”Mamă țară, iartă-ne că am cutezat să luptăm și să murim pentru tine!” - Bădia Ion Gavrilă Ogoranu la 101 de ani de la naștere (1 ianuarie 1923). Rezistența Armată din Munți și dușmanul nemaivăzut al României - STUDIUL Moșului

De Florin Palas  /  

Foto: Cristian Negrea

Foto: Cristian Negrea

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bădia Ion Gavrilă Ogoranu ar fi împlinit astăzi, 1 ianuarie 2023, 101 de ani. Cu ocazia zilei de naștere a eroului, vă prezentăm o introducere în ceea ce a reprezentat lupta sa, realizată de editorul lucrării sale de referință „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”, de la Editura Marist, Studiul Bădiei despre Rezistența Armată din Munți, Imnul Carpatin-Făgărășenilor (text și video) și Testamentul olograf al Grupului luptătorilor anticomuniști, haiducii neamului românesc.

Ion Gavrilă Ogoranu a trecut în lumea celor veșnice în 1 mai 2006. O săptămână mai târziu ar fi trebuit să participe la o ceremonie pe care o organizasem împreună cu câțiva prieteni, sub egida Asociației „Brașov - 15 Noiembrie 1987” și a Centrului Rezistenței Anticomuniste din România. La acest eveniment a ținut să participe și luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski, care dorea să-i aducă omagiul său celui care, împreună cu camarazii săi de luptă, a constituit adevărata armată română, opunând rezistență ocupantului sovietic și cozilor sale de topor. Bădia Ogoranu a luptat pentru ca urmașilor săi să nu le fie rușine să se numească români. Așa cum spunea turiștilor, pe care i-a întâlnit la Cabana Bâlea, mai exista un colț din Regatul României – Munții Făgăraș – care nu-și plecase capul în fața comuniștilor, păstrându-și libertatea.

Îl propusesem cu ceva timp în urmă, împreună cu personalități reprezentative ale deținuților politic, pe Ion Gavrilă Ogoranu în fruntea viitoarei Comisii Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în locul trufașului fiu al Kominternului, Vladimir Tismăneanu. Nu am reușit, din păcate, iar Tismăneanu și ai lui au falsificat adevărul istoric în privința ocupației comuniste, denaturând în mod grav adevăruri fundamentale despre rezistența creștină a preoților, ierarhilor și mirenilor, a celor din închisori, a țăranilor, a muncitorilor din Brașov, a jertfei luptătorilor din munți. Adică, a capitalului de demnitate românească, cum spunea Ion Gavrilă Ogoranu.

Pentru a spulbera toate invectivele și calomniile comuniste, trebuie reamintită declarația lui Ion Gavrilă Ogoranu, care spunea că „în lupta noastră nu există nicio acțiune, nicio faptă, nicio vorbă care să nu se poată încadra în legile onoarei și în morala creștină.” Acțiunile lor au fost însuflețite de dragostea creștină, conform crezului că „exiști în măsura în care iubești și te înalți în măsura în care te jertfești pentru această iubire”. (F.P.)

O legendă nepieritoare

Domnul ni l-a lasat pe Ion Gavrila Ogoranu sa ne povesteasca despre lupta unor neînfricati fii ai României, despre drama lor, o poveste reala pe care comunistii si corifeii lor ar fi preferat-o uitata. Dar n-a fost sa fie asa. Ion Gavrila Ogoranu, în fiecare clipa lasata lui pe Pamânt ne-a spus adevarul. Adevarul despre acele vremuri, adevarul despre acei minunati tineri luptatori cu credinta în Dumnezeu si neamul românesc ce si-au jertfit totul, inclusiv viata, doar pentru a ne da noua speranta unui viitor mai bun pentru generatiile de mâine. Iar aceasta poveste este cuprinsă în volumele „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.

"Am scris aceste randuri in amintirea celor care au luptat si au murit in acei ani, 1948-1957, in rezistenta armata anticomunista fagarasana si care nu au nici mormant, nici cruce. Am scris pentru a lasa marturie ca acest colt de tara nu si-a plecat capul de bunavoie in fata comunismului. Să se stie ca au existat oameni care, cu sangele lor, au spalat fata Romaniei, patata de lasitati si tradari... Copiilor si nepotilor sa nu le fie rusine sa se numeasca romani. Orice intamplare din carte e o marturie istorica. Desigur dupa mai bine de patruzeci de ani, unele amanunte le-am uitat. Altele nu le-am stiut nici atunci; au fost actiuni la care nu am luat parte personal, iar cei ce le-au indeplinit au dus cu ei secretul in pamant.”

"Va fi altfel in viitor? Intr-un viitor apropiat in nici un caz. Am povestit in aceasta carte despre lupta si jertfa unor tineri de acum 50 de ani, dintr-un colt de tara: Tara Fagarasului. Vor fi intelesi de cei din ziua de azi? Asemenea iluzii nu-mi fac. Pentru majoritatea contemporanilor, acestea sunt probleme care nu intereseaza. O stiam demult. Le-au stiut si cei ce au murit luptand. Acei ce au murit cu cei ce mai traim ingenunchem in fata vesnicei Romanii, rugandu-ne:

Mamă țară, iartă-ne că am cutezat să luptăm și să murim pentru tine!
Putini, foarte putini ne vor intelege, ne vor iubi si vor relua lupta noastra pierduta, ca sa mearga spre biruinta. Pentru fratii acestia putini am scris aceste randuri.”

Ion Gavrilă Ogoranu

E atât de greu să scrii despre cel ce a fost și rămâne Ion Gavrilă Ogoranu. E atât de greu să cuprinzi în cuvinte, oricât de meșteșugite ar fi ele, destinul, crezul și lupta acestui ultim voievod al munților noștri, acestui luptător neînfricat pe care Dumnezeu, în imensa sa generozitate, l-a dăruit neamului nostru încercat să ne fie model și călăuză nu numai atunci, în vremurile în acre hidra roșie cuprindea în tentaculele sale pământul sfânt al României, distrugând vieți și destine, pervertind conștiințe și valori, anihilând prin răsuflarea-i ucigașă spiritul neamului nostru pentru multe decenii, ci și după zdrobirea lanțurilor prin jertfa tinerilor din decembrie 1989, atunci când debusolați, ne căutam o cale pentru a ne făuri destinul.

Ion Gavrilă Ogoranu a fost prezent, în luptă, atât în anii rezistenței anticomuniste, cât și în Revoluția din 1989, acolo unde țara avea nevoie de el. Și a rămas în continuare. Dumnezeu ni l-a lăsat încă ani buni, în care, ca o legendă vie, o mărturie nepieritoare, ne-a putut vorbi în libertate despre lupta sa și a camarazilor săi, luptă fără preget și fără speranță, doar pentru a arăta tuturor că „România nu și-aplecat capul de bunăvoie în fața comunismului”.

Prezența, prestanța sa, fiecare cuvânt rostit și fiecare slovă scrisă sunt tot atâtea mărturii istorice ale evenimentelor din acei ani de crudă teroare instaurată de cei veniți călare pe tancurile Armatei Roșii, hotărâți să distrugă odată pentru totdeauna conștiința națională și demnitatea unui neam bimilenar.

Ca și alți invadatori ai timpurilor trecute, n-au reușit. Fiindcă românii au rezistat. Cum au putut, dar au rezistat. Iar forma extremă a rezistenței a constituit-o rezistența armată anticomunistă. Iar Ion Gavrilă Ogoranu a fost liderul unuia dintre aceste grupuri (peste o mie, conform Arhivelor Securității referitoare la anul 1949) de luptători ce s-au opus cu arma în mână opresorilor. Noi, românii, nu am avut un moment 1956 sau 1968, ca și în Ungaria și Cehoslovacia, dar am avut un fenomen unic în țările căzute sub tirania roșie după 1945, o rezistență armată anticomunistă îndelungată, până în anul 1962.

Iar Domnul ni l-a lăsat pe Ion Gavrilă Ogoranu să ne povestească despre lupta acestor neînfricați fii ai României, despre drama lor, o poveste reală pe care comuniștii și corifeii lor ar fi preferat-o uitată. Dar n-a fost să fie așa. Ion Gavrilă Ogoranu, în fiecare clipă lăsată lui pe Pământ ne-a spus adevărul. Adevărul despre acele vremuri, adevărul despre acei minunați tineri luptători cu credință în Dumnezeu și neamul românesc ce și-au jertfit totul, inclusiv viața, doar pentru a ne da nouă speranța unui viitor mai bun pentru generațiile de mâine.

Studiul acestei perioade este abia la început. Rămâne în sarcina istoricilor serioși și nepărtinitori să continue ceea ce a început Ion Gavrilă Ogoranu prin scrierile sale. Oricum, mărturia cuprinsă în cărțile sale constituie un reper, o piatră de hotar pentru toți cei ce se vor apleca asupra acestei perioade și acestui fenomen, deoarece este relatarea directă, necenzurată, a celui care a trăit și a participat intens la dramatismul luptelor ce cuprinseseră atunci toți munții României. Dar povestea lui Ion Gavrilă Ogoranu are în plus și dramatismul unei vieți petrecute în cea mai mare parte ascuns, sub permanenta amenințare cu execuția.

În 1974, o știre făcea înconjurul lumii. Ultimul luptător din Al Doilea Război Mondial, japonezul Hiroo Onoda, s-a predat în jungla filipineză, unde stătea ascuns din 1944. Doi ani mai târziu, în 1976, la Cluj, a fost arestat Ion Gavrilă Ogoranu, căutat de autoritățile comuniste încă din 1948. Din fericire, după șase luni de anchetă la Securitate, este eliberat, nu în ultimul rând în urma presiunilor președintelui american Richard Nixon, cu care Ceaușescu încerca să aibă relații bune. A fost eliberat și a trăit să-și spună povestea în libertate, după 1989, despre el și luptătorii din rezistența armată anticomunistă românească.

Doamne, îți mulțumim că ne-ai dat asemenea luptători pentru cauza noastră, îți mulțumim că l-ai lăsat pe Ion Gavrilă Ogoranu printre noi să ne spună povestea lor, îți mulțumim că ni l-ai dat pe Ion Gavrilă Ogoranu, că l-ai făcut să se nască român.

Fiindcă, dacă s-ar fi născut american, câteva licee din marile orașe i-ar fi purtat numele, dacă s-ar fi născut francez, în fiecare an s-ar fi organizat ample manifestații în numele său, dacă s-ar fi născut german, un muzeu ar fi fost dedicat lui.

Dar, în imensa lui înțelepciune, Dumnezeu l-a ales să fie român. Astfel, niciun liceu și nicio stradă nu-i poartă numele, nicio paradă nu-l onorează și niciun muzeu nu-i este dedicat. În schimb, sperăm, numele său va rămâne veșnic în conștiința tuturor ce simt românește, tuturor acelora pentru care inima de român vibrează adânc la auzul altor nume de rezonanță în istoria noastră greu încercată.

Editorul Editurii Marist 

ION GAVRILĂ OGORANU

REZISTENȚA ARMATĂ ANTICOMUNISTĂ DIN MUNȚII ROMÂNIEI

 

 

Intrarea trupelor sovietice în România ne-a pus, pentru prima dată în istorie, în fața unui dușman cu care poporul român nu s-a mai întâlnit niciodată. Toți cotropitorii noștri – și au fost destui – ne voiau bunurile, uneori cenușa de pe vatră, ne cereau oști sau copii pentru ieniceri, dar ne-au lăsat sufletul în pace. Ne lăsau măcar ochii ca să plângem.

Comunismul a țintit mult mai departe. El a vrut totul și parcă mai mult: sufletul, pe care l-a strivit în calapoade prefabricate, de am ajuns schilodiți trupește și sufletește, de nu ne mai putem dezmetici și îndrepta șira spinării, chiar și după ce "urâciunea pustiirii” a plecat de la noi.

Dresajul ce s-a aplicat în mic în închisoarea Pitești cu floarea studențimii noastre, s-a aplicat în mare cu întreg poporul român, căci sufletul neamului nostru a fost, poate, cel mai refractar comunismului. Dovadă că înainte de 1944, la noi, partidul comunist a fost cel mai slab dintre toate țările din răsăritul Europei. Într-o competiție democratică n-ar fi însemnat nimic, niciodată.

Dar acest pitic avea în spate tancurile sovietice. În schimb, trebuie să recunoaștem, în sânul poporului nostru o boală cronică: sindromul lui Iuda, ce a făcut ca, atunci când neamul a vrut să rupă robie și cătușe, vânzarea să-i frângă speranța, legându-l pe Ion Vodă între patru cămile, pe Horea la roată și pe Tudor în fundul unei fântâni. Au fost atâția dintre frații noștri care au trecut de partea dușmanului, ca să-l ajute, făcându-se cozi de topor ce-au ciopârțit o jumătate de veac codrul României. Dacă nu trebuie să-i uităm pe eroi, nu trebuie uitați nici vânzătorii. Iisus n-a lăsat să rămână necunoscut numele celui ce L-a vândut.

Dintre multiplele forme de rezistență românească mă opresc la acei tineri care în decursul unui deceniu, cu arma în mână, au ales calea codrului, luând în serios versurile de piatră ale poetului pribeag, Aron Cotruș:

"Române, cel tare nu plânge.

Răspunde sângelui cu sânge.

Când țara ți-o voi-o cineva

Și nu vei ști-o apăra, 

N-a fost nicicând a ta…”

Așa glăsuia și un manifest de-al nostru din 1950. Despre această rezistență vreau să vorbesc, pe care cărțile de istorie nu o amintesc sau o prezintă greșit.

În presă și în literatură s-a creat imaginea "bunului deținut politic” : El nu trebuie să fi făcut nimic împotriva regimului. Dacă a fost animat de mărețele idei umanist-socialiste, asta-i o notă bună în plus. Și cu toate acestea a fost arestat, bătut, schingiuit la securitate, condamnat și chinuit în continuare în închisoare, unde a murit sau de unde a ieșit iertând pe cei ce l-au chinuit. Se urmărește obținerea compătimirii milei publice. El nu este decât o victimă.

Dacă însă ai știut de la început unde ți-e locul, cine ți-e dușmanul și ai pus mâna pe armă și ai folosit-o, apărându-ți libertatea ta, trecutul, prezentul, viitorul și onoarea neamului tău, dacă știai pentru ce lupți, dacă ai mai făcut parte și dintr-o organizație interzisă, îndată în jurul tău se cam face poiană și"Oamenii cuminți” preferă să tacă sau nu te mai poți recunoaște în scrisul lor. Nu cumva să pățească ceva din alăturarea numelui tău de al lor.

Pentru alții, rezistența armată a fost doar lupta țăranilor înstăriți împotriva colectivizării. De altfel însăși literatura comunistă și filmele comuniste astfel prezentau situația: lupta bogaților răi contra săracilor buni. Acum unii vor să inverseze situația, prezentând lupta bogaților buni contra săracilor răi.

Dar acum am putea fi încadrați, bunăoară, noi, făgărășenii, în acest tipar, căci din zecile de studenți, elevi, ofițeri, nu aveam nici unul avere personală, iar dintre părinții noștri, cu mare greutate, abia pe unul singur l-au putut socoti chiabur ?

E oare atât de greu să se înțeleagă că:

 "nu pentru pătule și pogoane

 nu pentru o rumenă pâine

 ci pentru ziua de mâine”

s-au ridicat Gheorghii și Ionii, pentru idealuri mult deasupra măruntelor și trecătoarelor bunuri materiale ?Desigur, rezistența a luptat și împotriva colectivizării, dar nici atunci când a fost făcută numai de țărani, nu poate fi redusă la o luptă pentru bunuri materiale.

temă de predilecție a multora este că, de fapt, noi cei din rezistență, ca și parașutiștii din 1953, n-am fost decât niște victime ale iluziei că vor veni americanii. Un pretins istoric de origine română a venit tocmai din Canada să mă convingă de acest lucru. A rămas năucit când i-am spus că noi nu credeam în venirea americanilor – sau cel mult am luat-o drept o ipoteză foarte puțin probabilă – și că mai degrabă credeam că rușii vor ataca pe americani. Îi spuneam : " – Dar bine, domnule, țara asta este a americanilor ?Ei trebuie să se lupte pentru ea ?Am ajuns în situația jalnică de a cerși soldați de la americani ?

O altă întrebare ce mi se pune des: " -Ați avut vreo speranță că veți învinge ? " – Nu, n-am avut această speranță. " – Atunci de ce ați mai luptat? De ce-ați vrut să fiți niște jertfe zadarnice ? "

Era întrebarea pe care ne-o puneam noi – atunci și încă cu mult timp înainte de a ne urca la munte. Și răspunsul l-am avut bine limpezit încă de când abia înmugurea ideea luptei în munți.

Există momente în viața unui neam, când se simte nevoia ca într-un anumit loc să se moară luptând. E o condiție ca un neam să merite să trăiască.

Mircea cel Bătrân n-a așteptat să vină străinii să-l ajute. Nici Ștefan cel Mare aflat la Valea Albă cu numai patru mii de ostași, n-a ocolit lupta, ci a intrat în ea, știind bine că va fi zdrobit de mulțimea păgânilor.

Ce-am vrut să fim noi, câteva mii de tineri din toți munții României ?O luminiță de speranță pentru viitor, un picur de demnitate, căci un popor trăiește nu numai cu pâine și – cum se spune azi – cu salam (cu sau fără soia), ci mai ales cu demnitate.

Ce sunt atâtea jertfe de tineri de-atunci, decât tot atâtea lacrimi de sânge, ce-au spălat fața mamei noastre România, murdărită de atâtea lașități și trădări ?

Când a început lupta de rezistență anticomunistă ? A început odată cu intrarea armatei roșii la noi. Au fost oameni în această țară, care au știut de-atunci că aceasta nu va pleca până când nu ne va bolșeviza și sataniza.

O bornă importantă în această evoluție au fost alegerile din 1946, când regimul comunist și-a lepădat blana de oaie tăind orice drum spre democrație al țării. De-atunci, în toate mediile românești (studenți, elevi de liceu, muncitori, intelectuali, țărani, cât și militari) au început să se organizeze grupuri de rezistență, unite între ele sau izolate.

Ceea ce nu se preaștie e că în 1947 s-a ajuns la unirea grupurilor de rezistență din țară sub un comandament unic. Erau pentru prima dată unite în jurul unui țel comun toate forțele anticomuniste: partidele istorice, legionarii, armata. Pretutindeni se făceau pregătiri pentru o încleștare cu regimul comunist. Odată realizată această înțelegere, a fost anunțat Consiliul Național Român din Franța. Desigur acesta a înștiințat guvernele apusene care au dat în studiu problema serviciilor lor secrete. Din păcate, aici se aflau spioni sovietici (ca Philby și alții), care informau Moscova de tot ce se petrece. Și astfels-a ajuns la arestarea, cu destul de mare aproximație, a conducerii rezistenței românești și totodată a mii de studenți, elevi, militari, muncitori și țărani, în primăvara anului 1948. Ecoul comandamentului unic a putut fi simțit în procesul mamut din toamna anului 1948, în care au fost implicați conducătorii forțelor anticomuniste. O mică parte tot a rămas. Cam a zecea parte. Dar din această mică parte se va înfiripa în anii următori rezistența din munții României.

O altă prejudecată se caută a fi infiltrată în opinia publică românească: rezistența armată a fost un fenomen izolat, local, de mică importanță și amploare. E ceea ce a spus și Nicolski: " Câteva mii de legionari”. Oare așa să fie ? Într-un articol apărut în "România liberă” în sprijinul doamnei Doina Cornea, am arătat câți oameni – numai cu numele de Cornea, și numai dintr-un singur sat – au luptat și au murit în rezistență.

În satul în care locuiesc, numai pe ulița pe care stau, au fost șapte morți în legătură cu Rezistența din Munții Apuseni. În satul Poșaga din 140 de oameni implicați în rezistență, 40 au murit într-u fel sau altul, iar familiile lor au fost strămutate în Bărăgan, unele din ele neputându-se întoarce nici azi la vetrele lor. Rezistența armată anticomunistă n-a fost un fenomen izolat, ci general românesc, o răbufnire a sufletului unui neam, care dovedea că nu se lasă îngenunchiat fără luptă.

Asistăm însă la un dezinteres aproape total al istoricilor, sau la o rea credință. Pentru mulți istorici (vezi "Magazinul istoric”) e mai important imperiul aztecilor decât evenimentele petrecute în vremurile noastre, în propria noastră țară. Se invocă necesitatea scurgerii unui timp de 30-40-50 de ani, necesari unei analize obisctive, uitând să se spunăcă timpul acesta e pe cale de a se fi împlinit. Dar până atunci, la Berevoieștii știuți sau neștiuți ar putea să dispară orice mărturii scrise ale unor evenimente petrecute în inima munților, în beciurile securității sau în adâncurile temnițelor. Până atunci, martorii patimilor neamului românesc vor muri iar ca izvoare vor rămâne cele ale regimului sau cele pe care securitatea va avea interesul să le lase.

De altfel, în acest domeniu ne aflăm în plină tradiție românească. Evenimente importante din viață poporului nostru n-au fost consemnate de români, încât acum căutăm doar ecoul lor prin arhivele străine. Iată răscoala lui Horea. După câte știu, nici un conațional n-a consemnat atunci evenimentul. Dacă n-ar fi venit ziariști și graficieni de la Viena, și dacă "securitatea” de atunci arfidistrusdocumentelecompromițătoare,n-am fi știut mare lucru despre răscoală și nici ce chip aveau cei trei eroi. Totul ar fi rămas o legendă cețoasă, ca a lui Pintea.

Și mai avem noi, Românii, un defect: Nu prețuim niciodată importanța unui fapt istoric în momentul în care se produce. A fost înțeleasă de contemporani ridicarea lui Horea sau Tudor ? Categoric nu. În 1847, deci cu un an înaintea Revoluției, un protopop din Huedin, deci în Munții Apuseni, scria într-o cronică: La anul cutare a fost ciuma, în anul cutare a fost holera și în anul cutare a fost Horea. În schimb, pagini întregi sunt închinate pravoslavnicei împărătese Ecaterina a Rusiei, care a trecut prin Ardeal.

Ni se mai spune: "La ce v-a folosit lupta ? Doar n-ați învins comunismul. Ați fost învinși voi. V-ați înhămat la o acțiune sortită eșecului.” Privind retrospectiv la istoria lumii din această perioadă istorică, vedem cum au plecat învinși americanii din Vietnam și rușii din Afganistan atunci când au dat peste popoare hotărâte să lupte pentru țara lor.

Oare o mișcare de rezistență românească bine organizată, cu o tactică și o strategie bine puse la punct, cu un comandament unic, n-ar fi putut birui ?

Lupta de gherilă are darul să facă posibil ca un pumn de oameni hotărâți să poată ține în alertă efective dușmane, de mii de ori mai mari. Din 1950 până în 1954, în Munții Făgăraș unsprezece inși au purtat după noi divizii de securitate și în luptă numai unul dintre noi a căzut rănit mortal. Restul celor morți sau prinși au pierit prin vânzare.

Armamentul Grupului Ion Gavrila Ogoranu la Cabana din Fagaras - CNSAS via Marturisitorii Ro

Toți munții României și-au avut grupurile lor. În Munții Banatului au acționat grupurile lui Spiru Blănaru, Comandor Domășneanu, colonelul Ion Uță și Vernichescu.

Pe Crișuri grupul studentului Adrian Mihuț.

În Munții Apuseni – grupul maiorului Dabija și al studenților Ștefan Popa și Nicu Moldovanu. Tot aici au fost grupurile ofițerului C. Diamandi, al fraților Șușman și al fraților Spaniol.

În Vrancea, grupurile fraților Ion și Gheorghe Paragină și al ofițerului Timaru.

În Bucovina au luptat grupul Cenușă, mai târziu al lui Vatamaniuc și mai târziu ale lui Vasile Motrescu.

La Târgu Mureș, numerosul grup Faloba. 

În Maramureș, al fraților Dunca, al lui Gavrilă Pop și mai târziu al căpitanului Sabin Mare.

În Oltenia rezistența a fost organizată de generalul Carlaonț.

Macedonenii din Dobrogea și-au avut grupul fraților Fudulea și al lui Gogu Puiu.

Grupul Arnota cu Ion Diaconescu.

Grupul Isverna cu frații Bocârnea, Gheorghe Pele și cu ofițerul Grigore Brâncuș.

În Munții Făgăraș, pe versantul sudic, au acționat colonelul Arsenescu în Muscel, frații Toma și Petru Arnăuțoi pe Râul Doamnei și Argeș, Matei – Moldoveanu și Diaconescu pe Topolog. Pe versantul nordic a luptat grupul carpatin făgărășan din care am făcut parte.

În 1953 au fost acei temerari parașutiști, dintre care Alexandru Tănase, Ion Samoilă și Ion Golea.

Lista, desigur, nu este completă. Cred că nu a rămas munte sau pădure să nu fi adăpostit un tânăr ce-a apărat cu arma demnitatea României, în acei ani.

Fiecare din aceste grupuri, în lipsa unui comandament unic, și-a ales propria lui strategie și tactică, și deci propria lui soartă.

În general au fost două tendințe. Una – adoptata mai ales de grupurile din carefă ceau parte ofițeri superiori – era de a se angaja în luptă deschisă, cât maui repede. Alta era de a evita confruntări decisive, ducând o luptă de gherilă de lungă durată. Fără să ne fi înțeles în prealabil cu alte grupe, noi, făgărășenii, am ales calea a doua, foarte asemănătoare cu a fraților Arnăuțoi.

Faptul că am rezistat aproape opt ani, se datorează, cred eu, următorilor factori:

Grupul Ion Gavrila Ogoranu intre doua actiuni

1. Grupul a fost alcătuit din tineri, care ne cunoșteam de mici, copilărisem, crescusem și ne educasem împreună. Între noi era o încredere deplină ; mai mult, o dragoste deplină . O infiltrare a securității între noi era exclusă.

2. Aveam la îndemână cel mai compact masiv muntos al țării, cel mai inaccesibil, lung de 100 km și lat de 60 km, cu puține drumuri de acces în munte. Cunoșteam munții de mici și ne simțeam în ei ca acasă.

3. Am avut ca sprijin oameni devotați cauzei noastre, care ne iubeau și pe care îi iubeam la rândul nostru, oameni oricând gata să fie la noi.

4. Ne-am extins aria de rezistență pe o suprafață cât mai mare, în tot masivul Făgăraș, în munții Perșani si pădurile din dreapta Oltului, până spre Racoș, Sighișoara, Mediaș, Copșa, Sibiu, pentru a "subția” forțele securității trimise asupra noastră.

5. Ne-am împărțit în grupe mici, mobile.

6. Am renunțat de a avea un centru permanent de rezistență, aflându-ne într-o continuă mișcare, fiind peste tot și nicăieri. Iarna ne-ngropam în zăpadă, într-un adăpost subteran, așezat în locuri grele.

7. Ne-am pus la punct un bun sistem de informare la poalele munților, cu oameni devotați și pricepuți.

În general, Rezistența anticomunistă a avut trei caractere:

1. Caracter național. Alcatuita și inițiată de studenți și militari, încadrați sau nu în partide politice (țărăniști, liberali, legionari), țelul luptei nu era al unui partid sau al unei mișcări, ci al neamului întreg.

O mențiune specială tot o fac. Cele mai multe grupuri de rezistență (așa cum a fost cazul și în Munții Făgăraș) au fost inițiate și alcătuite de frați de cruce, organizație a Mișcării Legionare. Tot ei au dat cele mai multe jertfe în munți sau în închisori. Unora nu le place acest lucru. Se poate răspunde: Munții României au fost acolo unde sunt și astăzi, în mod egal de primitori pentru oricine le-a pășit pragul. Dacă numai unii tineri au ales calea lor, istoria va trebui să țină seama de aceștia, așa cum au fost. Și nimeni nu va putea spune că n-a meritat să intre în codru. Am avut totdeauna conștiința că noi, cei din rezistență, reprezentam adevăratul stat român, fiindu-i apărătorul lui. De altfel, așa ne și iscăleam: "Armata națională română”.

2. Al doilea caracter a fost cel creștin. Am fost totdeauna conștienți că suntem în același timp ostași ai lui Hristos și ai neamului nostru. Am căutat să ne încadrăm acțiunile și faptele noastre în onoarea militară și în morala creștină.

S-a aruncat atâta murdărie, atâtea minciuni asupra luptei noastre, în ziare, cărți și filme, încât tineretul ne vede, în general, într-o lumină falsă. Ca și în alte rânduri, apelăm la toți câți ne-au cunoscut, prieteni și dușmani, oameni întâlniți întâmplător sau anume, bărbați sau femei, să spună dacă ne-am purtat altfel decât ca luptători creștini și români.

3. Al treilea caracter a fost cel monarhist. Am crescut și am fost educați în spiritul ordinii și al valorilor noastre naționale. Neamul nostru a fost de veacuri condus de voievozi, domni, regi. Monarhia a fost totdeauna steagul în jurul căruia se adunau oștile la vreme de primejdie, era punctul fix al existenței noastre ca neam: simbol al dăinuirii noastre pe acest pământ. Când, în 1952, am ajuns la cabana Bâlea, am spus sutelor de turiști: "- Spuneți celor din țară că mai există un colț din Regatul României ce nu și-a plecat capul înaintea comunismului. Și va rămâne liber cât timp capetele ce le vedeți vor sta pe umerii celor ce le poartă.”.

O ultimă intrebare: De ce trebuie scoasă la lumină istoria Rezistentei anticomuniste ? Cei morți în lupte sau in temnițe nu mai au nevoie de laude. Nu pentru laude au luptat.

Puținii supraviețuitori, tot așa. Dacă ai putrezit în închisori sau ai trăit 30de ani condamnat la moarte, măcar atât ai învățat : să nu te mai încântedeșertăciunile omenești, gloria, lauda și alte mărunțișuri. De aceste fapte are nevoie fața României în lume. Toate popoarele răsăritene își au revoluțiile lor anticomuniste. Noi? Avem cea mai lungă și cea mai amplă rezistență armată împotriva comunismului, dintre toate țările răsăritene. Cu jertfele pe care le-am dobândit in munți și închisori, putem oricând sta cu fruntea sus în rândul popoarelor lumii. Aceasta este adevărata imagine a României în lume.

De cunoașterea acestei istorii au nevoie tinerii de azi și de totdeauna. Ei pot fi mândri că sunt români. Pentru ca exemplul nostru să le fie de învățătură și de îndemn. Pentru ca atunci când Stalinii și Jirinovskii ar îndrăzni să repete invazia, ei să fie la datorie.

Munții, dragii noștri munți ai României, îi vor primi și pe ei cu drag și-i vor adăposti, așa cum ne-au adăpostit și pe noi.

Crucea-de-pe-Caraiman - Brazii se frang dar nu se indoisec - Rezistenta Armata din Munti

REZISTENTA ANTICOMUNISTA DIN MUNTII FAGARASULUI

(NOTE SI STUDII COMPARATIVE PE MARGINEA DOCUMENTELOR DIN ARHIVA C.N.S.A.S.)

de ION GAVRILA OGORANU

 

Imnul Carpatin – Făgărăsenilor

 
Din piscuri, unde regine-s furtuna și cremenea,
Din codrii cu feciorelnice poieni,
V-ați înalțat năprasnici și aspri asemenea uraganului.
 
Carpatini făgărășeni!
 
Adânc în morminte străbunii se zbat și ne cheama,
N-au liniște morții acestui popor
Chemarea dreptății răsuna din tulnic de arama
Și-o poartă și codrii în freamătul lor.
 
Uniți cu toți acei ce vor să moară-n libertate,
Cu toții vom porni,
În dușman vom lovi
Vom frânge-n zbor
Robia lor,
Când neamu-ntreg se va trezi
din somnul cel de moarte.
Carpatini făgărășeni, veniți
Loviți
În cei ce au distrus și pângăresc
Altar și neamul romanesc.
 
Păgânii adus-au robia și jaful în Țară,
Ne luară avutul și graiul curat
Noi fost-am și liberi la noi și-nafară
Ei ce-am avut mai sfânt au sugrumat.
 
Părinții și frații ne zac azi în lanțuri amare,
În urma lor sate rămas-au pustii
Ne-au fost pângărite străbunele noastre altare,
Noi nu știm cei duși de sunt morți sau sunt vii.
 
Nicolae Mazilu
 

Testamentul Grupului Carpatin- Făgărășan

Pe potecile munților, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri și gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri și gânduri, izvorâte și călite în dragoste pentru neamul nostru.

Și așa am înțeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori și luceferi, într-o ploaie de stele, și care izvorăște din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeași dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Și-n această dâră de foc, din urma și dinaintea noastră, noi, câțiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră ființă pământeană: libertatea noastră, tinerețea noastră, renunțările la o viață tihnită. Și de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăși viața noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogățire în viitor. Niciunul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinții noștri, nu am exploatat munca și viața nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viață au cunoscut mai mult foamea și lipsurile, decât tihna și belșugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învățat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei.

Exiști în măsura în care iubești; și te înalți în măsura în care te jertfești pentru această iubire.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înțelegem și să-l studiem în virtutea nu știu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Așa cum e. Așa cum își iubește copilul părinții lui. Și nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nicio mamă din lume nu și-ar schimba copilul ei. În inima și mintea noastră n-au încolțit niciodată visuri și gânduri de emigrare prin nu știu ce țări fericite. Voim să rămânem aici părtași ai durerilor și bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim și noi să ne contopim soarta noastră. Noi nu admirăm și nu lăudăm în cuvinte deșarte pe Ștefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălțăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oșteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Și ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulțumire ale lui Ștefan. Întindem o mână de frate peste veacuri apărătorilor Sarmizegetusei, arcașului lui Ștefan, oșteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor și moților lui Horea și Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt și cald al familiei românești. În acești ani am găsit în suflete de români, adesea umili și nebăgați în seamă, atâta noblețe și atâta frumusețe, încât nu o viață, dar și o mie de vieți de ai avea, merită să le jertfești. Ne-am lovit însă și de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiție prostească, zgârcenie și mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune și dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda și, nu odată, otrăviți cu roadele amare ale josniciei omenești, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri și din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viață. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor șiau dat viața pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuți din rânduri, neați legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieșim decât biruitori sau morți. Și mai ales am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească.

Grupul Carpatin-Făgărășan

Muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, 1954

Testamentul Grupului Carpatin Fagarasan Ogoranu 1 - Manuscris CNSAS Marturisitorii Ro

Testamentul Grupului Carpatin Fagarasan Ogoranu 2 - Manuscris CNSAS Marturisitorii Ro

Testamentul Grupului Carpatin Fagarasan Ogoranu 3 - Manuscris CNSAS Marturisitorii RoTestamentul Grupului Carpatin Fagarasan Ogoranu 4 - Manuscris CNSAS Marturisitorii RoSi un fragment din textul cuprins in fila imediat urmatoare:

Dumnezeu in viata neamului – "Fara de mine nu puteti face nimic”
Cititi aici Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (Vol V)

Dumnezeu in viata neamului - Fila de Manuscris din munti - Ion Gavrila Ogoranu - Marturisitorii Ro

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Cum reușim să păstrăm noua generație pe linia de plutire? Răspund: Gabriela Alexandru și Iulia Țoța - NOUA EMISIUNE ActiveNews - Starea de Libertate. Transmisie VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • beniamin jeflea 02.01.2023 21:12
    Sa-i ierte bunul Dumnezeu pe toti luptatorii romani! Am citit aceasta carte a Dmnului Ogoranu si m-au impresionat calitatile acestor luptatori Dumnezeu sa-i ierte pacatele si la aceasta Doamna Ogoranu. Printr-o imprejurare am ajuns la dansa in casa si ne-a povestit cum a stat Domnul Ogoranu ascuns in pivnita si in o moara abandonata din curtea dansei. Aceasta doamna a fost casatorita cu un medic cu care a avut 2 copii, medic care a fost inchis cu dl Ogoranu, medic care la cercetarile poterei a murit si l-a rugat pe dl Ogoranu sa mearga la sotia lui si sa o ajute sa-si creasca copiii. M-au impresionat si oamenii din aceasta localitate Galtiu, judetul Alba, care unii dintre ei stiau ca dl Ogoranu sta ascuns si nu l-au divulgat autoritatilor! Am inteles ca presedintele Nixon a intervenit la dl Nicolae Ceausescu in vizita care a avut-o in Romania
    Doamne ajuta!
  • Passagero 01.01.2024 18:10
    Acestia sunt Eroii nostri pe care avem datoria sa-i cinstim si sa nu-i uitam, ci sa-i facem cunoscuti caci de la ei neamul romanesc isi trage puterea si dainuirea pe acest pamant. Ei n-au putut fi cumparati in aceasta lume nici de oameni si nici de puterile intunericului caci pretul si comoara lor este in Cer in veci, acolo unde unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură.
  • Passagero 01.01.2024 18:47
    Scuze, (ele) "sunt" - acord plural, nu vreau sa fiu invinuit de cîțism si chiuchism.
Ultima oră

09:39

Ion Cristoiu: Coaliția vede în alegerile pe București o demonstrație a unității sale

09:24

Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat planul roșu

09:14

Iulian Capsali: PRIMUL candidat cert la președinție este Răzvan Constantinescu, care și-a făcut publică intenția în emisiunea doamnei Anca Alexandrescu

08:42

Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried, condamnat la 25 de ani de închisoare

08:20

Alertă în Brăila! O dronă militară s-a prăbușit la 15 km de oraș: ”Scotea un sunet ciudat, puternic” - VIDEO

00:15

29 martie: Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul

23:30

28 martie: Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, Sf. Irodion, ucenicul Domnului și Sf. Ștefan Mărturisitorul, făcătorul de minuni

23:00

La Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, maicile adună plante medicinale și le transformă în leacuri pentru lume. Cum puteți comanda - Reportaj VIDEO excepțional

21:50

A apărut revista „Familia Ortodoxă”, numărul din aprilie - Tema numărului: De ce suntem dezbinați? - FOTO

20:57

Internetul Corpurilor “va duce la dezvoltarea Internetului Creierelor” până în 2050 – studiu RAND Corporation, organizație strâns legată de Comisia Trilaterală – Apariția trans-omului: tehnologiile de augmentare umană

18:38

Certificatul de naștere pe hârtie va fi eliminat în Republica Moldova - se va întocmi doar în format electronic. Noi acte de identitate după model european, cu date biometrice

18:34

Războiul Nebunilor: O bandă de scăpați de la Săpoca încearcă să distrugă Lumea

18:00

Cum reușim să păstrăm noua generație pe linia de plutire? Răspund: Gabriela Alexandru și Iulia Țoța - NOUA EMISIUNE ActiveNews - Starea de Libertate. Transmisie VIDEO

17:55

NewsMoldova: Constructorii drumurilor Bucovinei mai au o speranță legitimă după ultimul termen din procesul cu Gheorghe Flutur: aceea că Înalta Curte va sancționa graba Curții de Apel Târgu Mureș

17:30

Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”