Pagina de Facebook Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei a dat publicității sâmbătă o nouă discuție cu bunica doctoriței românce din Finlanda, ai cărei copii, Maria și Mihai, au fost răpiți de autoritățile finlandeze într-un mod absolut animalic. Situația celor doi copii se agravează de la o zi la alta în condițiile în care diplomația română nu face tot ce ar putea sa facă pentru a determina statul finlandez să respecte legile internaționale și simpla umanitate. Mai nou, serviciul social din Tampere a modificat zilele de vizită a copiilor de la sfârșit de săptămână și a planificat pentru mamă vizitele exact în mijlocul zilei și a săptămânii, știind că aceasta nu poate să-și ia liber având în vedere responsabilițile sale de medic, proaspăt angajat, într-un spital aflat la mare distanță de oraș. Practic, mama nu a mai reușit să-și vadă copiii de peste o lună. În schimb, a fost informată că cei doi copii trebuie duși la psihiatru pentru că... "nu se integrează". Reproducem mai jos discuția cu bunica celor doi copii traumatizați de un regim bestial:

"Maria și Mihai, doi copii români, se încăpățânează să nu se alinieze standardelor, și trag de șireturile sclipicioase ale indicelui finlandez de fericire. La anumite intervale reușim să aflăm ce spun ei.
Dar în rapoartele serviciului social ce scrie? Ce spun evaluările psihologice ale celor doi frați? A propos, îi cunoaște vreun psiholog? Dacă da, ce zice, este totul ok?
26.08.2017. Discuție cu doamna Lucia Smicala, bunica maternă a celor doi copii. Pe parcursul convorbirii femeia plânge fără încetare.
,,Am sunat ieri pe Mihai, și mi-a spus așa:
- Eu aș da toate jucăriile pe care le am, și toate hainele de pe mine, și ultimul bănuț din pușculiță, numai să ajung acasă...bunica, eu nu mai pot, nu mai pot!
Zic: Mihai, măcar du-te la fotbal - că lui ii place fotbalul -, și aleargă foarte tare. Și mi-a spus:
- Nu pot bunica...asta imi aduce aminte de vremea când eram acasă, și îmi vine să plâng...
Îl intreb - că a avut lungi perioade când nu putea să doarmă - și îl intreb: Mihai, tu mai poți să dormi? Si el îmi spune:
- Dacă mă bag sub pat, sau este frig, mai dorm...
Atunci o sun pe Maria, de pe celălalt telefon, ca să-i sar în ajutor, și Maria îmi spune așa:
- Bunica, vine aniversarea mea, ziua mea, și o să am tort cu lumânări, și o sa fie mama, Mihai, Andreea, bunica și Bubu!!
Și eu spun...îmi curgeau lacrimile, pentru că nu am putut să mă abțin, deși aș fi vrut față de copil să mă abțin, și îi spun ,,ăsta e visul tău, Maria, da?!", și ea îmi spune:
- Nu, nu-i vis, bunica...este adevărat!
Nu se poate să le facă așa ceva, deci nu se poate! După convorbire am ieșit pe poartă și am mers încotro am văzut cu ochii...și am mers până ce s-a întunecat afară...Nu se poate să le facă așa ceva, sunt doar niște copii...Doamne, asta poate să dureze așa, la nesfârșit? Nu este normal, nu este normal să spună copiii așa ceva...Este peste puterile unui om...L-am rugat pe Mihai, i-am spus: Mihai, când te vezi cu tatăl tău, așează-te in genunchi în fața lui, și roagă-l din sufletul tău de copil să vorbească cu ăia, să te lase acasă! Că știți, el obține tot ce vrea de la cei de la social... Și Mihai a spus:
- Eu nu l-am văzut pe tata de luni de zile...el vine și stă la bucătărie cu doamnele de la cămin, cu mine nu vorbește, noi nu vorbim...
Apoi Mihai a mai spus:
- Bunica, noi nu putem să mai stăm șapte ani aici...
Le-a spus cineva probabil că vor sta incă șapte ani acolo...îi amenință...Peste șapte ani, degeaba îi mai dă...pentru că ei nu își vor mai recupera niciodată copilăria, adolescența, anii de școală, că in condițiile astea, ce fac ei nu se numește școală...ei sunt tot timpul deprimați...
Deci să spună Mihai că ar da și hainele de pe el...Este îngrozitor să preiau toate durerile lor...Le spun la copii că zi și noapte mă rog pentru ei, și să se încreadă in Dumnezeu, pentru că nu mai cred nimic...aștept de la Dumnezeu...Să pună așa niște restricții...să nu poată copiii să o vadă pe mama lor...este incredibil...Sunt îngrozitor de răi... Ăștia sunt mai răi ca moartea...când e vorba de moarte, te supui destinului, dar chinul ăsta...e al treilea an, copiii nu mai fac față..."
O rog pe doamna Smicală să le spună copiilor că îi iubim, că ne gândim la ei...
,,Știu, știu copiii...dar tare vor să plece acasă...nici la fotbal nu se duce Mihai, că își aduce aminte de acasă și începe să plângă...iar Maria visează trează fiind...nu se poate așa ceva, este inuman..."
Oare serviciul de protecție a copilului din Tampere are ca obiectiv torturarea sistematică a Mariei și a lui Mihai?"