„Democrații” din New York impun pașaportul de vaccinare care să condiționeze accesul în restaurante și săli de spectacole, precum și vaccinarea obligatorie a angajaților. Masca revine în forță, deși circa 72% dintre locuitori sunt vaccinați

De Vlad Pârău  /  

Foto: Bill de Blasio, primarul care a trecut de la hamburgeri contra vaccinare la chei de acces contra vaccinare.

Foto: Bill de Blasio, primarul care a trecut de la hamburgeri contra vaccinare la chei de acces contra vaccinare.

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cetățenii, angajații, funcționarii și turiștii din New York vor fi condiționați de vaccinare pentru a mai putea intra în restaurante, săli de spectacole și de sport, respectiv pentru a mai putea lucra în ele, a anunțat marți primarul „democrat” Bill de Blasio, făcând din orașul său primul din Statele Unite care implementează un pașaport de vaccinare și sitemul electronic de urmărire a acestuia. Dar primii care vor avea de îndurat această condiționare vor fi chiar angajații.

Acest dispozitiv, denumit 'Key to NYC Pass' („Cheia pentru permisul NYC”), „va presupune vaccinarea angajaților și a clienților restaurantelor interioare, sălilor de sport și de spectacole”, a explicat primarul în cadrul unei conferințe de presă, precizând că va fi nevoie de „cel puțin o doză” de „vaccin” Covid pentru a face parte din sistem.

„Dacă sunteți vaccinat (...), aveți cheia, puteți deschide ușa. Dar dacă nu sunteți vaccinat, din păcate nu veți putea participa la o mulțime de activități”, a adăugat primarul Bill de Blasio, citat de Agerpres

Potrivit acestuia, pașaportul de vaccinare va fi lansat pe 16 august, dar primele verificări pentru aplicarea sa vor avea loc începând din 13 septembrie 2021. 13, zi cu ghinion, dar bine că nu l-au lansat chiar pe 11 septembrie!
 
În ultimele două săptămâni, atât primarul Bill de Blasio (democrat), cât și guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo (democrat), și-au înmulțit anunțurile vizând vaccinarea funcționarilor și recomandarea purtării măștilor, în contextul creșterii numărului cazurilor de Covid din cauza variantei Delta. Atât vaccinarea obligatorie, cât și reintroducerea măștilor sunt măsuri extremiste, având în vedere că 71,8% dintre adulții din New York au fost vaccinați cu cel puțin o doză de ser Covid, după cum arată datele furnizate de primărie.
 
Rămâne de văzut dacă noile pașapoarte covidiene din patria libertății vor da sau nu opțiunea testării, pe lângă cea a vaccinării. Fiindcă dacă nu o vor da, aceasta va marca divorțul „autorităților” față de argumentul sanitar, dând apă la moară teoriilor care spun că „pandemia nu e despre virus, ci despre vaccin”. (articolul continuă după filmare)
 
 
Primarul democrat de Blasio e același care participa, acum câteva luni, la reclama vaccinării contra unui hamburger și a unei porții de cartofi prăjiți. Partidul „democrat”, un opozant redutabil al măsurilor de deschidere a economiei prin relaxarea restricțiilor promovate de administrația Trump, a fost un mare apărător al măștilor și carantinării în prima parte a pandemiei, iar acum se dovedește a fi un promotor cu accente totalitare al vaccinării în massă. Spre deosebire de statele conduse de republicani, unde restricțiile au fost abolite cât mai devreme în 2021, iar guvernatorii s-au pronunțat împotriva pașapoartelor de vaccinare, deși nu și împotriva vaccinării în sine. 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Coronoia 04.08.2021 21:51
    In Italia premierul Mario Draghi vrea sa conditioneze accesul la alegerile locale de pasaportul covid :
    https://zackzack.at/2021/08/04/atombombe-italien-will-3g-pflicht-fuer-wahlen/

    Iar in Austria ministerul Sanatatii pregateste un proiect de lege prin care persoanele care s-au vaccinat cu primele 2 vaccinuri isi pierd "privilegiile" date de pasaportul covid daca nu-si fac boosterul. Cu alte cuvinte, pasaportul covid ar avea valabilitate de numai 9 luni iar cei care s-au vaccinat primii si-ar pierde deja "privilegiile" la jumatatea lui octombrie :D In Austria oamenii nu au acces in restaurante, hoteluri, teatru, sali de sport etc decat cu panarama de pasaport covid. Astea sunt "privilegiile" - chestii normale in anul 2019.
    Simt asa un...Schadenfreude hihihi
    https://www.derstandard.at/consent/tcf/story/2000128665577/viele-offene-fragen-rund-um-die-dritte-impfung
  • Coronoia 04.08.2021 22:21
    Uite cu cel fel de oameni se inconjoara Soros: individul asta care a fost mana-dreapta a lui Soros a incuiat femei in camera lui de tortura, le-a violat si le-a maltratat iar uneia din ele i-a zis "o sa te violez cum am violat-o si pe fiica-mea":

    https://nypost.com/2021/07/31/how-george-soros-money-manager-was-accused-of-bdsm-assaults/
    https://www.thetimes.co.uk/article/women-sue-banker-howard-rubin-over-beatings-in-bondage-flat-jnprlz9hc
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”