Probabil cel mai frecvent argument împotriva construirii moscheii din București este acela al deteriorării identităţii naţionale românești. E, ca să zic așa, argumentul de suflet, cel mai rarefiat, de aceea atotcuprinzător, cel mai greu de respins. Prezenţa unei alte religii decât magnifica noastră ortodoxie ar însemna o insultă adusă memoriei voevozilor. Culori ale pielii diferite de cele dacice (blonzi cu ochi albaștri, sau hai, cu titlu de compromis, bruneţi cu ochi căprui, dar musai cu tenul alb ca laptele) ar constitui un atac la fiinţa intimă a poporului nostru. Cât valorează aceste temeri ? Nimic. Romantisme de feisbuc. Forme intelectuale ale ignoranţei și ale absenţei celor mai mici rudimente de discernământ.

Dacă dorim să ne păstrăm în limitele rezonabile ale bunului simţ, identitatea acestui popor s-a construit dintotdeauna din sedimentarea diverselor aluviuni etnice. Ştiu c-au sărit în sus puriștii atunci când istoricul Neagu Djuvara afirma, preluând și dezvoltând o sugestie a lui Iorga, că Neagoe Basarab ar fi fost cuman. Trebuie să fie jignitoare o sugestie modelată folcloric : pecenegul, frate cu românul. Nu voi dezvolta, nefiind mai mult decât un diletant în ale istoriei. Ştiu doar că într-una din întânirile vieţii mele am dat peste un student la Cluj, venit din Kașmirul indian, care mi-a mărturisit cât de șocat a fost să descopere că înţelegea limba română în proporţie de peste 40%, înaintea cursurilor universitare de aici. Când l-am dus la Muzeul Satului din Cluj-Napoca mi-a zis că arhitectura de acolo este foarte asemănătoare cu cea de la poalele Himalayei, de unde venea el. În magma popoarelor indo-europene avem afinităţi și înrudiri dintre cele mai neașteptate.

Ce-ar fi Ardealul fără diversitatea neamurilor și a confesiunilor ce convieţuiesc aici pașnic de sute de ani ? Luterani, calviniști, unitarieni, catolici, ortodocși, neoprotestanţi de multe feluri. Cum aș putea să-i exclud de la identitatea românească pe cei care nu împărtășesc ritualurile Bisericii Ortodoxe? Când merg la Sighișoara, cetate construită de sași, sunt altundeva decât în fiinţa neamului românesc ? Mă înstrăinez cumva intrând în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, decorată în exterior cu frumoasele arabescuri islamice ? Mergând pe alte tărâmuri, e mai puţin spaniolă cultura creată în Peninsula Iberică de amestecul celor trei religii : creștină, islamică și evreiască ? Ce-ar fi Spania de azi fără palatul Alhambra ? Peste tot unde lumi diferite își dau întâlnire, eu vad bogăţie, nu distrugeri identitare.

Puritatea românească absolută, formată din români verzi, care descind direct din Mioriţa (nici măcar din toată balada, strict din baciul moldovean, ceilalţi doi sunt câh), recită Eminescu îmbrăcaţi în costume populare, la fum de cădelniţe și-n umbră de locuinţe demne de muzeul satului există într-un singur loc pe lumea asta : reţelele de socializare. De fapt, Mioriţa n-are doar 1000 de versiuni românești, ci și o vastă circulaţie balcanică. Basmele lui Creangă, alt reper sacru al identităţii noastre, au și ele o circulaţie universală, Capra cu trei iezi găsindu-se și în India. Cam toată gastronomia românească este de fapt cadou de la turci. Mai puţin mielul fript haiducește, pe care nimeni nu-l mai gătește, pentru că oricum sarmalele (sarmalî, în turcește) sunt mult mai ușor de preparat. Plus că românii detestă implicit carnea de oaie, altfel nu s-ar da oile cu 3 lei per kilogram în viu prin iarmaroace.

 

Las la urmă groaza groazelor și spaima spaimelor : islamizarea poporului român. Azi o moschee, mâine un salam alaikum, pe nesimţite hipsterul autohton se dă pe narghilea, cocalarul își pune turban iar piţipoanca dispare tragic după o burka neagră. Visul dansurilor de buric în alcovuri riguros protejate de tapiserii persane se lasă peste România. La urma urmei, vorbim despre religia cu cea mai mare rată de creștere din zilele noastre, nu ? Şi totuși, nimic mai nefondat ca teama islamizării pornind de la o moschee.

Nici creștinismul, nici islamul nu s-au răspândit pe cale arhitectonică. Dacă bine ne amintim din cărţile de istorie, pe meleagurile noastre creștinismul a fost adus de Sfântul Apostol Andrei.  Acolo unde nu s-a convertit câte un popor întreg la ordinul regelui, cam așa s-a răspândit creștinismul : prin oameni sfinţi. În mai puţin de 100 de ani, o mână de călăreţi plecaţi din Peninsula Arabică a cucerit un imperiu de la Pirinei și până la Gange, mai întins decât Imperiul Roman. Călăreţi desăvârșiţi, n-au avut vreme să ridice vreo moschee. Au trezit în schimb dorinţa de a fi urmaţi de mii și mii de oameni.

În anul 636 după Hristos, califul Omar cucerește Ierusalimul. Urmând modelul Profetului, musulmanii ocupă Cetatea Sfântă fără nici un jaf, fără nici o crimă. Evreii și creștinii din cetate au în continuare dreptul să-și păstreze religia, ceea ce și vor face. În 1096, la porţile Ierusalimului ajung soldaţii primei cruciade creștine. Sfârșitul asediului duce la un masacru intrat în legendă, căreia îi cad victime peste 70.000 de oameni : musulmani, evrei, creștini ortodocși, atât bărbaţi cât și femei și copii. În 1187, liderul musulman Saladin recucerește Ierusalimul, dar nu repetă gestul occidentalilor de a masacra populaţia civilă. Acei dintre creștini care vor să părăsească orașul o pot face, împreună cu toată averea mobilă. Într-un elan de admiraţie, mulţi dintre ei au preferat să se convertească la islam. De altfel, poezia cavalerească medievală exaltă virtuţile călăreţilor arabi, la fel cum poezia curtenească europeană își are rădăcinile adânci în lirica erotică de la Baghdad.

Istoria ne arată cu vârf și îndesat că religiile se răspândesc prin oameni, nu prin clădiri. Iisus trimite în lume doisprezece oameni sfinţi, nu doisprezece echipe de constructori. Dacă islamul s-ar răspândi în Europa prin construirea de moschei, atunci totul s-ar reduce la o problemă de buget. Or, nici acum, nici vreodată nu s-a pus problema în acest fel. În mod ironic mai degrabă putem fi de acord că islamul s-a impus cu sabia. Cu sabia băgată în teacă exact atunci când trebuie. Adevărul este că în Europa de azi, ca și în Africa subsahariană în urmă cu sute de ani, nu se află nici o armată islamică. Există însă sufiţii, practicanţii înţelepţi ai religiei, șlefuiţi în ceasuri de rugăciune arzătoare. Omul sfânt, transfigurat de rostirea neîncetată a Numelui, este cea mai formidabilă armă pe care o religie a avut-o vreodată.

Spiritual vorbind, Vestul a murit demult. După ce s-au bătut catolicii cu protestanţii, dar mai ales după ce s-au împăcat, după ce au abandonat mesa în latină, dar mai ales după ce au autorizat paradele gay, creștinii de acolo și-au pierdut gustul și interesul pentru religie. Bisericile le-au transformat în săli de concerte, în baruri, în depozite de cereale, atunci când nu le-au demolat pur și simplu. Azi ei nu mai pot întreţine ceea ce înaintașii lor au putut construi. România are patru milioane de ortodocși peste graniţă. De ce nu se îndreaptă vagabonzii spirituali ai Occidentului către Ortodoxie, preferând în schimb să se convertească la Islam ? Pentru că, dincolo de mass-media, musulmanii sunt mai atractivi decât ortodocșii. 

Continuăm să avem rugători în mănăstiri, pustnici în neștiute locuri, slujitori smeriţi ai altarului. Dar creștinul în blugi, plătitorul de taxe, e prea des cu sfert de normă. E prea modern ca să reprezinte o seducţie sacră pentru modernii occidentali care simt că viaţa e mai mult decât simpla satisfacere necondiţionată a plăcerilor. În termeni militari, trupele noastre de elită sunt bine ţinute în cazarmă. Batalioanele contemplativilor islamici sunt exact acolo unde trebuie să fie. Poate că aceasta este cea mai bună explicaţie pentru care se vorbește azi despre islamizarea Occidentului, și nu despre un Occident ortodox.

 

Chestie de organizare, noi căutăm sfinţenia la adăpost de ispitele lumii (dar în plină încleștare cu demonii), ei consideră că sfânt trebuie să fii în plină lume. 

Ca și în urma cu 2000 de ani, în cazul creștinismului, ca și în urmă cu 1300 de ani, în cazul islamului, oamenii, și nu zidurile, convertesc. Nici marea moschee din București nu va aduce pe cineva în islam, la fel cum nici Catedrala Mântuirii Neamului nu va mântui neamul românesc. Efortul ridicării lor s-ar putea să conteze când îngerul ne va cântări faptele, dar zidurile, ca atare, sunt simple acumulări minerale. Coranul spune undeva că, dacă ar fi vrut, Dumnezeu ne-ar fi făcut pe toţi o singură comunitate/religie, dar a preferat să fie mai multe, ca să ne întrecem în fapte bune. Dacă islamul se extinde înaintea ortodoxiei (și toate semnele par să indice că nu vorbim despre o probabilitate, ci despre un fapt), înseamnă doar că ei sunt mai demni de religia lor decât noi de a noastră. Şi realitatea spirituală profundă din spatele faptelor ar trebui să ne pună pe gânduri.