„Ucigașii pădurarului scapă”. Petiție către procurorul general în cazul pădurarului ucis în Maramureș. Peste 25.000 de persoane cer o anchetă imparțială

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Săptămâna trecută, pădurarul Liviu Pop, de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, Maramureș, a fost înștiințat în legătură cu o tăiere ilegală în pădurea pe care o păzea. A fost descoperit mai târziu într-o râpă, împușcat și cu numeroase urme de agresiune pe trup, pentru că a încercat să intervină în acest caz. Povestea lui Liviu Pop, care era soț și tatăl a trei copii minori, a ajuns subiect de reportaj si la BBC, iar acum în spațiul online a fost lansată o petiție către procurorul general Bogdan Licu, intitulată ”Ucigașii pădurarului scapă”.


Potrivit unui comunicat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, începând cu anul 2014 și până în prezent, au fost înregistrate 185 de cazuri de agresiune la adresa personalului silvic, din care doi silvicultori și-au pierdut viața, iar mulți alții au avut nevoie de spitalizare. Organizațiile de mediu Greenpeace, Agent Green și Declic vorbesc însă de peste 600 de silvicultori au fost agresați, dintre care șase au murit.

„Aceste cifre cumplite sunt un semn că structurile de crimă organizată finanțate din furtul de lemn nu fac pași în spate. Măsurile luate de autorități nu dau rezultate, dimpotrivă, moartea pădurarilor e un semn flagrant că infracționalitatea din păduri este în creștere. […] Trebuie să înțelegem că la aceste riscuri suntem supuși cu toții: pădurari, activiști de mediu sau simpli turiști care au ghinionul de a se lovi de o tăiere ilegală”, subliniază ONG-urile.

Printre propunerile pe care organizațiile le propun și pentru care au programatt un marș pe 3 noiembrie se numără și monitorizarea prin satelit a pădurilor României, existența unui registru electronic în depozitele de lemn, GPS obligatoriu pe toate mijloacele de transport al lemnului, camere de supraveghere în puncte-cheie din rețeaua rutieră, la gatere și la depozite.

În paralel, în spațiul online a fost lansată o petiție către procurorul general Bogdan Licu, intitulată ”Ucigașii pădurarului scapă”.

”În timp ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș tac mâlc cu privire la subiectul pădurarului care ar fi fost omorât în pădurea Rogozului, oamenii se mobilizează și cer procurorului general al României ca această anchetă să fie preluată de PÎCCJ”, explică portalul media baiamare24.ro, care se ocupă de acest caz revoltător.
 
În petiția adresată procurorului general Bogdan Licu,  semnatarii cer ”să dispuneți mutarea anchetei penale, în cazul morții pădurarului Liviu Pop, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

”În acest moment al anchetei, procurorii de la parchetul Maramureș au avansat ipoteza că pădurarul s-ar fi „auto-împușcat”, din greșeală”, se arată în petiție și se precizează că principalii suspecți au fost eliberați și nu au fost puși sub acuzare. „Unul din ei ar fi nepotul prim-procuroarei din Târgu Lăpuș, milionar în euro și angajat la o firmă implicată în scandaluri privind tăierile ilegale de păduri”, se mai spune în petiție.
 
„Nu putem să nu ne întrebăm de ce merg anchetatorii pe varianta prezentată de suspecți. Mai ales că, așa cum arată mai multe articole apărute în presă, unul din cei trei bărbați audiați ar fi un milionar al locului, nepotul prim-procuroarei din Târgu Lăpuș și cuscrul unei cunoscute avocate din Baia Mare. O încrengătură de relații și interese care nu au cum să nu afecteze imparțialitatea anchetatorilor. Toate aceste informații sunt de natură ”să creeze suspiciuni asupra modului de rezolvare a acestui dosar”, arată semnatarii, care îi cer lui Licu ”să intervenă pentru ca „ancheta să fie preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și derulată de „procurori imparțiali”.

Petiția poate fi semnată online aici.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • dttw 23.10.2019 23:17
    pai nu e de mirare caci Romania a ajuns tara in care ”mortul e de vina” din cauza coruptiei si a incompetentei acestor asa-zise autoritati (ptr ca sunt orice, mai putin autoritati)...de aici si pana la a se ajunge ca fiecare sa-si faca singur dreptate nu mai e mult si clar va sosi acel moment, e doar o chestiune de timp. va fi din nou legea talionului, ochi ptr ochi, dinte ptr dinte, cu siguranta acesta va fi finalul...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu