M-a amuzat în primă fază clipul lui Dan Teodorescu & prietenii, dar prea multele șeruiri și comentarii mă fac să ridic din sprâncene. Să trecem de hlizeală nițel și să vedem ideea.

Dan Teodorescu și prietenii săi (Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianțu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ștefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oțil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoș, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieș, Emilia Popescu, Grigore Leșe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc.) ne spun câteva chestii simple.

1. Că nu-L vom găsi pe Dumnezeu în Catedrala aflată în construcție. De ce? Pentru că va fi prea mare. De unde aflăm că:
2. Dumnezeu preferă lemnul și locurile mici. Dincolo de faptul că nu mi se pare taman ecologică faza, mie Dumnezeul celor 34 de vedete îmi pare un hipster retras la munte.

Dar, oare, pe ce se bazează vedetele noastre? Cum e Dumnezeul Cel arătat de Scripturi? Păi vedem că Dumnezeu fie preferă orice, fie nu preferă nimic. Adică îl vedem unde vrea El să fie. Într-un arbust care arde fără să se mistuie, într-un nor ori într-un vânt ușor. Îl vedem că preferă să se întrupeze în Om, că preferă să postească, dar și să I se dea slavă. Îl vedem aspru cu ipocriții, dar prietenos cu oricine crede din inimă și se pocăiește (fie că e vameș, roman asupritor sau desfrânată). Mai vedem ceva: că atunci când acceptă sau cere să I se facă un lăcaș, nu prea e deloc ok cu zgârcenia.

Mai țineți minte cortul mărturiei? Ăla făcut de evreii aflați într-un lung exod! Păi, fraților, pe lângă lemn (da, există și destul lemn, că de-aia e doar cort!) ai acolo mătase, aur și argint la greu! Mai toate inelele care țineau pânzeturile erau din aur și din argint. Până și stâlpii curții din jurul cortului erau placați cu argint. Și vorbim despre cort, nu despre Templul lui Solomon sau al lui Irod (încă și mai mare!) Dar de chivotul legământului (în care erau ținute Tablele Legii) mai știți? Placat cu aur pe dinafară și pe dinăuntru. Inelele de prindere erau din aur. Heruvimii de pe capac erau din aur. Drugii care se petreceau prin inele pt a putea fi purtat chivotul erau din aur. Aoleu, ce ne facem? Dar, hei, mai era și un Mare Preot, singurul care putea intra în ”Sfânta Sfintelor” o dată pe an. Oare cum era îmbrăcat el, în pânză de sac? Neeee, avea mătase și in, avea fir de aur și plăcuțe din aur, avea nestemate care să indice triburile lui Israel. Era acolo safir și rubin, smarald și diamant... Și zice acolo că nu doar lui Aaron i se cuveneau veșminte de fală ci: ”Să faci de asemenea și fiilor lui Aaron hitoane și cingători; și să le faci și turbane pentru cinste și podoabă. Să îmbraci cu acestea pe fratele tău Aaron și împreună cu el și pe fiii lui, să-i ungi, să-i întărești în slujbele lor și să-i sfințești, ca să-Mi fie preoți.” Nu era o chestie de tocmeală. Toate astea sunt zise în Scripturi, cerute expres de Dumnezeu despre care ne spun azi vedetele noastre că ”preferă lemnul și locurile mici”. Care Dumnezeu, oare? Un Dumnezeu Căruia îi plăcea jertfa cu miros fin, adusă din cea mai bună parte a berbecilor fără de pată?

Nu știu despre ce Dumnezeu vorbesc oamenii ăștia și când (sau unde) le-a spus lor de preferințele Sale. A, poate că vorbesc despre cel nou-testamentar (că la Vechiul Testament avem probleme)?

Păi să ne uităm. E Hristos! Da, corect, Om smerit, Fiu întrupat, care ”nu avea unde să pună capul să doarmă”. N-a avut averi, n-a avut nevoie de ele. El făcea ”pescari de oameni”, căci jertfa dorită de El nu mai erau berbecii grași, mieii fragezi și porumbeii curați, ci era chiar inima fiecăruia. Mare jertfă, mai scumpă decât aurul, nu credeți? Ar fi ceva de genul: ”Nu vreau aurul tău, dar vreau sufletul tău alături de Mine în rai!” Păi I-l dăm noi, oare, de ne arătăm așa de ”cumpătați” când vine vorba să-i dăm măcar ”aur”?

E Postul Paștelului. Și uite-acușica vine Săptămâna Patimilor, cu miercurea mare. Se face că la denia de marți se pomenește cineva. An de an se pomenește personajul acesta. E vorba despre femeia care a uns creștetul lui Hristos. Cu ce l-a uns? Cu ”mir de mare preț”, cu ”nard”. Ucenicii s-au enervat, atunci. Ia să citim: „Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.” Ohooo, vă este cunoscut? ”Nu vrem biserici, vrem spitale”? :)) Și care a fost replica lui Hristos, Cel despre care putem zice orice, doar că era vreun lacom, nu? A fost cam așa: ”Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.” (recomand Matei 26, 8-13). Hai, curaj, că - așa cum ziceam - e chiar citat de sezon.

Hm, Iisus se lasă cinstit în detrimentul săracilor? Vaaaai, ce dezamăgitor. Sau poate că nu. Poate că mai degrabă ar fi ”vaaaai, ce ipocriți Dan Teodorescu și prietenii și mulțimea de likeri și de șeruitori pe care, de-i cauți la credință, nu-i prea vezi dăruiți lui Hristos, dar altminteri se arată degrabă râvnitori să economisească aurul atunci când e vorba de a se face vreo cheltuială în numele Lui!”

Vai nouă! Vai nouă, farisei fățarnici, vai nouă, celor care strecurăm țânțarul și-nghițim cămila, vai nouă, celor care umflăm mincinos chiar și de zece ori costurile Catedralei pentru a ne preface interesați de sărmani și de bolnavi, vai nouă, celor care, de altfel, nici pe bolnavi nu-i ajutăm cu adevărat, că nu-l văd pe nea Taxi trăgând din claxon pentru miliardele date SRI ori managementului corupt din sănătate și din educație, dar nici pe cei care vor o biserică mare nu-i lăsăm să se bucure! Vai nouă, celor care mințim sfruntat pentru a avea dreptate, vai nouă, celor care facem legături șerpești între lucruri fără legătură, vai nouă celor care nu din dragoste pentru sărmani, ci din silă față de Biserică și din dispreț pentru ”spălații pe creier”, ne dăm economi când vine vorba despre un lăcaș închinat Domnului și ne dăm căutători de Dumnezeu prin biserici ”mici și din lemn”...

Vai nouă, pui de năpârci, care nici pocăință sau smerenie nu avem, nici fapte vrednice de pocăință sau de smerenie nu facem, dar stăm și căutăm nod în papură celor care fac ceva, doar pentru că nu ne place nouă!

Dar mai țineți minte ce ne spune Scriptura imediat după răspunsul dat de Hristos cu privire la gestul femeii care a ”cheltuit” mirul cel scump pentru a-și arăta respectul față de El? Păi ne zice așa: ”Atunci, unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți”. E chiar continuarea poveștii. Cam acolo suntem noi cu astfel de virale ale ”smereniei” și ale ”grijii de sărmani”. Fix acolo. Îl vindem degrabă pentru a acoperi ”risipa” făcută în numele Lui de cei care cred în El.

Deci? Tragem un claxon?