O privire rece asupra stării pădurilor româneşti

De Cristian Medelean  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Că râul, ramul ne sunt prieteni (numai nouă) a spus-o tâlcuit poetul identităţii noastre, M. Eminescu, prin gura domnului muntean Mircea cel Bătrân, în cea de-a treia Scrisoare din monumentala sa serie de scrisori lăsată să curgă pe fluviul poeziei şi întelegerii lumii, veacurilor viitoare.
 
Iată însă că vremurile de azi, printr-o împrejurare politico-economică nefericită, cu ajutorul neprietenilor de aici şi de dincolo, tind să ne îndeparteze ireversibil (?!) de prietenul nostru tăcut, secular, mereu întinerind, mereu alături: ramul. Codrul, codruţul nostru, cade răpus de drujbele şi bestiile de fier mânuite de diverse cârdăsii, acum sub comandă strategică austriacă – care, nu-i aşa?, îşi vede de propriul interes – cu sprijinul unor instituţii româneşti găunoase, incapabile de a lua măsurile necesare unei exploatări forestiere omeneşti.

Se cunoaşte că în Antichitate codrul acoperea mai mult de două treimi din ţinuturile românesti – aproximativ 70% după Constantin C. Giurescu în „Istoria pădurii româneşti”, 80% dupa datele furnizate în anul 2013 de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS). În anul 1800, suprafaţa împădurită a provinciilor româneşti înregistra 36%, pentru ca azi să mai avem aproximativ 28%, din care doar 24% pădure funcţională.

De altfel, specialiştii ASAS scot în evidenţă că nivelul de împădurire actual este deosebit de mic, atât faţă de procentul de împădurire natural din trecutul îndepărtat (70-80%), cât şi faţă de nivelul de împădurire optim de 45%. Nivelul actual de împădurire al ţării de 27-28% (dacă nu o fi scăzut între timp sub acţiunea drujbelor eficace ale Holzindustrie Schweighofer) se situează cu 5% sub media europeană de 32,4% (40% este media ţărilor membre ale Uniunii Europene), şi mult sub cel al altor ţări cu relief asemănător. Bunăoara, Austria are parte de 47% suprafaţă împădurită, Slovenia 62% (!), Slovacia 40%, ca să nu mai pomenim de Suedia cu 76% sau Finlanda cu 72%.
Fără a intra în amănunte sterile, pentru mine este limpede că atingerea nivelului optim de 45% de suprafaţă împădurită recomandat de ASAS, trebuie sa devină un obiectiv central al guvernarii actuale. Iar atingerea acestui obiectiv nu se poate face decat printr-un program închegat, care să graviteze în jurul conservării patrimoniului forestier actual şi, mai ales, în jurul acţiunii de împădurire.

Sigur că acţiunea de (re)împadurire există; pe hârtie cel puţin. Codul silvic din 2008 prevede(a) – nu cunosc în amănunt prevederile noului cod de-abia votat– împădurirea a două milioane de hectare până in anul 2035, adică 70-80 de mii de hectare pe an. ASAS atrage atenţia că în ultimii ani s-au împădurit sub 1000 de hectare pe an, adică nimic! Fără a face apologia regimului comunist, trebuie cunoscut faptul că în anii 1972, 1973 si 1974 – în plin avânt muncitoresc – au fost împadurite în întreaga ţară 84.400, 85.490 şi, respectiv, 87.200 de hectare.
Nici din punct de vedere economic, tăierea pădurilor, aşa cum este facută acum, nu este justificată. Orice economist poate confirma că o economie bazată pe exportul de materii prime nu poate înflori (vezi „boala olandeză” sau „Dutch disease”).
 
Cu atât mai mult cu cât firmele care exploatează lemnul nu au fărâmă de capital românesc, beneficiul, atât cât este, pleacă la Viena sau prin alte părţi ale lumii, fiind „integrat pe verticală” cu operaţiunile firmelor mamă din acele locuri. Cu siguranţă că exploatarea, producţia şi exportul de mobilă – de produs finit! – făcute de firme care să aibă un substanţial acţionariat românesc – legitim, vorbim de o resursă strategică a ţării, nu? – ar reprezenta o serioasă alternativă la actualul mod de „radere” şi valorificare a patrimoniului forestier.

Azi, pădurile noastre sunt tăiate – multe ilegal! – şi brăcuite într-un ritm draconic, în mijlocul unei Uniuni Europene, văzută ca cea mai civilizată şi prosperă uniune de ţări din lume, dar nepăsătoare în acest caz, şi în fata unei guvernări, ori oarbe şi neputincioase, ori parte a „tovărăşiilor” îndreptate împotriva pădurilor româneşti.
Ca atare, în lipsa reîmpăduririlor, codrul, codruţul nostru este condamnat a deveni muzeu, pentru că, ştim prea bine, „de unde tot iei şi nu pui, curând se isprăveşte.” Ce-ar fi, de exemplu, ca de mâine – sau după protestele împotriva tăierilor abuzive, ilegale – cetăţenii ţării ar merge pâlcuri în faţa ocoalelor silvice, oferindu-se voluntari la acţiuni de împadurire? Puieţi să fie, ar fi ceva! Totodată, rentabilizarea industriei forestiere nu poate fi făcută în folosul aceloraşi cetăţeni, decât prin participarea legitimă a capitalului românesc – de stat sau privat – la exploatarea şi, mai ales, la vânzarea şi exportul de produse finite din lemn, a mobilei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • COTYS 25.05.2015 17:25
    RABDAREA PESTE LIMITELE MAXIM ADMISE ALE POPORULUI ROMAN, VA DAUNA GRAV DICTATURII PARLAMENTARE!!! LIPSA ORICAREI ACTIUNI IN CAZUL INCALCARILOR GRAVE ALE LEGII, LA NIVEL NATIONAL, INSEAMNA FAVORIZAREA INFRACTORLUI PRIN INACTIUNE SI COMPLICITATE CU ACESTA! IN CAZUL CELOR CU REGIM MILITAR, SE NUMESTE CRIMA DE PACTIZARE CU DUSMANUL SI INALTA TRADARE! IN PRIVINTA GENOCIDULUI AONTRA PADURILOR, SE NUMESTE ATENTAT LA SIGURANTA NATIONALA! ACEASTA, DEOARECE, IN SITUATII DE CONFLICT ARMAT, AFECTEAZA DEOSEBIT DE GRAV CAPACITATEA STRATEGICA DEFENSIVA A TERITORIULUI TARII! IAR SIE, SRI, PARCHETUL GENERAL, MINISTERUL APARARII NATIONALE SI INTERNELE STIU BINE CA CEEA CE SE PETRECE SUB TACEREA LOR COMPLICE, ARE LOC NU DOAR CA O "NEVINOVATAAFACERE" CU LEMN, CI IN CONTEXTUL APARARII IN ACTUALUL CONTEXT PROFUND TENSIONAT DE LA GRANTELE ROMANIEI!!! CU ALTE CUVINTE, TACAND, ATI ARATA DE PARTE CUI SUNTETI SI CUI II VETI DESCHIDE IN CATEVA MISCARI, TOATE PORTILE TARII! NUMAI O ACTIUNE HOTARATA LA NIVEL NATIONAL, AR MAI PUTEA SALVA APARENTELE CRIMEI DE INALTA TRADARE!!!
  • COTYS 25.05.2015 17:40
    P.S.
    DE FAPT, ACESTA ERA "PLANUL B" - ALTERNATIVA LA ROSIA MONTANA, DUPA CUM, OBLIGATIVITATEA PRINTR-O VIITOARE LEGE DICTATORIALA A PARLAMENTULUI CA INTREG POPORUL ROMAN SA CONSUME IN POFIDA VOINTEI SALE, ALIMENTE MODIFICATE GENETIC-IN FAPT CONFORM LEGILOR INTERNATIONALE-GENOCID PRIN FOLOSIREA BOMBEI GENETICE!!!-ESTE LATERNATIVA LA EXPLOATARILE GAZELOR DE SIST!
    MAI RAMANE DE ADAUGAT NUMAI CA, MONSANTO, BAYERN, PIONIEER, SUNT PROPRIETATILE A ELORASI CARE DETIN SI CHEVRON, SI TOATE CELELALTE!!! DE CE CREDETI CA PONTA A DECLARAT CA DEFRISARILE NU SUNT PERICULOASE??? CAND VA FI LUAT LA SCUTURAT PENTRU ACORDURILE SECRETE INCHEIATE FARA STIREA NIMANUI??? DINCOLO DE "NEVINOVATIA" INVESTITORILOR "STRATEGICI" A DEFRISARILOR, SE AFLA ATENTATUL GRAV LA SIGURANTA NATIONALA, DEOARECE, IN CONTEXTUL ACTUAL-SI IN GENERAL, IN CAZ DE CONFLICT, SETE GRAV AFECTATA CAPACITATEA DEFENSIVA A TARII-LA SCARA DEFRISARILOR ACTUALE!!! SA MAI SPUNEM DESPRE FAPTUL CA, IMEDIAT TREBUIE SESIZATA COMISIA UE SPECIALIZATA IN MATERIE DE MEDIU, PENTRU ACTIVAREA -REPET-URGENTA-A MECANISMELOR DE INFRIGEMENT, ATAT ROMANIEI, CAT SI AUSTRIE- CA PARTI RESPONSABILE!!! MAI SUNT APOI SI INCALCARILE GRAVE ALE ACORDURILOR INTERNATIONALE CU PRIVIRE LA MEDIU SI REDURCREREA EMISIILOR CO2! MAI MULT, TOTI CIE VINOVATI, AR TREBUI ACTIONATI IN JUDECATA PENTRU UCIDERE DIN CULPA A MII DE PERSOANE, PRIN CANCERUL SI AFECTIUNILE CARDIACE PROVOCATE CA URMARE A DEFRISARILOR CUTREMURATOR DE MARI ATAT ALE PADURILOR, CAT SI ALE TUTUROR PLANTATIILOR POMICOLE DIN AGRICULTURA SI MAI ALES DIN MARILE ORASE! CAZUISTICA ESTE INTIM SI DIRECT CORELATA CU DEFRISARILE, IAR BENEFICIARII -POLITICIENI SI OAMENI DE AFACERI, SE REGASESC ADESES IN ASOCIERI CU MEGAAFACERI PRIVIND IMPORTURILE DE MEDICAMENTE SI CITOSTATICE PENTRU CANCER SI AFECTIUNILE CARDIACE, DAR SI ALE CELOR PRECUM ASTM, TBC, ALERGIIRESPIRATORII! CEI CE TAC SUNT COMPLICI!!!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor

11:38

În așteptarea unui miracol (Duminica a patra după Paști)

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh