauda oamenilor, ci pentru a-i stimula pe oameni să-L caute pe Dumnezeu și să-I împlinească poruncile ca să dobândească harul și viața veșnică a lui Dumnezeu. Temele principale ale predicilor lui sunt pocăința, iertarea, nejudecarea semenilor, rugăciunea, smerenia și dragostea. Părintele Sofian spunea că smerenia și dragostea sunt cele două trăsături definitorii ale Ortodoxiei, care nu există și nu pot fi dobândite decât în Biserica Ortodoxă unde e viu și lucrător Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ca și Sfântul Antim, Părintele Sofian vorbea cu un cuvânt cu putere multă, trăit mai întâi în sine, apoi dăruit cu iubire și jertfelnicie și celorlalți. În cuvinte simple și calde, accesibile fiecărei inimi, transmitea taine mari, cerești. Adesea la predici, emoția inimii îi stârnea lacrimi, iar mesajul și vibrația cuvintelor lui te schimba în câteva minute cum nu te schimbă poate ani de viață creștină formală și monotonă”.

„Dacă pot zice așa, mie mi-a placut în închisoare”

Smerit, răbdător și lesne iertător,  supranumit de părintele Cleopa Ilie  „apostolul Bucureștilor,” părintele Sofian Boghiu îi îndemna pe cei care veneau la el cu aceste cuvinte: „Căutați să faceți cât mai mult bine în jurul vostru, rugați-vă cât mai mult cu Rugăciunea lui Iisus, nu vorbiți de rău pe nimeni și astfel veți avea pacea inimii”.

Între 1958 – 1964 este deținut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice așa, mie mi-a placut în închisoare […] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în așa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra […] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”

Într-un interviu acordat de Protosinghelul Teofan Popescu  fost la Mănăstirea Putna revistei Familia Ortodoxă, despre marele duhovnic, acesta spunea: „Eu cred că părintele Sofian este sfânt”. „Părintele Sofian, prin puterea rugăciunii pe care o avea, te ajuta să ieși din niște situații în care, omenește, nu găseai rezolvare. Când mergeai la el cu niște probleme foarte dificile, nu prea se grăbea să-ți dea imediat răspuns. Stătea puțin, se ruga câteva clipe și, în problemele foarte complicate, foarte fine, îți dădea răspuns după voia lui Dumnezeu. Cât am fost în Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), mai ales în cei patru ani cât am avut funcția de președinte, am întâmpinat astfel de probleme foarte grele.

 

Eram foarte uimit să văd cum Părintele, ca un adevărat om al lui Dumnezeu, simțea care este voia lui Dumnezeu și în niște situații foarte încurcate și foarte ample în rândul studenților. De altfel, perioada de efervescență a ASCOR-ului București, de prin 1992 până prin 2001, poartă pecetea de neșters a binecuvântărilor, rugăciunilor și sfaturilor Părintelui Sofian. Aceste întâlniri rodnice cu Părintele m-au făcut să înțeleg că viziunea isihastă, în sensul larg al cuvântului, este cheia Adevărului”.

„De asemenea, Părintele avea Rugăciunea inimii. El se ferea foarte mult să spună acest lucru. Eu tot îl iscodeam: „Știți, că au apărut niște cărți…”, și tot îl iscodeam așa, dar foarte, foarte greu vorbea… vorbea ca despre altul. Avea această Rugăciune a inimii, dobândită cu duh de pocăință, cu duh de smerenie, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este un lucru destul de rar, nu este foarte ușor.

Mi se pare că Părintele Sofian a lăsat o amprentă duhovnicească asupra capitalei în primul deceniu de după Revoluție și prin faptul că se spovedea la el foarte multă lume; se spovedea și Preafericitul Părinte Teoctist, și alți ierarhi. Din punctul acesta de vedere, a lăsat o amprentă duhovnicească și în Sfântul Sinod. Era o autoritate duhovnicească și îți transmitea un duh de echilibru, de pace, de rugăciune, de așezare duhovnicească, despre care eu credeam că este peste tot – ei bine, nu este chiar peste tot. Cred că acest duh de echilibru izvora din viața lui de rugăciune și din asumarea, într-un duh de smerenie, a marilor suferințe prin care a trecut. Am observat că duhul acesta al echilibrului l-a transmis la mai mulți dintre ucenicii sfinției sale”, se scrie în cuvântulortodox.ro și manastireaantim.ro.