Alegerile din SUA au trecut. Deși rezultatul de la prezidențiale nu a fost încă oficializat, sunt puține șanse, realist vorbind, ca alianța ad-hoc între Democrați și neoconservatori să mai cedeze ceea ce a acaparat. Administrația Trump va rămâne, așa a numit-o George Soros, un accident istoric.

Ne pregătim așadar pentru 4 ani de președinție condusă formal de Biden, dar în realitate, mai mult sau mai puțin la vedere, de Harris și de staff-ul prezidențial. Dacă aruncăm o privire la potențialele numiri care deja circulă „pe surse” pentru funcțiile majore în stabilimentul politic federal, lucrurile sunt clare: după 4 ani de „strâmtorare”, statul profund revine la butoane, și odată cu acesta revin și amenințările clare la adresa păcii mondiale.

Am tradus pentru ActiveNews un articol scris de Steve Brown pentru Institutul „Ron Paul” pentru pace și prosperitate, condus de libertarianul dr. Ron Paul, un renumit politician și patriot american. (B.S.)

Hannah Arendt a scris odată despre banalitatea răului. Nu a existat niciodată un rău mai banal decât echipa de politică externă și securitate de care s-a înconjurat Barak Obama timp de opt ani, poate cu excepția neoconilor lui Bush [1].

Acum, după trei ani în care au țipat cu privire la „conspirația rusă”, Imperiul Răului este pe cale să recâștige terenul pierdut, aducând noi războaie și mai mult expansionism intervenționist, cu un rol mult sporit pentru armata SUA în lume.

Să spunem lucrurilor pe nume.

Pentagonul

Pentru postul de șef al Apărării, Washington Post descrie banala figură a lui Michele Flournoy, aleasă pentru „restabilirea stabilității” la Pentagon. O afirmație total falsă. Fluornoy promovează intervenția militară globală unilaterală a SUA și a susținut distrugerea Libiei în 2011. Prin „ușa batantă” a complexului militaro-industrial, Flournoy a încheiat numeroase contracte corporative pentru armament în valoare de zeci de milioane de dolari. De asemenea, Fluornoy este în board-ul de conducere al companiei Booz-Hamilton. Mlaștină mai adâncă decât atât nici că se poate!

De parcă acest exemplu nenorocit de agent-provocator al războiului și distrugerii nu ar fi fost suficient, Biden l-ar lua în considerare pentru aceeași poziție și pe banalul Jeh Johnson, membru al consiliului director la Lockheed-Martin.

Johnson a fost angajat de Rob Reiner și de editorul The Atlantic, arh-neocon-ul David Frum, pentru a conduce Comitetul pentru Investigarea Rusiei, care s-a evaporate în mod misterios imediat ce a fost publicat Raportul Mueller. Jeh Johnson a continuat să avertizeze cu privire la „amestecul rus” în alegerile prezidențiale din SUA. Ungerea lui Biden ca „președinte ales” l-a amuțit.

În calitate de șef peste securitatea internă [2], Johnson a autorizat folosirea cuștilor metalice pentru a-i ține pe copiii imigranților ilegali. De asemenea, a susținut asasinarea generalului Suleimani și și-a exprimat sprijinul pentru războaiele SUA din Siria, Irak și Afganistan.

Departamentul de Stat

Din Libia în Siria, Yemen, Ucraina și nu numai, banalitatea răului este poate cel mai bine personificată de Susan Rice - aparent alegerea lui Biden pentru Secretar de Stat. Mandatul lui Rice la Națiunile Unite a fost un eșec abject, dar totul pare iertat, probabil la cererea donatorilor lui Biden. După eșecul de la ONU, Obama a urcat-o pe Rice un etaj, pentru a-i fi consilier de securitate națională, poziție care nu necesită aprobarea Senatului.

Un „șoim de război” [3] format la matrița donatorilor democrați, Rice ar putea întări mantra liberală conform căreia femeile pot fi la fel de bune la intervenționism ca bărbații și ar putea asigura restabilirea deplină a agendei neoliberale la Washington. John Kerry a fost și el menționat (din nou), dar la vârsta de 77 de ani și ulterior eșecului JCPOA [4], Kerry este o alegere puțin probabilă.

O altă opțiune potențială dintre banalele „fiice ale întunericului” este Victoria Kagan-Nuland, arhitectul dezastrului din Ucraina din 2014 (printre altele). Concediată de la Departamentul de Stat într-un final jenant a ceea ce ea numea impresionantă măiestrie a diplomației, Nuland pare o alegere puțin probabilă. Dar Kagan-Nuland este cât se poate de banală, iar Biden ar putea cumva să-și consolideze solidaritatea cu JTF [5] și cu grupul lor de donatori, în ce privește politica referitoare la Israel.

Consilierul pentru securitate națională

Aici banalitatea ia forma semnului fiarei sub forma lui Tony Blinken. Ca și Michele Flournoy, Blinken caracterizează tipul de „banalitate” în care Statul Profund se angajează pentru a-și promova maleficitatea. Un major susținător al agresivității contra Rusiei și al agresivității în general,Blinken este și un apologet pentru Israel. Susținător al războaielor din Afganistan și Siria, Blinken a fost direct implicat în operațiunea CIA Timber Sycamore [6]. Ce banal.

Un alt banal este Leon Panetta, fostul șef al CIA, care ar susține că navigarea prin Monterey este mai distractivă decât birourile din Washington. Dar știm că nu e adevărat și că Panetta ar fi o alegere logică pentru acest post. Pe lângă faptul că este un „șoim” și se amuză de faptul că habar nu are în câte războaie a fost implicată America lui Obama– le-a pierdut numărul - Panetta este pur și simplu un alt sicofant al răului, precum l-a descris Hannah Arendt pe Adolf Eichmann în studiul ei.

CIA

Banalul banalilor este, cu siguranță, Mike Morell. Această greșeală a naturii instigă la ură de ani de zile. În afară de sprijinul său flagrant pentru un alt brutal instigator la război - Hillary Clinton - Mike Morell este un neoliberal care încă mai susține că Saddam Hussein a ajutat și a susținut în mod activ Al Qaeda pentru pregătirea atacurilor din 11 septembrie 2001. Mai presus de toți ceilalți, Morell reprezintă, simplu, chipul banalității răului, sintetizat succint de data aceasta nu de Arendt, ci de Ray McGovern.

Ambasada la Națiunile Unite

Lista banalității ar fi incompletă fără a o menționa pe Jen Psaki. Deși este acum alegerea potențială pentru directorul de comunicare de la Casa Albă, de ce să nu o promovăm pe această mincinoasă sfruntată într-un loc în care minciuna sfruntată contează cu adevărat?

Concluzie

Nu există nicio indicație că Statele Unite, ca stat al războiului înrădăcinat, își vor schimba vreodată cursul dacă nu vor fi forțați. Trump a fost incapabil să aducă această schimbare. Marginalizat de psihoza Russiagate, ca neofit al Beltway-ului [7] și uneori cel mai mare dușman al său însuși, chiar Trump este cel care a zădărnicit agenda lui Trump (pe lângă numirea unor personaje teribile precum John Bolton, Mike Pompeo și Elliott Abrams, aparent în ciuda propriilor susținători). Acțiunile lui Trump de acum – încheierea războaielor din Siria, Irak, Afganistan și Yemen - ar fi trebuit întreprinse cu seriozitate și fără compromisuri cu ani în urmă. Ideea acestor noi numiri făcute la Pentagon - și să sperăm că și la CIA – este aceea că vor mai neutraliza eficacitatea actorilor malefici ce urmează a fi numiți de Joe Biden.

Oricum ar fi, personaje identice sau similare celor enumerate mai sus vor infesta cu siguranță atmosfera infernală a Beltway-ului prin intermediul lui Joe Biden. Nu vă amăgiți. Și vor fi mai malefici ca oricând! Garantat.

*

NOTE ale traducătorului

[1]. Vezi articolul meu anterior.

[2]. Johnson a fost directorul Homeland Security în a doua administrație Obama.

[3]. „War hawks” este denumirea colocvială data neoconservatorilor americani din cauza apetenței pentru războiul de agresiune.

[4]. Joint Comprehensive Plan of Action, planul diplomatic de acord cu Iranul privitor la dezvoltarea tehnologiei nucleare.

[5]. Jewish Task Force – influent grup american pro-Israel.

[6]. Operațiunea CIAde destabilizare a Siriei prin furnizarea de arme și antrenament „rebelilor” (teroriștii islamici).

[7]. Beltway (centură) desemnează în limbaj colocvial stabilimentul politic american.