ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Premierul
Viorica Dăncilă a participat, astăzi, la slujba de Sfântul Dumitru, de la
Patriarhie, însoțită de vicepremierul Paul Stănescu, de ministrul pentru Românii de
Pretutindeni, Natalia Intotero, și de ministrul Fondurilor Europene, Rovana
Plumb, informează Agerpres.
Sâmbătă, de sărbătoarea Sfântului
Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul bucureștenilor, Viorica Dăncilă a ținut să
fie prezentă la slujba de la Patriarhia Română, alături de ceilalți
credincioși, veniți să i se închine sfintelui moaște. Alături i-au fost și alți
reprezentanți ai Guvernului precum: vicepremierul Paul Stănescu, ministrul pentru Românii de Pretutindeni,
Natalia Intotero, și ministrul
Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
Întrebată de scopul
participării la slujba marii sărbători, Viorica Dăncilă a confirmat că vrea să se
roage pentru poporul român și pentru familie: „Cu
gânduri deschise, să mă rog pentru binele poporului român, pentru familie și
pentru toți oamenii care au nevoie de gânduri bune”. Și vicepremierul Paul Stănescu a răspuns asemeni șefului Guvernului: ”Am venit astăzi numai la Dumnezeu cu gândul'', a
declarat acesta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.