La data de 10 aprilie 2022, în Duminica a V-a din Postul Mare (numită a Sf. Maria Egipteanca), Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat fiind de un ales sobor de preoți și diaconi, în Noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu, se arată într-un comunicat. 

În această zi, cu bucurie duhovnicească, credincioșii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului – Prodromița, copie lucrată la Sf. Munte Athos, găzduită de Noua Catedrală Episcopală „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Giurgiu, dar și la părticele din moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, păstrate în noua Catedrala Episcopală.

Răspunsurile liturgice au fost date de elevii Seminarului Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul” din municipiul Giurgiu.

                 

Credincioșii prezenți în Noua Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu au fost binecuvântați de Ierarh și au primit icoane, cruciulițe, daruri și revista „Familia Ortodoxă”.

În cuvântul său de la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul și-a rememorat începuturile, pornind de la viața călugărească și continuând cu întâlnirea providențială cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, perioada stăreției și, mai apoi, ungerea întru episcop de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 2006.

 

„Astăzi ascultam din nou viața Sfintei Maria Egipteanca și mă gândeam că monahii de altădată, auzind această istorisire minunată, i-au consemnat viața. Exemplul viețuirii Sfintei Maria Egipteanca îi este dat lui Zosima, un călugăr pustnic care credea că are viața cea mai aleasă dintre cuvioși. Și l-a trimis Dumnezeu s-o cunoască pe această femeie păcătoasă, desfrânată, să vadă ce-nseamnă pocăința și regretul pentru păcatele pe care le-a săvârșit încă din copilărie: 47 de ani să trăiască dincolo de Iordan, în ceea ce numim noi astăzi zona iordaniană, unde și noi avem un schit închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Acolo a trăit Sfânta timp de 47 de ani și a ajuns să plutească deasupra Iordanului. Nu avea haine, s-au rupt hainele, a ars-o soarele, a chinuit-o frigul din nopțile grele și, în cele din urmă, Dumnezeu l-a trimis pe Zosima ca să cunoască acest exemplu de viețuire înaltă și să-l transmită mai departe până astăzi.

De asta cred că m-a pus Patriarhul Teoctist de două ori la schitul Darvari în duminica a 5-a și la Catedrala din Giurgiu în duminica a 5-a: de două ori ca să pricep o dată! Și cred că viața face cu fiecare dintre noi cum a făcut Patriarhul Teoctist cu mine. De multe ori mă gândesc ce-a găsit el într-un copil, pe care îl ținea altădată de mână, pe urmă l-a pus în stăreție, pe urmă, la Giurgiu...

Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! Dacă te-a vrut să vii în lume și, cu atât mai mult, să fii botezat, să ai harisma în numele Lui, să ai mirungerea ca și credincios, înseamnă că Dumnezeu te-a iubit în preștiința Sa! Există și un cuvânt în Scriptură al Sfântului Apostol Pavel care spune, referitor la clerici, credem noi, și, în mod deosebit, la preștiința Domnului, că Dumnezeu pe cei pe care i-a cunoscut, pe aceia i-a și chemat. Pe cei pe care i-a chemat, pe aceia i-a și ales. Iar pe cei pe care i-a și ales, pe aceia i-a și sfințit. Credeți că e puțin lucru?  

După cum ați auzit din viața ei astăzi, Maria Egipteanca îi zicea lui Zosima: Părinte, nu cere binecuvântare de la mine, o păcătoasă! Pentru că tu ai puterea de a spovedi, de a ierta și a dezlega păcatele! Când a venit cu potirul s-o împărtășească, la fel i-a zis: Nu îngenunchia, pentru că porți în mâinile tale Sfintele Taine! Și vorbea ea, cea fără de carte, vorbea cu cuvinte insuflate de Duhul Sfânt din Scriptură și din Psaltire. Aceasta a fost revelația pe care a avut-o Zosima, călugărul încercat, cunoscând o femeie aleasă.

Cred că aceasta este revelația pe care noi o avem ca păstori de suflete - și eu, ca ierarh, și d-voastră, cu atât mai mult, ca preoți la parohii - când vedem femei simple, fără de carte, astăzi mai puțin decât altădată, care au o credință de mută munții din loc! (...)

 

Să fiți sănătoși, oameni buni! Maica Domnului să vă ajute! Gândiți-vă că dacă Sfânta Maria Egipteanca n-a putut să trăiască și, respectiv, să se mute la Cele-Veșnice fără Sfânta Împărtășanie, cu atât mai mult noi, care suntem oameni simpli, oameni obișnuiți, să nu trăim fără Biserică, fără spovedanie și împărtășanie! Să ne învrednicească Dumnezeu și Maica Luminii de toate darurile, atât aici, pe pământ, cât mai ales în Ceruri! Doamne, ajută! Să trăiți la mulți și fericiți ani!”, le-a spus credincioșilor ierarhul Giurgiului, la ceas aniversar. 

 

 

Prin '46, s-a creat o grupare de vreo 50 de ticăloși care urmăreau clericii, urmăreau intelectualii, să vadă dacă au credință, dacă își manifestă religiozitatea, dacă promovează idei, dacă gândesc cu mintea lor ș.a.m.d. Și îi vânau pe aceștia și îi chinuiau în toate modurile cu putință. Pe urmă, din '48, fraudând alegerile, Partidul Comunist a venit la putere și a distrus tot ceea ce însemna intelectualitatea românească, i-a trimis în închisori nu doar pe intelectualii de vază, cu care aveau ei o răzbunare mai veche, dar au trimis și clerici și ierarhi în închisoare, au desființat eparhii, sau episcopii, și a început România să fie condusă de către comuniștii care învățaseră lecția aceasta a comunismului în țara sovietelor, la Moscova. 

Apoi, în țară, au existat niște fenomene - cum a fost Fenomenul Pitești, pe bună dreptate numit așa - care au stârnit interesul multor sociologi, istorici și oameni de cultură să vadă și să analizeze până unde a putut merge barbaria partidului nou-înființat prin corupție, prin fraudarea voturilor, în societatea românească de după război. A existat acel fenomen al reeducării de la Pitești, a existat aici, la Jilava, o închisoare comunistă, numită Fortul 13, despre care s-a scris atât de mult și în care merg foarte mulți tineri din când în când, să vadă ce au însemnat ororile comunismului. Au existat lagăre și închisori la Sighet, la Abdrud, la Poarta Albă, în Deltă - la tăiat de stuf. La Sighet a existat o închisoare cumplită și acolo este astăzi un memorial, unde pot merge foarte mulți tineri să vadă închisorile în care au suferit foarte mulți din intelectualitatea românească. Au fost făcute și filme, desigur, ca să realizeze tineretul de astăzi cât de mult au suferit românii, intelectualitatea românească, credincioșii și, nu în ultimul rând, clerul ortodox român. 

A fost o perioadă teribilă până în anii '64, care a continuat cu restricții la adresa Bisericii Ortodoxe Române.