Situațiunea (LXIV)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


*După 1989, ofițer fiind, am militat pentru clarificarea implicării unor responsabili militari, la Revoluție, în acțiuni armate împotriva manifestanților. Din aceasta cauză, simțindu-se vizat, ministrul Apărării, generalul Stănculescu, m-a trecut în rezervă (fără să-mi dea niciun "act la mână”, pur și simplu n-am mai fost primit în cazarmă). În 2007, generalul avea fie găsit vinovat pentru ce făcuse Timișoara și condamnat la 15 ani de închisoare și degradare militară. În 2015, deci după 25 de ani, MApN a binevoit să-mi dea și mie dosarul trecerii în rezervă – o bătaie de joc de la cap la coadă (timp de 25 de ani dosarul fusese clasificat ilegal...). Ce am găsit în el, între multe alte grozăvii? Un raport mincinos al Comandantului Armatei, generalul Polivanov (Dumnezeu să-l ierte și pe el!), pe marginea căruia Stănculescu mă caracterizase ca fiind "Lipsit de cuvânt și de simțul onoarei de ofițer”. Stănculescu contase evident că raportul mincinos (clasificat și el ilegal) nu va ajunge vreodată în mâinile mele. Așadar eram tratat de simțul onoarei de ofițer de cine? De un general care, din atâta onoare, cu doar un an în urmă dăduse la Timișoara ordine să se tragă în oameni. Un om care, în plus, în acte secretizate și bine încuiate în buncărele armatei mă caracteriza drept fără onoare, pentru ca în anii de după, să mă caute și să-mi înmâneze propria-i carte de vizită, cu alte gânduri despre mine: „În amintirea unei colaborări fructuoase, în formarea unei noi armate! 19.03.97, Victor Atanasie Stănculescu”. În sfârșit, sper că actuala conducere a armatei, spre deosebire de tot ce-a fost în cei 30 de ani „post-comuniști”, va înceta să mai apere în vreun fel isprăvile unui fost ministru al cărui nume va rămâne pentru totdeauna înscris în paginile negre (atâtea câte au fost ele) ale armatei din perioada totalitarismului comunist.

*Tocmai ce-și băgase picioarele în ea guvernare și se dăduse infectat, Orban a fost declarat negativ de un doctor care n-a avut altă treabă mai bună de făcut, în mama mă-sii, decât să-l testeze pe el. Cum să nu-l iubești pe omul ăsta? Cum?

*Mai înainte să îndemne femeia "să se teamă de bărbat", Domnul, prin cuvântul Apostolului Pavel, le-a poruncit bărbaților: "Iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea". Așadar acesta, și nu altul, este bărbatul de care se cuvine ca femeia "să se teamă" (cu acea temere cu care nimeni nu vrea să supere pe cel de care se știe atât de mult iubit).

*Cuprins de pacea aceea de dinaintea oricărei nenorociri, a celor fără niciun noroc în viață, tocmai publicasem pe facebook un gând despre zvonul foarte vehiculat (despre care nimeni nu știe precis de unde a plecat și unde vrea să ajungă) că virusul devenit mai celebru decât Stalin și Mao la un loc ar fi fost plasat Chinei prin acțiunea unui stat occidental. Când, în plină pace, cum zic, mă trezesc luat la rost, frontal, de d-l Ovidiu Nahoi, actualul șef al RFI Roumanie. Că să las teoriile conspirației, pentru că nici nu știu ce șansă am eu aparținând lumii occidentale. Drept care, pătimaș cum sunt, i-am zis și eu: „Vai ce profesoral și chipeș mai sunteți, domnule, de când vă luați leafa de la RFI... Dar să știți că mie îmi prisosesc de fiecare dată sfaturile necerute. Cât privește RFI, sigur ați făcut o alegere bună (sau poate că, dimpotrivă, ați fost ales pentru smerenia dvs obsecvioasă). Deci asta da alegere, nu ca atunci când – dacă nu mă înșel cumva – ați trăit ani mulți pe picior mare din banii lui Patriciu, cel care, știți dvs...” În sfârșit, ce am putut să observ de-a lungul timpului e că indivizii din această gălăgioasă specie de pro-occidentali de suprafață au în comun cel puțin un complex biografic. Ori o legătură cu Direcția externă a Securității lui Ceaușescu (pro-occidentală nevoie mare, din care cauză arhivele îi sunt și azi păzite cu cartuș pe țeavă), ca în cazul fostei mari și guralive conștiințe Gabriela Adameșteanu – în anii în care pe mine Securitatea mă strivea pentru "atitudinea dvs dușmănoasă față de conducerea de Partid și de Stat”. Ori câte de unul din ăsta, huzurind ani mulți pe banii lui Patriciu și ai altora ca el.

*Uitați-vă în jur, deja nu mai putem distinge adevărul de minciună. Și pare că e gata ca răul să se înstăpânească, pentru ultima oară, copleșitor, înainte de sfârșit.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • andrei123 17.03.2020 09:49
    Mi se pare mie sau unii din noi abia așteptăm să treacă această greutate/ispită/boală ca să-și poată relua viața cu tot ce era ea înainte bun dar și rău. Mi se pare că această criză scoate în unii oameni la suprafață ce este rău iar pe alții îi face să reflecte puțin dacă nu cumva au greșit ceva cândva... Atitudinea din urmă o observ totuși cam puțin, cum ziceam, văd o nerăbdare de a relua cumva ... orice aduce o uitare de Dumnezeu.
    Dar să nu-L uităm.
  • V Stan 17.03.2020 12:02
    Așa cred și eu. Dacă din încercările pe care le îngăduie Dumnezeu, de fiecare spre un bine al fiecăruia, nu vom înțelege nimic, înseamnă că le-am suportat degeaba. Iar dacă Îl uităm, și El ne va uita pe noi - nu spre a ne pedepsi, ci pentru că asta e consecința firească a alegerilor libere pe care le facem fiecare.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?