S-a întors lumea cu fundu’n sus

De Adriana Oprea-Popescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


• 50 de oameni înarmați cu un steag, zece pancarde și o portavoce formează un miting. E ca și cum locatarii unei scări de bloc ar protesta în fața ușii administratorului pentru că nu au apă caldă. Jandarmii îi escortează pe drum. Prin fișa postului, cu asta se ocupă ei, cu ordinea și cu liniștea publică. Pe traseu, protestatarii se așază în fund pe trotuar și scandează „Vrem o bandă!”. Nu de hoți, nu de scotch, ci de circulație. Vor să meargă pe șosea, adică la vedere. Dar mitingul nu este autorizat. Pentru că e spontan. Deși, mama spontaneității, proteste similare au loc în mai multe orașe din țară. Fără aprobarea traseului, fără ca vreun organizator să-și asume responsabilitatea, adunările publice ce nu-s manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative se situează în afara legii. Chiar dacă, ironic, revendicările sunt despre respectarea statului de drept.

Reporterii de serviciu (în redacții) fac știri despre proteste. Iar la tv, cei 50 devin „aproape 1.000”.

• Adevărul nu (prea) mai contează. Jurnaliștii sunt înregimentați ideologic și fiecare relatează propria versiune despre adevăr. Ȋn funcție de simpatiile personale (pe care un jurnalist n-ar trebui să le afișeze public) sau de interesele redacționale. Nu se minte întru totul, se alege doar unghiul potrivit. Se focusează și se adaugă tușe. „Canicula ucide” la posturile tv care vor ca oamenii să stea în case; „corupția ucide” la televiziunile care și-au trimis deja carele de transmisie pe străzi. Noi, jurnaliștii, nu (prea) mai avem respect pentru oameni și adevăr. Iar oamenii nu mai au respect pentru presă.

 • Ȋn vreme ce lumea strigă isteric, prin piețe și-n spațiul virtual, „corupția ucide!”, sute de criminali neprinși sunt în libertate. Nu personaje imaginare, ci criminali reali, ale căror atrocități sunt consemnate în cele 542 de dosare penale rămase nerezolvate de procurori în 2016. Criminalii chiar ucid. Dar lumea nu se împiedică de ei. O fac doar cei care mai mor din cauze nenaturale, uneori.

• Activiștii sunt ocupați să salveze pădurile virgine, urșii din bătaia puștii și pârșii din ghearele depresiei. And, of course, țara de corupți. N-o să-i vezi niciodată șeruind poze cu copiii bolnavi de cancer care stau cu mâna întinsă la mila publică. Nici pozele copiilor dispăruți pe care-i caută părinții și poliția. N-o să-i vezi făcându-și selfiuri cu oamenii străzii, ce devin doar un pretext pentru postări de genul „în ce hal a ajuns omenirea” sau „pute în RATB”. Oamenii din vecinătatea noastră sunt lipsiți de importanță. Copilul bolnav din spitalul de peste drum e doar un pacient, vecinul de bloc – doar un zgomot deranjant de bormașină. Salvarea a ceva, orice, nu e cool decât într-un grup organizat în jurul unui proiect grandios. #Unitisalvam. Cu efort minim. Like, ador și tamburine. Un copil care se luptă să trăiască e o banalitate.    

• Oamenii care odinioară citeau cărți, astăzi nu mai știu să citească decât titluri și poze. Minima și incompleta informație în jurul căreia se țes apoi maxime comentarii. Oamenii nu mai știu să asculte, nu mai au răbdarea să înțeleagă. Oamenii vor doar să fie auziți și înțeleși.

• Lideri de opinie nu devin cei care au logică și argumente. Lideri de opinie devin cei care înjură mai vârtos. Indiferent de tabără. Cei care denigrează, calomniază, insultă și-și bagă punctul de vedere în orice subiect. Oamenii care încă mai au o minimă decență și refuză să se înscrie în noile canoane s-au autoizolat în tăcere.

Iar lumea va rămâne așa cum e acum, cu fundul în sus, până când acești oameni, înțelegând că e nevoie de ei, vor prinde curaj și vor reîncepe să vorbească. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”