Se așteaptă criza și „mântuirea”

De Iulian Capsali  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 
Sunt perfect de acord cu Dana Budeanu, 99% din mass media românească este cumpărată de interesele corporațiilor BigPharma. S-a văzut clar când ne-am opus legii aberante, naziste, a vaccinării obligatorii.

Interesul lor este să escamoteze dezastrul din spitale și să umfle numărul de morți. Nu ai testați, dar ai un număr imens de morți raportat la puținii testați. Unii confirmați post-mortem!

Așa întreții spaimele care au îmbolnăvit societatea.

Iar vorba prietenilor, brusc bolnavii de cancer, diabet neglijat, leucemii, ciroză șamd, nu mai mor. Toată lumea moare de covid-19!

Atenție! Chiar dacă vor face pompieristic teste, NU AU CAPACITATEA CA SĂ LE PROCESEZE! Le vor arunca, așa cum am înțeles că au mai făcut-o, la gunoi.

Toate spitalele vor fi paralizate/dedicate coronavirus. În loc să se trateze situația cu calm, să fie luate măsuri de triere și testare, totul e făcut într-o devălmășie absolută. Sunt medici care demisionează, din cauză că nu li se oferă echipamentul necesar.

Nu sunt teste. Nouă nu ni s-au făcut teste. Mâine ies din carantină, iar protocolul, prin care STATUL SE OBLIGĂ să-mi facă teste la intrarea și la ieșirea din carantină, NU ESTE RESPECTAT.

Fiul meu, CONFIRMAT POZITIV (nr. 123) este plimbat la telefon de la DSP (care ar trebui ras cu buldozerul, fiind o cloacă de tembeli) la 112. Ieri a dat 9 apeluri.

Toată presiunea este pusă pe bieții medici de familie, care NU AU ECHIPAMENT DE PROTECȚIE, se descurcă fiecare cum poate.
Timotei (cazul oficial 123) NU FIGUREAZĂ ÎN REGISTRUL DSP-ului! Vă vine să credeți?

Din acest motiv el NU a fost controlat niciodată de poliție, spre deosebire de noi. Dar, ca și în cazul nostru, nu se respectă protocolul prin care ar trebui să fie testat. Am făcut presiuni ca măcar el să fie testat. Să sperăm că vor veni azi sau mâine.

În loc să trateze lumea alopat, cu clorochină (un derivat de chinină), sau homeopat (cel puțin două remedii sunt foarte active în această epidemie, noi am ieșit din viroză cu Arsenicum Album), sunt preferate alte combinații scumpe, care în Italia se dovedesc LETALE mai ales la persoanele în vârstă (antiHIV, cortizon, antiinflamatoare).

Clorochina și remediile sunt mult prea ieftine. Macron, o altă slugă Big Pharma, a acceptat tratamentul cu clorochină după ce a fost amenințat de vestele galbene.

Dar „mântuirea” este așteptată de la vaccinul miracol, cu care va fi vaccinat tot globul. Prin forță, dacă e nevoie!

Toată presiunea mediatică va fi dezlănțuită pentru acceptarea vaccinului salvator al lumii, pentru un guvern mondial și o monedă unică. Totul pe un fond de criză economică fără precedent, care va doborî orice rezistență. Omenirea va avea de optat între SUPRAVIEȚUIRE și LIBERTATE. Cred că bănuiți ce vor alege oamenii care au stat acasă la referendumul pentru căsătorie/familie și au fost la vot la alt referendum, în care întrebările erau nu numai cretine, dar sfidau Constituția.

Deja au fost suprimate drepturi la care bolșevicii nu visau. Nici ISIS-ul nu a reușit închiderea bisericilor creștine. Iar mijloacele tehnologice de azi permit o dictatură planetară fără probleme. De ce credeți că statele lumii democratice sunt conduse de marionete devertebrate de tipul Macron, Merkel, Troudeau, Iohannis șamd?

Întrebarea e retorică, evident.
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Xela 31.03.2020 14:51
    "Omenirea va avea de optat între SUPRAVIEȚUIRE și LIBERTATE"
    Foarte bine spus. Din pacate stim cu toti ce va alege.
  • eemilian 31.03.2020 21:31
    Omul are atata libertate cat curaj are in fata mortii. Modificarea mesajului lui Hristos a dus la lasitatea pandemica din prezent. La noi au fost canonizati lasii, iar sfintii si eroii ingropati in uitare.
  • Dorin Barbu 01.04.2020 03:21
    Azi am văzut un clip, care se spune că ar trebui să fie mobilizator, al membrilor și colaboratorilor, a ceea ce înseamnă DSP azi, iar reacția personală a fost să revăd iar și iar acel clip, întrucât nu puteam să realizez că acel grup neeterogen (ca să nu pronunțăm cuvântul urât), poate reprezenta esența și vârful strategiei antiepidemie autohtone ! Cred că dacă ar fi fost lăsată coordonarea doar la ISU respectiv SMURD, ar fi existat o coordonare și strategie superioară, agitației browniene de la DSP !
  • Imperiul Binelui 01.04.2020 13:46
    @Buier
    Exact aceleasi intrebari le tot adresez si eu cunoscutilor, in comenturi si nimic. Testele PCR folosite peste tot, in afara de China, nu sint fiabile, o recunosc pina si cei care le-au fabricat. Aceleasi suspiciuni le didica si dl. Vasile Astarastoaie.
    Si da, pe youtube sint multe filmulete cu spitale goale, ambulante frumos parcate, nici tipenie prin fata. Numai la noi si in Italia sint luate cu asalt de bolnavii de frica.
    @Modificarea.. Nu e vorba de bani, EI au citi bani vor, cind vor. E vorba de putere si CONTROL.
  • Imperiul Binelui 01.04.2020 22:29
    Cum ce urmaresc? Controlul total. Dar mai intii sa ne mai rareasca.
    Pe 18 mrtie, Bila Gates a participat la o sesiunede intrebari Ask me anything despre pandemie. In unul dintre raspunsurile sale s-a referit la un certificat digital care arata cine s-a vaccinat: "Eventually we will have some digital certificates to show who has recovered or been tested recently or when we have a vaccine who has received it."
    Discutia s-a purtat pe Reddit.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%