
FOTO: fotonatura.ro

Aproape 5.000 de animale sălbatice din specii protejate au fost împușcate între 2007 și 2015 în România. Datele îngrijorătoare și noul ordin al Ministerului Mediului, prin care peste 1600 de animale protejate ar putea fi împușcate, au determinat mai mulți activiști pentru drepturile animalelor să iasă în stradă. Oamenii au scandat în fața Guvernului împotriva legilor care nu apără sub nici o formă viața animalelor.
Peste 2.000 de urși, 1.500 de lupi și aproape 900 de pisici sălbatice au fost omorâte în România, între 2007 și 2015, în urma derogărilor stabilite prin ordinul miniștrilor Mediului, dar și în baza unui articol dintr-o directivă a Uniuniii Europene.
Potrivit datelor obținute de Agerpres în ceea ce privește, spre exemplu, râsul, cota aferentă speciei a fost eliminată din 2013, astfel că numărul animalelor împușcate în 5 ani a ajuns la 120.
Pentru sezonul 2016-2017, prin noul ordin al Ministerului Mediului pot fi uciși peste 500 de urși, 600 de lupi și aproape 500 de pisici sălbatice, iar documentul s-a aflat în consultare publică până la sfârșitul lunii septembrie, potrivit b1.ro.
O petiție pentru a stopa uciderea animalelor a fost inițiată pe internet, petiție semnată până acum de mii de români.
ANIMALE SĂLBATICE PROTEJATE DE LEGE ÎMPUȘCATE ÎNTRE 2007-2015
2.374 DE URȘI
1.586 DE LUPI
898 DE PISICI SĂLBATICE
SEZONUL DE VÂNĂTOARE 2016-2017
CÂTE ANIMALE POT FI VÂNATE
552 DE URȘI
657 DE LUPI
482 DE PISICI SĂLBATICE
68 DE RÂȘI
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.