Sărac este primul țigan din România care cere să fie repatriat în India

De Alexandra Rizea  /  

sursa foto - www.stiridecluj.ro

sursa foto - www.stiridecluj.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ioan Sărac are 58 de ani și este din Cluj Napoca. Ȋși face veacul pe holurile instanțelor, unde e cunoscut ca fiind „avocatul țiganilor”. Personaj pitoresc, el iese în evidență prin costumele sale stridente și prin pantofii săi, din imitație de piele de tigru sau de leopard. 

„Avocat al țiganilor” e doar cu numele, pentru că Sărac nu a terminat Dreptul și nu e înscris în niciun barou, scrie Evenimentul Zilei. Ȋn fața instanțelor, el nu poate apărea decât ca reprezentat legal al clienților săi: înaintează cereri, depune concluzii și solicitări probe în proces.

Acum, el este student în anul 3 la Istorie, dar și în anul 2 la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Dovada e carnetul de student. Primul an la Drept l-a făcut între 2003-2004, al doilea, între 2010-2011, așa că nu se știe când va absolvi facultatea.

Ȋn vara lui 2015, Sărac a fost condamnat de Judecătoria Cluj la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru avocatură clandestină și înșelăciune. Plângerea i-a fost făcută de o clientă de etnie romă, pe care o ajutase într-un proces de divorț. „După ce am câștigat cauza, când să plătească onorariul, m-am trezit cu o plângere penală pentru înșelăciune, cum că ea nu a știut că eu nu sunt avocat”, spune Sărac.

A fost achitat la instanța de apel, însă, după această experiență, „avocatul țiganilor” a depus o cerere la Ambasada Indiei, prin care solicită să primească cetățenia indiană. O altă cerere a trimis Sărac și la Ambasada României din India, unde vrea „să lucreze ca scrib sau consilier juridic”.

„Dacă îmi acceptă cererea de azil, o să învăț și limba lor în câteva luni. Să știți de la mine că nu este lucru ușor să iei viața de la capăt la 58 de ani. Dacă trebuie să învăț limba indiană, voi face și acest lucru. Știu că și acolo este greu, dar sunt dispus să încep totul de la zero”, mărturisește el.

În cererea sa către Ambasada Indiei, Ioan Sărac scrie că a auzit cu bucurie declarația făcută de ministrul de Externe al Indiei, Sushma Swaraj, la un congres internațional al țiganilor, prin care îi cheamă pe toți țiganii acasă, dar și că autoritățile române l-au tot șicanat din cauza apartanenței lui la etnia țigănească: „Vă aduc la cunoștință cu sinceritate că, într-o dimineață, văzând știrea transmisă de dvs. pe un post TV, știre constând în aceea că indienii ne vor în țara mumă pe țiganii de pe întregul mapamond, mi-au curs în mod involuntar lacrimile de bucurie”, scrie Evz.ro.

Sărac spune că a fost învățat de mic că țiganii din România provin din Nord-Vestul Indiei, din ținuturile Tarhii și Malabah. Apoi, la Facultatea de Istorie, Sărac s-a documentat mai mult și a ajuns la concluzia că are perfectă dreptate. „Voi lucra pentru țiganii din India și, implicit, pentru populația autohtonă a Indiei până la adânci senectuți și chiar până la moarte, dacă va fi cazul chiar fără remunerație. Doresc să lucrez scrib – să scriu acte în registrul de evidență, să fac consiliere juridică sau socială și să întocmesc acte de stare civilă pe teritoriul Indiei”, a precizat el în cererea sa.

În luna martie 2016, ministrul de Externe din India, Sushma Swaraj, a făcut o declarație explozivă la un congres internațional al țiganilor: „Voi sunteți fiii Indiei, care ați migrat și ați trăit în condiții grele de-a lungul veacurilor. Marea comunitate de 20 de milioane de țigani trăiește în mai mult de 30 de țări și toți sunt urmași ai străbunilor noștri”.

Acum, Ioan Sărac așteaptă cu emoție și cu speranță răspunsul de la Ambasada Indiei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:58

Lucian Ciuchiță: Banane, parabole și Pleșu: conferința ”prostiei luminate”

15:31

Daniel Siegfriedsohn: LGBT-istul Nicușor Dan nu e independent și nu reprezintă România!

15:21

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

15:11

COMUNICAT de presă AUR: Nicușor Dan evită dezbaterile organizate de mediul academic

14:59

Ion Cristoiu: Bătălia pentru Președinția României se transformă într-o bătălie între naționaliști și internaționaliști, între suveraniști și globaliști la nivel european

14:43

Cornel Nistorescu: Alina Mungiu – propagandist sau sforar politic?

14:10

MITĂ ELECTORALĂ DE STAT! Maria Eftimie: Alianța PSD-PNL-UDMR a dat Maiei Sandu rezerva de stat a României în schimbul voturilor pentru Crin Antonescu care au ajuns la Nicușor Dan

13:51

A trecut emoția! Euro dă înapoi în fața leului

13:50

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

12:30

Paul Gabriel Andrei: USR-iștii voiau ca angajații din România să fie DAȚI AFARĂ dacă și după 60 de zile refuzau să se vaccineze cu SCHEMA COMPLETĂ. OAMENII NU UITĂ!

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

10:00

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri