În urmă cu 105 ani se năștea marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Părintele Arsenie Papacioc, mărturisitor al temnițelor bolșevice. Mama Părintelui Arsenie Papacioc avea 47 de ani când l-a născut pe al șaptelea copil, Anghel, chiar la praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1914.

„Am fost al șaptelea copil la părinți, născut in 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Misleanu, judetul Ialomița. Părinții se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste șase sate și a contribuit masiv la construcția Bisericii din sat”, povestește Părintele Arsenie (15 August 1914 – 19 iulie 2011).

La nașterea micului Anghel a avut loc un fenomen rar, ce a tulburat toată regiunea: o eclipsă de soare. Tatăl nu era acasă la nașterea fiului, din cauza serviciului ce îl ținea de multe ori departe de casă. De aceea, atunci când a ajuns să-și vadă fiul de câteva zile, a exclamat cu bucurie: ”A dispărut soarele și a apărut fiul meu!”, se scrie în lucrarea lui Sorin Alpetri, ”Între timp și veșnicie. Viața Părintelui Arsenie Papacioc”, apărută la Editura Accent Print din Suceava și din care mai spicuim: „La 15 august 1914, de sărbătoarea Adormirii Maicil Domnului, Stanca aducea pe Iume, la o vârstă înaintată, la 47 de ani, pe cel de-al șaptelea ei fiu, pe care, inspirați, părinții l-au numit Anghel. De-a lungul vieții, mulți aveau să îl numească înger, referindu-se nu atât la etimologia numelui, cât la curăția viețil lui, care consfințea numele. Dintru început s-a vădit a fi sub ocrotirea Macii Domnului, intrând în lume chiar de ziua praznicului sfintei ei adormiri. În și prin toată viața lui a cinstit-o deosebit pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și a îndrumat și pe alții spre mijlocirea ei sfântă. De multe ori, amintea o istorioară în care o fată se ruga Maicil Domnului așa: „Maica Domnului, arată-te a-mi fi Mamă”, iar Maica Domnului i-a răspuns: "Arată-te a-mi fi fiică!”. Pentru că Părintele s-a dovedit a-i fi un fiu bun de-a lungul vieții, și Maica Domnului s-a arătat o Mamă iubitoare.[…]".

La 105 ani de la nașterea duhovnicului de fier, redăm câteva extrase dintr-o convorbire mai lungă avută cu Părintele Arsenie Papacioc și publicată de jurnalistul Victor Roncea pe blogul său:

– Există unii intelectuali care consideră că ei știu mai bine ce trebuie să faca Biserica…

 

- Mare greșeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogățește. Dar nu se angajează omul la o credință trăitoare. Vedeți. Și nu un Dumnezeu pe care să-L vorbești de bine, ci să-L asculți, să-L trăiești. Să te îndumnezeiești. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ți menajezi slăbiciunile. Că nu e ușor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simțit bine și ai crezut că ai atins cote înalte. Și Dumnezeu cere lucrul acesta.

În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smerești, în măsura aceea exiști. Omul smerit primește forțe, că omul are nevoie de așa ceva continuu, de împrospătare a forțelor.

 

– Spuneam că suntem mici prin comparație cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost atfel clădiți. Altfel de generație, nu ne comparăm noi cu ei.

 

– Noi suntem foarte îmbogățiți pentru că am avut și bunici, și stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani.

 

– Mulți înainte!

 

– Mulțumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Și am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu. (...) Basarabia e și-un tampon între noi și ruși, care ne mai ferește. Rușii, un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. Eu am fost primar al Zărneștiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Și s-a întâmplat de s-a făcut o mișcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Și acum, ei, care sunt intruși, vor să pună mâna pe Ardeal.

 

– E obsesia lor.

 

– Da. Mulți mă întreabă ce părere am despre Țară. Țara Românească, vă rog să mă iertați, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziție de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la străini, și uite, din toate părțile trag de noi. Ce ma-sa cauta-n Ardeal?! Sa se duca de unde-au venit!

 

– Părinte, cum ne îndemnați să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?

 

- Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă așa de curând. Fără discuție, nu trebuie acceptat cu niciun chip! …Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom’le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărțile noastre de identitate. O mare primejdie!

 

Însă, dragii mei, eu am fost militar. Și un maior, Arthur Popescu, mă ținea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofițer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să știe inamicul lipsurile tale. Și, dacă se poate, să știi și ce gândește el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenție pe dreapta, cum era poziția. Eram pe poziții militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, știți? Și, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat și m-a îmbrățișat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primești? Zic: primesc, dar nu mă faceți.

Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldățești să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să știi întâi să mori.

 

Eu nu sunt pentru nevoință, sunt pentru stare de prezență continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viața înseamnă moarte continuă. Toată măreția învierii n-ar fi fost așa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Și de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită și te adaugă, îți dă contur. Ești om!

 

Te rogi ca un om, și nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nysa a spus că Dumnezeu este copleșitor și de neînțeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.

 

Omul este stăpânul creației. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu și creație. Omul! Și satana luptă din răsputeri să ne pună în situația să nu recunoaștem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creație, chip și asemănare, și sigur că nu-i convine. Dar e necesar și dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieții noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci! Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaș, pur și simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată ființă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Și tocmai asta ne-a dat să înțelegem. Să știi să mori!

 

În mic, în mare, dacă nu știi să jertfești, ești un profitor. Un trândav. Și nu poți să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunțat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-și dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.

 

Stare de prezență continuă recomand, nu nevoință. Posturile Bisericii, bineînțeles, nu le putem ignora. Și nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.

 

– Ca un soldat.

 

– Și nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.

Am stat și cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoință. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Și Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moștenit nevoința. Și avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coșciug, cu paie de ovăz și cu cruce, ca la cimitir, la cap.

 

Părintele Cleopa era pentru nevoință. Eu sunt pentru prezență continuă. (...)

Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Și nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanții pe care-i avem fiecare.

 

După câte ți s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morții nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!

 

Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.

 

Noi nu putem face o greșeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Și a fost iertat! Și Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!

 

Părintele Teofil m-a vizitat și m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Și zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăția cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriți…(...) Fraților, nu stați pe loc! Asta înseamnă muncă și rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu stați pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei.

Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic! Nu vă cer nimic decât să stați în picioare.Putem. Marea greșeală e că nu vrei, nu că nu poți. Strigă la Hristos! Te așteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să știți să muriți, să știți să înviați în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.

Convorbire cu Părintele Arsenie Papacioc realizată de frații Roncea împreună cu Iulian Liță 

Vedeți și

Părintele Arsenie Papacioc: „La mormântul meu dacă veniți, vă spun: Iubiți-vă!”. Acasă la marele Duhovnic, în chilia sa de la Mănăstirea Sf. Maria – Techirghiol. 40 de FOTOGRAFII