

Conducerea PSD a decis, sâmbătă, în timpul ședinței grupurilor parlamentare, care se desfășoară la Neptun, că referendumul pentru redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituție va avea loc pe 7 octombrie, au precizat pentru Mediafax surse social-democrate.
„Proiectul de lege va fi votat în perioada 12-13 septembrie în Senat, iar referendumul va avea loc pe 7 octombrie”, au precizat surse din PSD pentru Mediafax.
Camera Deputaților a adoptat, în mai 2017, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, semnată de 3 milioane de cetățeni.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.