Unul dintre cei mai mari avocați spune că îndobitocirea românilor „A început cu sloganul ăla tâmpit de la PRO TV: Te uiți și câștigi! Stratul gros al populației îl reprezintă masa amorfă și inertă a obidiților, adică Las Fierbinți”

De Ioana Ivan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Avocatul Marian Nazat este una dintre personalitățile baroului românesc. Aflat de peste 30 de ani în slujba justiției, întâi ca procuror și apoi ca avocat în procese din toată țara, Marian Nazat a văzut și a cunoscut poporul român mai ales în sala de judecată.

Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, Marian Nazat radiografiază profilul României de azi, despre care spune că este împărțită în mai multe părți.

„Profilul românului de astăzi? Păi tocmai asta e problema, că nu are un profil conturat. El îmi apare extrem de vag, de imprecis, ceva greu de definit. Pe de altă parte, România e împărțită în mai multe Românii, cu locuitori diferiți unii de alții. Avem o pătură îngustă, dar vizibilă și gălăgioasă, transmițătoare de mesaje publice, alcătuită din angajații corporațiilor internaționale sau ai firmelor naționale mari. Profilul lor este simplu de schițat: pragmatici, dinamici, goi pe dinăuntru, scopiți de emoție, spoiți în culturile străine. Ei sunt inșii interșanjabili ai mondialismului actual. Nu-i nicio diferență între un corporatist român, american, indian ori găgăuz. Stratul gros al populației îl reprezintă masa amorfă și inertă a obidiților, adică Las Fierbinți (serial de la PRO TV-n.r.), a celor cu mijloace de subzistență precare, victimele unui sistem inuman și sălbatic. Abandonații statului capitalist n-au voce să țipe, n-au putere să dărâme rânduielile strâmbe, așa că s-au resemnat, înecați în basamac, ori au ales să plece în bejenie. Dar ei, pribegii, nu mai sunt în realitate români, ci dezrădăcinați... Iată de ce nu sunt în măsură să vorbesc despre profilul românului fără să întreb: care român?”, s-a întrebat avocatul, care tocmai a lansat ultimul său volum „Cartea ieruncilor”.

Despre justiție, avocatul afirmă că nu este nici mai bună, nici mai rea decât societatea românească.

„Justiția postdecembristă s-a născut dintr-un viol sinistru - procesul soților Ceaușescu - și nu va scăpa niciodată de această origine barbară și oricând încadrabilă penal. Iar lupta anticorupție, un slogan al societății multilateral globalizate, a făcut posibilă apariția unor monștri pe care destui se prefac că nu-i observă. „Ne lipsește măsura, fiindcă românul e un om al exceselor, al balansului, al stridențelor, așa că Justiția nu-i decât un reflex al societății. Judecătorii trăiesc dimpreună cu noi, ei nu sunt nici mai buni, nici mai răi. Sistemul trebuie însă regândit, de la modalitatea de pregătire în cadrul Institutului Național de Magistratură și până la instituirea unor praguri de vârstă pentru judecători și specializarea, pe categorii de infracțiuni, a completurilor etc. Fără alte comentarii, Justiția neaoșă e asemenea politicii, a economiei, a culturii, a sănătății, a presei băștinașe, a fiecărei celule sociale...”, afirmă Nazat.

Acesta are cuvinte dure despre televiziuni, despre care spune că „spălat pe creier” poporul român și de-aceea nu se mai citește în România.

„ Sub tirania facturii se viețuiește greu, iar cartea devine un lux. Și între o carte și o bere, omul nu va alege niciodată să citească. Apoi, programul antinațional de spălare pe creier instituit de mințile cinice și antiromânești care ne guvernează de vreo 25 de ani. Totul a început cu sloganul ăla tâmpit de la PRO TV, „Te uiți și câștigi!”. Românul a înțeles că poate câștiga un ban holbându-se la televizor, la emisiunile anticulturale. Apoi, promovarea tuturor pipițelor, a maneliștilor, a agramaților, a vulgului răscrăcărat, din motive de rating, chipurile, a dus la „desmădularea” nației. Ca să citești, e nevoie de o stare anume, de o întoarcere spre tine însuți... Câți însă mai au curaj să se privească în oglinda interioară și să-și părăsească zona de confort cotidian?”, întreabă Nazat.

Acesta încheie spunând că cel mai puternic om din România prezentă nu este român.

„ În România, lucrurile se schimbă cu smintită repeziciune, nimic nu durează aici, în țara improvizației perpetue. Altminteri, nu știu cine este personajul acela, dar oricum el nu-i român! Dacă ar fi, atunci ar fi și România puternică! Românii, îndeosebi politicienii, își iubesc prea puțin țara și de aici statutul nostru inferior în raporturile cu străinătatea. Un proiect național serios presupune un lider puternic îndrăgostit de patria lui. Până atunci, ne ploconim în genunchi la picioarele Europei cu nu știu câte viteze... și așteptăm cuminți, aidoma ieruncilor, ca alții să ne rezolve problemele fundamentale!”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!

15:21

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

15:11

COMUNICAT de presă AUR: Nicușor Dan evită dezbaterile organizate de mediul academic

14:59

Ion Cristoiu: Bătălia pentru Președinția României se transformă într-o bătălie între naționaliști și internaționaliști, între suveraniști și globaliști la nivel european

14:43

Cornel Nistorescu: Alina Mungiu – propagandist sau sforar politic?

14:10

MITĂ ELECTORALĂ DE STAT! Maria Eftimie: Alianța PSD-PNL-UDMR a dat Maiei Sandu rezerva de stat a României în schimbul voturilor pentru Crin Antonescu care au ajuns la Nicușor Dan

13:51

A trecut emoția! Euro dă înapoi în fața leului

13:50

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

12:30

Paul Gabriel Andrei: USR-iștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ. OAMENII NU UITĂ!

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

10:00

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri