

Clopotele tuturor bisericilor și mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au bătut ieri și azi în semn de omagiu adus Înaltpreasfințitului Justinian Chira, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc, astăzi, 6 ani, a transmis Trinitas TV.
Mormântul ierarhului de la Mănăstirea Rohia a devenit, zilele acestea, loc de pelerinaj pentru credincioșii din eparhie, precum și pentru monahi, monahii și ucenici ai celui care a rămas în memoria locului drept „voievodul spiritual al Maramureșului”. Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Timotei Sătmăreanul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Rohia, în prezența Preasfințitului Părinte Iustin. În continuare, cei doi ierarhi au săvârșit slujba de pomenire la mormântul Arhiepiscopului Justinian Chira.
Într-o relatare din 2013 despre Părintele Justin Pârvu și camarazii săi din închisori, vrednicul de pomenire ierarh afirrma:
„Am vorbit și cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credință în temnițele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct și clar faptul că toți cei care s-au jertfit și au suferit acolo, sunt sfinți! Chiar dacă nu sunt trecuți în Sinaxar. Toți care au murit în închisoare, și care au murit nu numai în închisoare, toți au dreptul să treacă din suferința de aici în rândul sfinților din Sinaxar.
Sfinții nu se fac printr-o declarație oficială. În biserica apuseană, așa se fac sfinții. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, și apoi se discută despre persoana respectivă și se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioșilor, te consideră că tu ești un om care ai calități, care ai viață sfântă, abia apoi Biserica te recunoaște. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinți sunt nenumărați. Că vor fi trecuți în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toți, noi toți. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naște, cel ce pătimește pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoși în rândul sfinților. Asta fiecare poate și trebuie s-o facă.
Toți aceștia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncați în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispășească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.
Și chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuți în rândul sfinților, ei nu trebuie să fie trecuți în rândul sfinților. Ei sunt sfinți, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuți din pușcării în Sinaxare, în rândul sfinților. Adică să fie și oficial trecuți, recunoscuți, declarați sfinți. Dar ei sunt, de fapt, sfinți. Ei s-au sfințit, s-au sanctificat.
Se poate spune și că tot poporul român este sfânt, pentru că tot poporul a suferit în 50 de ani de comunism. Dar au fost oameni care s-au evidențiat prin suferință, prin felul cum au trăit, ce au făcut și ce au lăsat în urmă, cum este și Părintele Justin Pârvu. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.
Pot spune că în mod normal Părintele Justin Pârvu a primit recunoașterea de cetățean de onoare al orașului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetățean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetățean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie și chiar un titlu acordat pentru toți cei care au suferit în comunism în toate pușcăriile din țară! Baia Sprie face parte din Episcopia noastră și mă bucur că Primăria și Consiliul Local au răspuns în unanimitate la propunerea Gazetei de Maramureș, susținută de mulți oameni de seamă, de a-l face pe Justin Pârvu cetățean de onoare”.
† Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului
10 Septembrie, 2013
Gazeta de Maramureș – Citiți și despre cartea jurnalistului Mircea Crișan: JUSTINIAN, Arhiereul care ne arată pasul lui Dumnezeu în Nordul României
Mai multe despre Viața Părintelui Justinian, la Mărturisitorii Ro
VIDEO: ACEASTA ESTE VIAȚA MEA
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Este dezvoltată de Mitropolia Banatului și a fost prezentată și aici pe Activenews.
"Pot să mă rog către părinții cu viață sfântă, însă necanonizați?
Iată un răspuns ortodox la nedumeririle multor creștini-ortodocși cu privire la cinstirea sfinților (încă) necanonizați prin citirea de acatiste, închinarea la icoane, etc. Părintele Serafim Rose într-una din scrisorile sale către pr. Alexey Young:
„Nu, „grecii” nu l-au canonizat pe Vlădica Ioan. Canonizarea este treaba episcopilor, care dau pecetea ultimă și oficială pentru o venerare locală a unui om sfânt. Ceea ce a făcut mănăstirea [Boston] a fost să scrie (sau probabil să traducă dintr-o lucrare a vreunei mănăstiri pe stil vechi care obișnuia să-l numească Sfânt pe Vlădica Ioan) o Vecernie pentru Vlădica Ioan (noi avem o copie și arată destul de bine), o practică foarte normală obișnuită de ruși atât pentru Sfântul Ioan de Kronștadt cât și pentru Fericita Xenia, cu mulți ani înainte de canonizarea lor. Aceste slujbe ale Sfinților necanonizați sunt săvârșite în particular (de către o persoană particulară sau o mănăstire) până ce episcopii permit ca întreaga Biserică să le săvârșească public.
Rugăciunile oricărui sfânt trecut din această viață trebuie oricum făcute în particular, iar în unele cazuri, sfințenia unui sfânt este așa de evidentă încât i se adresează rugăciuni mai mult sau mai puțin public, cu mult înainte ca acesta să fie canonizat. În cazul Vlădicăi Ioan, episcopii care au slujit la înmormântarea lui, deja ceruseră deschis rugăciunile lui înserând în mod deliberat în anumite părți din slujbă înmormântării sau din panihidă sintagma, „cu ale lui sfinte rugăciuni”.
Dacă părintele Nichita [din Seattle] are într-adevăr o icoana cu Vlădica Ioan, nu face rău că o folosește pentru sine și nu în public, și aici nu trebuie ca nimeni să se simtă câtuși de puțin ofensat, pentru că aceasta e o practică normală și de asemenea pentru faptul că dușmanii Vlădicăi Ioan vor pricinui niscai probleme din această cauză. Cu toate acestea, o mulțime de ruși vor fi fericiți să o vadă, fără să viseze măcar a o face public, adică oficială. Un episcop rus pe care-l cunoaștem s-a umplut de bucurie auzind că există o slujbă grecească închinată Vlădicăi Ioan, drept care a cerut să fie tradusă imediat în slavonă! Nu cred că „grecii” în general sunt mai preocupați decât alții de chestiunea cinstirii deschise a unui sfânt necanonizat; mai degrabă din pricina mai multor râvnitori atât dintre greci cât și dintre ruși care fac acest lucru; și deci din pricina lor au hotărât episcopii ca în cele din urmă să-l canonizeze. În cazul Vlădicăi Ioan, atât rușii cât și grecii (slavă lui Dumnezeu!) au fost găsiți „vinovați” în această chestiune, fapt foarte normal în istoria Bisericii. (O călugăriță rusoaică foarte așezată ne-a implorat să scriem noi o slujbă pentru Vlădica Ioan imediat după moartea lui!) Cu toate acestea, este limpede că o astfel de cinstire nu trebuie „forțată”, ci trebuie lăsată să crească și să se manifeste firesc până ce în cele din urmă se coace întru ziua cea mare a canonizării.
În Biserica Ortodoxă nu este interzis să te rogi la Sfinți „necanonizați” . De fapt, canonizarea oferă doar un statut oficial la ceea ce deja există neoficial: oamenii se roagă unui sfânt înainte ca Biserica, în cele din urmă, să-i stabilească un cult general, moment în care i se stabilește o slujbă, o icoană etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere să se roage pentru noi oricărui creștin plecat dintre noi, așa cum obișnuim să cerem rugăciunea creștinilor ortodocși în viață – pentru că toți sunt vii în Hristos; cu atât mai mult cineva a cărui viață sfântă sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel că el poate auzi rugăciunile noastre, mijlocind pentru noi.”
din cartea „Ne vorbește părintele Serafim. – Scrisori” "