Scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei Naţionale: 14 ONG-uri cu agendă și obiective străine de valorile familiei doresc introducerea unei ore de educație sexuală

De Tudor Matei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un grup de 41 organizații non-guvernamentale au trimis o scrisoare deschisă către ministrul Educației, Mihai Sorin Câmpeanu, prin care îşi manifestă îngrijorarea faţă de presiunea pe care 14 ONG-uri "cu agendă și obiective străine de valorile familiei" o fac pentru introducerea unei ore de educație sexuală în școală.
 
Este amintit eşecul pe care l-a avut această controversată disciplină în şcolile din Marea Britanie, acolo înregistrându-se o creștere a numărului de sarcini și avorturi după ce a fost introdusă această disciplină. 
 
În urmă cu câteva zile Asociația "Părinți pentru Ora de Religie" a trimis un comunicat care a menționat abstinența sexuală până la căsătorie ca metodă alternativă pentru problemele ce vizează sexualitatea juvenilă. 
 
Deputatul Mihai Sturzu, liderul Tineretului Social Democrat, este unul dintre cei mai vehemenţi critici ai consilierului. "Există nenumărate statistici, în nenumărate țări, care arată că sarcinile în rândul minorelor și alte fenomene nedorite sunt prevenite prin educație sexuală. Tentativa de a le interzice tinerilor să facă sex este ineficientă", a declarat deputatul.
  
Iată mai jos scrisoarea integrală: 
 
Domnule Ministru Sorin Câmpeanu

Asociațiile semnatare,  în calitate de membri ai Coaliției pentru Familie și Constituție, vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră desfășurată în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru în efortul de a oferi copiilor noștri un învățământ complet și de calitate.

Ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunea a 14 ONG-uri cu agendă și obiective străine de valorile familiei (o parte dintre acestea inexistente juridic), care doresc introducerea intempestivă a unei ore de educație sexuală în școala românească. Este binecunoscut eșecul înregistrat în Anglia unde deși educația sexuală a fost introdusă de creatorii de programe sociale pentru a stopa procentul de sarcini la adolescente, cel mai mare din Europa în 2010, Anglia ocupă în continuare locul fruntaș, înregistrându-se de asemenea o creștere a numărului de sarcini și avorturi. 

Salutăm măsura anunțată de dumneavoastră de evaluare corectă a contextului românesc în ceea ce privește introducerea unei educații pentru sănătate, prin prisma unor experți în educație și reprezentanți ai Academiei Române. În acest moment în școlile din România există disciplina opțională de educație pentru sănătate care poate fi rodată pentru a se ajunge la o formă agreată de copii și părinți.

Certificăm faptul că Domnul Consilier Romeo Moșoiu este un cunoscător avizat al realității din societatea românească. Fost lider al studenților din Universitatea București și Liga Studenților din România, consilier la Președinția României și consilier în domeniul tineretului, cu o experiență notorie de peste 20 de ani, părinte a trei copii (în curând patru),  Domnul Consilier cunoaște pulsul societății și poate reprezenta corect în cadrul ministerului contextul referitor la familia românească și problematica educațională.

În ceea ce privește Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), un ONG reprezentativ având 40 de filiale în țară, APOR are drept obiectiv îmbunătățirea educației în cadrul învățământului din România iar activitatea sa este în deplină consonanţă cu scopul ministerului, educaţia tineretului.  

Coaliția pentru Familie și Constituție are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale prin legile și Constituția României. În numele coaliției  formată din peste 80 de organizații non-guvernamentale:

1.Alianța Familiilor din România
2.Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
3.Asociația  Părinților pentru Educație Sănătoasă
4.Asociația  pentru Apărarea Familiei și Copilului
5.Asociația  Medicilor Catolici, filiala București
6.Alianța pentru Demnitate Națională
7.Asociația Familiilor Catolice "Vladimir Ghika"
8.Asociația  Generala a Românilor Uniți, Greco-Catolici din România
9.Asociația  Familia și Viața
10.Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca
11.A.S.C.O.R. – Asociația  Studenților Creștin Ortodocși din România – toate filialele
12.Asociația Studenți pentru Viață
13.Asociația  Provita Media
14.Asociația  Darul Vieții
15.Asociația  Meșterilor Populari din Moldova
16.Asociația  Persoanelor cu Deficiente de Auz „Darul Sunetului”
17.Asociația  Christiana
18.Asociația  Ortodoxia Tinerilor
19.Fundația Bridge to Europe
20.Asociația  WorldTeach
21.Asociația  Prologos
22.Institutul "Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate
23.Asociația  Sf. Acoperământ al Maicii Domnului
24.Asociația  COMMUNIO
25.Asociația  Casa GRATIS PRO DEO
26.Asociația  "Simplu – România”
27.Asociația  pentru Revigorarea Tradiției – ART
28.Asociația  Primul Pas
29.Asociația  "Lemaan Ahai – de dragul fraților mei”
30.Asociația  Doamna Stanca
31.Asociația  pentru Cultura Alfa
32.Liga de Utilitate Publică
33.Asociația Rost
34.Asociația ”Basarabii”
35.Asociația ”Sfântul Împărat Constantin cel Mare”
36.Asociația pentru Libertatea Românilor
37.Asociația Dascălilor din România
38.Asociația ”Părintele Galeriu”, București
39.Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”
40.Asociația ”Triada”
41.Asociația ”Copil dorit”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”