În urmă cu 79 de ani, SUA și România erau în război, unul adevărat, soldat de mii de victime.
În 1941, România era al cincilea mare producător de țiței din lume, după SUA, Uniunea Sovietică, Venezuela și Irak. Aliată cu Germania lui Hitler, România dădea șaizeci la sută din producția anuală de 65 de milioane de barili către Axă, acoperind o treime din consumul de țiței al Germaniei.
Rafinăriile de petrol erau atât de vitale pentru armatele lui Hitler, încât premierul britanic Winston Churchill și președintele SUA Franklin D. Roosevelt le-au considerat ținte strategice prioritare.
La 12 decembrie 1941, guvernul român a declarat război Statelor Unite ale Americii sub presiunea Germaniei, iar zona cea mai expusă era Ploieștiul.
Primul bombardament strategic al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite în Europa a avut loc pe 12 iunie 1942 și principalul său obiectiv l-a constituit rafinăria „Astra Română" din Ploiești. Inițiatorul său era un ambițios colonel american, Harry A. Halverson, care dă și numele operațiunii „Halpro", 13 bombardiere B-24 au decolat în noaptea de 11 iunie de pe aerodromul Fayd din Egipt. Avioanele au urmat cursul Siria – Grecia – Constanța – Ploiești. Doar 12 avioane au reușit să găsească rafinăria și să-i provoace pagube nesemnificative. Misiunea a fost un eșec și din această cauză nici guvernul și nici presa americană nu au anunțat-o, scrie Historia.
Acest lucru nu i-a împiedicat să revină.
Pentru a opri fluxul de țiței, 6.700 de bombardiere aliate B-24 și B-17 au venit în misiuni în România între 1943 și 1944. Două mii cinci sute de aviatori au căzut victime ale raidurilor și peste o mie au fost luați prizonieri.
Nici Bucureștiul nu a scăpat, orașul fiind bombardat masiv în 1944.
Drept „recunoștință” pentru miile de morți, după 1989 autoritățile au ridicat două monumente în memoria americanilor doborâți de români.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Grupul, bazat inițial la Pipera, apoi pe aerodromul de la Popești-Leordeni, avea în dotare avioane IAR 80 și IAR 81, concepute și fabricate în România la uzinele IAR Brașov, adevărate simboluri ale aeronauticii militare române, proiectate in exclusivitate de inginerii romani: Ion Grosu (coordonator), Mircea Grosu-Viziru, Teodor Gârneț, Ion Coșereanu, Gheorghe Zota si Gheorghe Valner.
Mircea Grossu-Viziru a fost angajat după razboi de către concernul american “Martin Marietta”, proiectând multe dintre modelele de bombardiere americane care au devenit parte din arsenalul militar american. Este recunoscut în special pentru elaborarea faimosului bombardier B-52.
În primăvara anului 1944, în urma succeselor repurtate de aviația de vânătoare română care punea probleme serioase aliaților, se decide un raid de anvergură care să anihileze acest punct de rezistentă. Aviația de vânătoare americană cu baza la Foggia este desemnată să se ocupe de această operațiune. Atacul a pornit pe 10 iunie 1944, la o oră neobișnuită (8 dimineața), și la joasă înălțime pentru a surprinde și distruge aviația română de vânătoare la sol. Acest raid, la care au participat peste 100 de avioane P38-Lighting-uri (fuzelaj dublu, considerat cel mai avansat Fighter aliat) a fost pur și simplu zdrobit de grupul de 26 de avioane românești IAR 80/81 cu numele de cod Paris, condus de cpt. comandor Dan Vizanty
"Ofensiva noastră fulgerătoare a fost o surpriză totală, în picaj vertiginos, ne-am năpustit asupra Lightning-urilor, care în cel moment se aflau la nivelul liniei de centură a Capitalei. Cadea cerul peste ei și la propriu și la figurat. Primul nostru atac a fost decisiv. A fost atât de rapid,încât niciunul din cele 100 de avioane americane nu a putut să tragă nici măcar un singur proiectil asupra avioanelor noastre de la sol"
a relatat chiar Dan Vizanty
Lupta s-a desfășurat într-o evidentă inferioritate numerică pentru români, cu doar 26 de avioane fată de 100, la joasă altitudine, respectiv între sol și 200 de metri înălțime, și la viteze care au atins și 1.000 de kilometri pe oră.
Aviația americană a trebuit să se retragă, având 24 de avioane doborâte și altele avariate, în timp ce românii au pierdut doar 3 avioane. Astfel, 10 iunie 1944 rămâne ziua de glorie a Grupului 6 Vânătoare, a lui Dan Vizanty și a avionului IAR 80.
Pilotul militar, care a primit, în urma acestei bătălii, renumele de „Spaima Lightningurilor“, a doborât sau a avariat grav în acea zi 13 avioane de vânătoare americane.
Nu întâmplător, autorul american Thomas McKelvey Cleaver, în „Analele Luptelor Aeriene“, a denumit ziua aceea „Blackest Day“ („Cea mai neagră zi“). Richard „Dick“ Wilsie, aviator american care a participat la raidul de pe 10 iunie 1944, a declarat, potrivit cărții „Jurnal de zbor“, a aceluiași McKelvey Cleaver: În acea zi, am simțit ca și cum cerul ar fi căzut peste noi. Am simțit pe pielea noastră că am fost bătuți rău“.
Această bătălie se găsește în manualele cadeților de la West Point!
Vizanty a scris în acea zi una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei aviației militare românești cu avionul său IAR-80, inscripționat pe coadă cu numărul 344.
Dar...
Eram cu nazistii , atunci noi, si doar nu ar fi trebuit sa ne pupe pentru asta.
Urata e politica asta...
Acum suntem oare unde ne este interesul national?
Ce nu au reusit ei atunci cu Astra , am reusit noi dupa revolutie. Am inchis-o!